Xiaomi Mi Note 10 Lite: Display savuros cu HDR10, luminozitate ridicată

7.648 ori19-07-2020
Xiaomi Mi Note 10 Lite: Display savuros cu HDR10, luminozitate ridicată

Xiaomi Mi Note 10 Lite vine cu acelaşi ecran ca şi Xiaomi Mi Note 10, în mare, doar că Xiaomi te anunţa încă din specificaţii că nu e chiar atât de luminos. Vorbim despre un panou AMOLED curbat 3D, cu diagonală de 6.47 inch şi muchii înguste. Are raport corp-ecran de 91.4% şi rezoluţie de 2340 x 1080 pixeli, 398 ppi densitate şi contrast de 400.000:1. Are şi suport HDR10 şi culori în gama DCI-P3.

Nu prea îmi place cum arată bretonul picătură de sus, mai ales că modă să a trecut. Experienţa a fost satisfăcătoare pe Netflix şi YouTube, cu luminozitate ridicată, culori variate, unghiuri largi de vizualizare şi contrast OK, chiar şi la soare. Negrul e destul de adânc, dar nu aşa adânc ca la telefoanele Samsung. Pixelii au aranjament Pentile Matrix, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la 558 LUX, un rezultat satisfăcător (Mi Note 10 avea 550 LUX). Cu această valoare depăşim Galaxy S20 Ultra, iPhone 11, Galaxy S10 Lite şi chiar şi Xiaomi Mi Note 10.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
  • +
  • 291.Xiaomi Mi Note 10 Lite558 (LUX)
  • 292.POCO M4 Pro558 (LUX)
  • 293.OnePlus 8557 (LUX)
  • 294.Xiaomi 12 Pro557 (LUX)
  • 295.Huawei Nova 9556 (LUX)
  • 296.POCO F4556 (LUX)
  • 297.Nubia Red Magic 6S Pro555 (LUX)
  • 298.Sony Xperia XZ1553 (LUX)
  • 299.Samsung Galaxy Z Fold 2552 (LUX)

În acelaşi timp ne întrece un Redmi K20 Pro la acelaşi test, dar şi OnePlus 7 Pro, deşi el e în alt segment de preţ. Xiaomi a avut grijă să ofere şi clasicele opţiuni şi reglaje pentru display. Poţi umbla la luminozitate, ai Reading Mode şi un Color Scheme cu opţiuni Default, Warm sau Cool. Culorile se pot regla pe Săturat, Auto sau Standard. Există şi un Anti Flicker Mode, pe care l-am activat pentru a scăpa de acele "valuri" pe care le prinde camera când filmăm telefonul.

Completăm cu un Dark Mode şi mărimea textului cea reglabilă, dar şi cu posibilitatea de a ascunde bretonul cu o bandă neagră. Avem şi Always On Display şi o setare Full Screen. Eu mă declar mulţumit de ecran.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×