HUAWEI MatePad Pro 12.2 2025 PaperMatte Edition review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

2.899 ori
<b>HUAWEI MatePad Pro 12.2 2025 PaperMatte Edition review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Produsul „one more thing” anunţat de Huawei la evenimentul său de la Berlin, ştiţi voi, debutul ceasurilor Watch 5 şi Fit 4 a fost... o tabletă. Una premium, una pentru creativi, arhitecţi, designeri, dar unii care sunt mereu pe fugă, în deplasare

Plusuri și minusuri Huawei MatePad Pro 12.2 (2025)

Părți pozitive
  • - ecran PaperMatte Tandem OLED impresionant – se vede clar în bătaia soarelui, fără reflexii, cu contrast și culori excelente
  • - tastatură Glide extrem de portabilă și ergonomică, cu touchpad precis și stylus integrat/încărcat
  • - corp manevrabil şi solid
  • - sunet de top cu 8 difuzoare și cameră de rezonanță mare – volum ridicat, voce clară, bass real
  • - autonomie foarte bună și încărcare rapidă la 100W
  • - software adaptat pentru creativitate și muncă – HUAWEI Notes, GoPaint cu animaţie, multitasking real, AI Handwriting Enhance
  • - stylus foarte responsiv
  • - nu trebuie să plătim pentru excelentele funcţii din GoPaint
Părți negative
  • - nu sunt foarte multe upgrade-uri de la modelul din 2024 (acelaşi ecran, memorie, stocare, baterie, viteza încărcare, dimensiuni, greutate, speakere)
  • - corp foarte subțire, vibrații resimțite la volum maxim
  • - camera selfie e modestă
  • - lipsa 5G sau LTE – doar Wi-Fi, fără opțiuni de conectivitate mobilă
  • - procesor de 7 nm mai mult spre midrange decât spre flagship ca performanţa
  • - fără certificare IP, utilă dacă munceşti pe teren mult

Concluzii Huawei MatePad Pro 12.2 (2025)

Pentru un desenator, HUAWEI MatePad Pro 12.2 este probabil cea mai plăcută experiență de desen digital pe care o poți avea fără să te legi de Wacom sau iPad + Procreate. Stylusul M-Pencil oferă latență minimă, feedback tactil excelent datorită PaperMatte-ului, iar aplicația GoPaint are pensule 3D realiste și chiar animație cadru cu cadru. Este un şevalet mobil, cu HDR și claritate maximă, chiar și afară, în parc, mulţumită protecţiei anti glare.

Pentru un arhitect, aspectul 3:2 al ecranului, rezoluția 2.8K, funcțiile multitasking și suportul stylusului îl transformă într-un board de proiectare portabil. Poți deschide PDF-uri, randări, schițe, planuri – și poţi nota pe ele direct. Iar dacă adaugi tastatura și mouse-ul, devine un mic birou de prezentare.

Pentru un jurnalist digital, cum sunt și eu, tableta poate înlocui cu succes un laptop într-o deplasare: scrii articole, faci interviuri cu Voice Recorder + Notes, procesezi imagini, urci texte în cloud și participi la call-uri video. Iar dacă ești afară, pe soare, în aeroport, la conferințe sau în Deltă, PaperMatte-ul te salvează: vezi tot, scrii fără oboseală vizuală și nu te mai chinui cu ecrane lucioase.

HUAWEI MatePad Pro 12.2-inch 2025 este disponibilă în România de pe data de 16 iunie 2025, la preţul de 4999 lei. În perioada promoției, tableta vine însoțită și de M-pencil, încărcător 100W și mouse. Durează promoţia până pe 31 iulie 2025. Nu uitați de codul „AMOBILISSIMOMP12” care vă aduce 800 lei extra-discount.

Video Review Huawei MatePad Pro 12.2 (2025)

Note Huawei MatePad Pro 12.2 (2025)

  • Design9,5/10
  • Display10/10
  • Hardware8,2/10
  • Baterie9,6/10
  • Connectivitate8,6/10
  • Multimedia9,8/10
  • Cameră8/10
  • Benchmark-uri8,1/10
  • Temperatură8,7/10
  • OS, UI & Apps9,2/10
  • Preț8,6/10
  • Total8,94/10

Disponibilitate Huawei MatePad Pro 12.2 (2025)

Prețuri actualizate
  • 1234
Huawei MatePad Pro 12.2 (2025)8,9410
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×