Age of Empires este unul dintre jocurile mele de strategie preferate şi amintirile legate de el merg până în şcoala generală. Nu ştiu cât de uşor s-ar putea adapta generaţia nouă la el, mai ales într-un format pentru mobil, dar iată că se întâmplă. Age of Empires Mobile a primit o dată de lansare şi avem detalii mai jos.
Age of Empire Mobile va fi lansat pe 17 octombrie pe terminalele iOS şi Android. Va include multiple moduri single player bazat pe clasicele jocuri Age of Empires şi incluzând elemente clasice din seria originală. Îţi vei putea construi un imperiu, având acces la asset-uri realiste şi medievale, pline de viaţă şi cu civilizaţii legendare şi figuri istorice însemnate.
Vor exista asedii de cetăţi, arme cu comportament realist, apărări multi-dimensionale şi lupte cu mii de jucători din toată lumea. Va conta şi vremea, dar şi terenul pe care desfăşori luptă.
Producătorul jocului, Timi a dezvăluit că vor fi suportate şi bătălii 1 versus 1, dar şi funcţii pre-battle, ce nu apar în versiunile clasice de PC sau Xbox. Civilizaţiile disponibile sunt franceza, bizantina, romană şi chineza.
Cine se pre-înregistrează acum, aici, va putea juca jocul imediat ce se lansează. Dacă se ajunge la 3 milioane de oameni înregistraţi, producători oferă ca premiu personajul Cleopatra VII.