Allview P9 Energy Review (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

Autor:  | Publicat în:  Allview 4.615 ori
<b>Allview P9 Energy Review</b>A venit momentul unui nou "battery phone" să ajungă la Mobilissimo.ro şi recunosc că a trecut ceva vreme de când nu am mai testat un astfel de produs. Astfel de handset-uri sunt ideale pentru cei ce merg pe munte, pentru cei care călătoresc mult, dar..

Multimedia Allview P9 Energy

DTS, căşti bune, volum ridicat

Am văzut la viaţa mea telefoane excelente stricate de un volum de sub 80 decibeli al difuzorului, dar am văzut şi telefoane ce nu aveau absolut nici un atuu decât numărul mare de decibeli. Allview P9 Energy nu e nici unul dintre acestea, reuşind să ofere o acustică bună, fără a stabili recorduri totuşi.

Castile lui Allview P9 Energy

Are două grile jos, dar doar cea din stânga acoperă un difuzor. De obicei producătorii aleg să includă doar difuzor în dreapta pentru că cel din stânga e prea uşor de acoperit cu degetele când ţinem telefonul în landscape, ceea ce şi păţim pe P9 Energy. Există şi acustica DTS la treabă, iar playerul muzical e cel clasic Allview, cu funcţii DTS, setări pentru tipuri de căşti, zona Custom şi modurile de egalizare în funcţie de gen muzical.

Putere volum Allview P9 Energy

Avem şi 5 frecvente de reglat cu slidere dacă dorim. Ascultând melodii la difuzor am făcut cunoştinţă cu un volum ridicat, sunet clar, basul a fost trepidant şi notele înalte bine reprezentate. Şi vocea se aude bine şi contribuţia lui DTS (Dedicated To Sound)  se simte când îl activăm/dezactivăm. La testul cu decibelmetrul am atins 86.3 dBA în fata/spate, folosind sample-ul nostru acustic, dar şi 93.5 dBA folosind jocul Riptide GP Renegade, deci stăm bine.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.BlackBerry Passport95,2 (dBA)
  • 2.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • +
  • 61.Allview P9 Energy86,3 (dBA)
  • 62.Huawei Mate 9 PRO86,2 (dBA)
  • 63.Sony Xperia XA1 Ultra86,1 (dBA)
  • 64.Sony Xperia XA186,1 (dBA)
  • 65.Sony Xperia E4g86 (dBA)
  • 66.CUBOT Rainbow 286 (dBA)
  • 67.Bluboo S886 (dBA)
  • 68.Xiaomi Mi A186 (dBA)
  • 69.BlackView Ultra Plus85,9 (dBA)

Test - Putere volum spate

  • 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • 2.Allview X4 Soul Infinity Plus93,9 (dBA)
  • +
  • 70.Allview P9 Energy86,3 (dBA)
  • 71.ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition86,2 (dBA)
  • 72.Huawei Mate 9 PRO86,2 (dBA)
  • 73.iHunt One Love86,1 (dBA)
  • 74.Sony Xperia XA1 Ultra86,1 (dBA)
  • 75.Sony Xperia XA186,1 (dBA)
  • 76.Karbonn Titanium S686 (dBA)
  • 77.CUBOT Rainbow 286 (dBA)
  • 78.Bluboo S886 (dBA)

Am depăşit OnePlus One şi Galaxy S6 cu aceste valori, dar suntem sub BlackBerry Passport totuşi. Căştile oferite la pachet sunt comode, au volum ridicat, se aud clar şi au izolarea foarte bună a zgomotului. Şi basul m-a surprins plăcut. Telecomanda lor e mare dar totuşi arătoasă. Există şi radio FM aici şi funcţie de înregistrare pentru acesta. Acustică bună!

Cameră Allview P9 Energy

Upgrade faţă de P8 Energy, minus low light

La Mobilissimo.ro uneori testam întâi telefoanele la capitolul captură nocturnă şi apoi cea pe timp de zi, deci uneori primele impresii despre o cameră pot fi diferite de cele finale. Dacă mă iau după primele mostre realizate cu Allview P9 Energy, cele de noapte, telefonul nu impresionează, dar ziua, ei bine ziua surpriză e foarte plăcută!

Întâmplarea face să îmi amintesc clar ce poate P8 Energy ziua, pentru că l-am folosit să fac poze într-o vacanţă. Ele au ieşit binişor, dar au fost şi ceva probleme cu expunerea şi dynamic range-ul. Hai să vedem totuşi ce ne oferă Allview P9 Energy ca tehnologie foto întâi, înainte de a îl compara cu P8 Energy. În spate se află o cameră de 13 MP, cu senzor Sony IMx258 şi PDAF.

Allview P9 Energy, inerfata

E acelaşi senzor ca şi cel de pe OnePlus X şi Xperia XA. Există şi blitz LED aici, iar camera frontală are senzor de 8 MP şi e un upgrade faţă de cameră de 5 MP de pe P8 Energy. Aplicaţia Camera porneşte rapid, are o viteză medie de focalizare, iar fotografierea e rapidă şi zoomul e fluid. Setările includ geotagging, grila, rezoluţie, timer, efecte, iar modurile de captură sunt acestea:

  • Card Scanner
  • Mood Photo
  • Take Anytime
  • Smart Scan
  • Translate
  • Panoramă
  • Smart Scene
  • Pic Note
  • Night
  • Time Lapse
  • G F
  • HDR
  • Pro
  • Text Recognition

Modul Pro aduce şi reglaje pentru expunere, ISO, balans de alb, shutter şi focalizare. Trecem la galerie, realizată la mijloc de ianuarie, pe un ger cu cer senin şi temperatură de minus 10 grade. O grămadă de zăpadă plus soare au amplificat luminozitatea, ca şi cum am fi avut reflectoare la fiecare pas. Iluminarea şi culorile au fost excelente.

Panorama are o rezoluţie de 6848 x 1776 pixeli şi arata destul de OK. Imaginile sunt clare  şi chiar şi cu soarele în fata capturile au arătat excelent. Textura zăpezii, gheţii şi obiectelor a arătat foarte bine. Am avut şi un HDR prea albicios, în acea fotografie cu podul cel roşu. Selfie-urile arată bine, doar că tenul e cam albicios şi fundalul e cam neclar.

Cu toate laudele de mai sus, am constat şi ceva over sharpening, cam cum făcea Samsung acum câţiva ani şi ZenFone 3 Deluxe recent. Zoom în la nivelul întâi păstrează calitatea, dar mai departe apare şi neclaritatea. Prim planurile sunt superbe, iar detaliile arată bine şi când dai zoom în ulterior pe PC. Nu am avut vreun cadru ratat sau neclar, asta e sigur.

Focalizarea s-a realizat excelent, au dispărut problemele cu dynamic range de la P8 Energy, ceea ce nu poate decât să ne încânte. E o surpriză plăcută aceasta captura şi pune P9 Energy la egalitate cu Huawei Nova, Galaxy A5 (2016) sau chiar ZenFone 3. Noaptea se schimbă totuşi comportamentul şi avem imagini înceţoşate, halouri mari ale luminilor stradale şi o culoare gălbuie.

Multe cadre sunt spălăcite, mai ales cele cu blitz. Textura clădirilor e rezonabilă, iar culorile sunt OK calibrate. Apare şi o nuanţă albăstrie sus, iar per total captura nocturnă nu e la înălţimea celei de pe timp de zi, asta e clar. E drept că ziua am fost ajutaţi de soare şi de cantitatea mare de zăpadă. Hai să vedem cum stăm şi cu filmarea!

Allview P9 Energy filmează în format MP4, în Full HD la 25 FPS şi nu 30 FPS totuşi. Am avut şi bitrate de 14 Mbps, iar microfonul  a fost bun la filmări. Totul e puţin cam prea alb, dar claritatea e OK. Se pierd detalii la zoom, iar iluminarea şi culorile au fost în grafic. Se descurcă bine Allview P9 Energy cu captura subiecţilor în mişcare, cum am văzut la acel snowboarder de exemplu.

Şi focalizarea e bună, schimbarea de expunere şi doar detaliile şi mici zone arse trag în jos experienţă. În concluzie filmarea e acceptabilă, peste modelele accesibile din China, dar sub un ZenFone 3 sau Huawei Nova. Noaptea scade bitrate-ul la 9 Mbps şi frame rate-ul la 16 FPS şi primim clipuri video înceţoşate, cu pierdere de detalii la zoom, imagini gălbui şi tremurate.

Microfonul rămâne foarte bun, dar imaginea nu prea, fiind şi albăstrie şi neclară. Poate frigul de afară să fi influenţat negativ captura. Am remarcat şi o textură ciudată, în "valuri" a imaginii, total neplăcută, deci uitaţi de filmarea nocturnă. totuși, per total, e o cameră bună pe timp de zi!

Benchmark-uri Allview P9 Energy

Performanţă bună, dar nu e vreun sprinter

Allview P9 Energy foloseşte popularul procesor MediaTek Helio P10, un chipset octa-core adoptat atât de micile companii din China, cât şi de firme mai mari, precum HTC sau Sony. E deja testat, verificat şi răsverificat, deci e o alegere bună. GPU-ul e cam modest, un Mali T860 care probabil că nu o să facă faţă valului de jocuri ce va sosi pe final de an să zicem.

Primim şi 4 GB RAM, 64 GB de stocare şi nu ne-am întâlnit absolut deloc cu lag-ul pe acest terminal, trebuie spus asta. Toate aplicaţiile se deschid rapid, multitasking-ul cu multiple aplicaţii se face fără probleme, deci nu avem obiecţii mari. Şi jocurile rulează bine, fie că e vorba de noul Turbo League sau Riptide GP Renegade şi ambele arata foarte bine, că iluminare sau texturi.

Allview X3 Soul ProSony Xperia XAUMi SuperAllview P9 Energy3DMark Sling Shot 3.1415429419424AnTuTu v650183476655175252044AnTuTu v6 - 3D7399628676517719AnTuTu v6 - CPU17362168321637716947AnTuTu v6 - RAM4802467649334558AnTuTu v6 - UX20620198712279122820Basemark OS II1033898348339Basemark OS II - Graphics667669667666Basemark OS II - Memory9645951032913Basemark OS II - System2297222822202255Basemark OS II - Web7707351010Basemark Web×61,9362,8359,63Basemark X140351488014000×BenchmarkPi231227135232GFX Bench 4.0 - ALU 2165,8×165,8165,8GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.1148,1×146,1146,9GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 2148,7×144,7142,6GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.0442,9×439,9445,1GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1295,1×293,4295,4GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.1××158,1158,3GFX Bench 4.0 - T-Rex970,8×957,2969,8GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.1250,6×240,2246,2GFX Bench 4.0 - Texturing1004×10041003GeekBench 4 - Compute××15271506GeekBench 4 - Multi-Core××29072899GeekBench 4 - Single-Core××721717Linpack - Multi-Thread251,74 (MFLOPS)275,15 (MFLOPS)242,34 (MFLOPS)341,43 (MFLOPS)Linpack - Single Thread126,26 (MFLOPS)136,31 (MFLOPS)123,47 (MFLOPS)208,54 (MFLOPS)PCMark Work 2.0×354932103214Quadrant23958172172454024165SunSpider1399,3 (ms)1160,7 (ms)992,5 (ms)1247,3 (ms)Vellamo - Browser3175290031242712Vellamo - Metal1254124113231228Vellamo - Multicore2483242424522661TOTALURI114109

În benchmark-uri am avut o prestaţie de aşteptat pentru un midranger. Am depăşit în mai toate pe Allview X3 Soul Pro de exemplu, iar în Quadrant am fost totuşi sub Honor 5X. În AnTuTu 6 am depăşit şi Xperia XA, dar am fost sub ZenFone 3, în vreme ce în 3DMark Ice Storm Unlimited am depăşit Allview X3 Soul Pro, dar am fost sub Honor 7, care e deja vechiuţ.

Allview P9 Energy, test termic

Practic, CPU-ul e bunicel, dar performanţa grafică trage în jos pachetul. Se vede asta clar în AnTuTu secţiunea 3D, în GFX şi 3DMark. Nu am avut probleme cu temperatura, obţinând 32.2 grade Celsius după ce am rulat GFXBench şi 37.5 grade după Riptide GP Renegade, deci nu există supraîncălzire.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.Xiaomi Redmi Note 4X28 (°C)
  • 2.Motorola Moto Z2 Play28,8 (°C)
  • +
  • 18.Allview P9 Energy32,2 (°C)
  • 19.Motorola Moto G5 Plus32,3 (°C)
  • 20.Samsung Galaxy A6 (2018)32,4 (°C)
  • 21.ASUS Zenfone Zoom S32,4 (°C)
  • 22.Motorola Moto G5S Plus32,5 (°C)
  • 23.Allview X4 Soul Xtreme32,5 (°C)
  • 24.Xiaomi Redmi 432,5 (°C)
  • 25.Bluboo Picasso 4G32,6 (°C)
  • 26.Allview X4 Soul Vision32,7 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Samsung Galaxy S731,1 (°C)
  • 2.Samsung Galaxy A5 (2017)32,3 (°C)
  • +
  • 115.Allview P9 Energy37,5 (°C)
  • 116.Samsung Galaxy A5 (2016)37,5 (°C)
  • 117.Samsung Galaxy A7 (2016)37,5 (°C)
  • 118.Huawei Y7 Prime (2018)37,6 (°C)
  • 119.Google Pixel 2 XL37,6 (°C)
  • 120.ASUS Zenfone 2 Laser ZE550KL37,6 (°C)
  • 121.ASUS Zenfone 2 ZE551ML37,6 (°C)
  • 122.Samsung Galaxy S537,6 (°C)
  • 123.ZTE Nubia Z11 Mini37,7 (°C)
  • 1234
Allview P9 Energy8,9210
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×