Atunci când am testat Xiaomi Mi 9T el venea cu MIUI 10 aplicat peste Android Pie. Ulterior avea să primească un MIUI 11 peste Pie şi apoi alt MIUI 11 bazat pe Android 10. Cei de la Xiaomi au fost precoce şi au pus un Dark Mode chiar de la MIUI, o versiune prototip. Interfaţa este una minimalista, care păstrează şi acum tributul skeumorphismului de pe vremea lui iOS 7. Iconurile nu au chenar şi nici meniurile, totul este abstract ca un meniu de nava spaţială.
Video-review Xiaomi Mi 9T, secțiunea OS & UI & UX & APPS
Avem un agregator de informaţii şi un soi de widget-uri pe cel mai din stânga homescreen, iar la Quick Cards aveţi evenimente din calendar, date meteo şi alte informaţii utile. Pe partea de securitate, avem un cititor de amprente integrat în ecran, care are o viteză mai bună decât Galaxy S10 la începuturile sale şi are o precizie excelentă. Nu avem app drawer, aşa cum ne-a învăţat MIUI şi de abia la MIUI 11.1 primim aşa ceva. Deci, toate aplicaţiile o să fie pe homescreen-uri, mai degrabă înghesuite.
Poţi opta pentru alte launchere totuşi şi să pui app drawer. Multitasking-ul este atipic, nu are clasicul carusel orizontal cu scroll, ci mai degrabă două coloane de mini pictograme ce "curg pe verticală". Măcar avem split screen. Xiaomi insistă mult pe soluţii proprii şi mă refer la propriile playere muzicale, propria galerie, propriul browser şi multe Cleanere şi opţiuni de optimizare a funcţionării. Galeria este aerisită şi avem şi destul de multe opţiuni de editare foto.
Avem parte şi de Always On Display, wallpaper-uri live, widget-uri abstracte, dar discrete şi o aplicaţie Security. Ea se ocupă de scanare de malware, monitorizare de consum date, monitorizare consum baterie şi curăţarea de resurse. Umblă chiar şi la permisiunile aplicaţiilor instalate. Zona dropdown cu notificări şi Quick Settings este semi transparentă şi aerisita, ceva mai mult inspirată de la iOS. Avem şi un Second Space, unde putem simula că avem un alt telefon/cont de utilizator pe telefon.
Există şi Dual Apps, putând deschide Facebook cu 2 conturi, dar şi App Lock pentru aplicaţii parolate. Avem şi widget-uri plutitoare cu shortcut-uri, dar şi gesturi de control, în locul butoanelor de navigare clasice.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒Celaflă prețul
- 🛒 Altexaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (-3% cupon: QUICK202)află prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul