FIFA Heroes e acum disponibil pe telefonul mobil: MOBA meets FIFA; Am încercat jocul din martie!

229 ori 25-06-2026
FIFA Heroes e acum disponibil pe telefonul mobil: MOBA meets FIFA; Am încercat jocul din martie!

Am jucat FIFA Heroes la un eveniment Motorola în martie 2026, în Barcelona, atunci când era în beta și iată-l în sfârșit lansat. Jocul combină ideea de MOBA cu ideea de FIFA tip miuță, 5 versus 5. Jocul e doldora de personaje deblocabile, cu abilități speciale și avem detalii despre el mai jos.

În primul rând, e disponibil gratuit pe Android și pe iOS și, din ce am înțeles, a fost co-realizat de un dezvoltator de jocuri numit Solace și FIFA. Lansat oficial pe 24 iunie, jocul nu vrea să fie simulator, ci titlu arcade. Vine la fix pentru a se asocia cu Mondialul și include personaje precum Enzo Fernandez, Joao Pedro, Loki din Avengers sau iShowSpeed și J Balvin. Puteți juca și cu mascotele de la Mondial, iar meciurile durează doar 2 minute.

Avem PvP în timp real și ligi Ranked, deci treaba e serioasă. Poți schimba jucătorul, pasa, să faci mișcări tip Skill, să dai lob și să tragi la poartă. Când adversarul are mingea poți face o cursă de toată frumusețea și un tackle. Avem și o coloană sonoră exclusivă pentru acest titlu, care surprinde o grămadă de elemente din cultura globală. Motorola e partener oficial pentru FIFA Heroes, iar jocul vine preinstalat pe 100 de milioane de telefoane Moto noi.

Îți poți construi echipe custom, să deblochezi ținute și mascote noi, să deblochezi skill-uri unice și superputeri, ca Meteor Shots. Jucătorii pot fi upgradați și avem și sezoane noi, terenuri noi și personaje noi.

Jocul se descarcă de AICI pe iOS și de AICI pe Android.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>