Apple iPhone 11 Pro Max review detaliat în limba română (Introducere, Design, Video Review, Disponibilitate)

1.168 ori
<b>Apple iPhone 11 Pro Max review detaliat în limba română</b>Apple are mare noroc că în 2019 a fost prezentat şi Tesla Cybertruck şi Pixel 4, altfel toată polarizarea discuţiei despre design s-ar fi învârtit în jurul camerei de pe iPhone 11 Pro şi 11 Pro Max. Varianta cea mare o avem noi în teste şi acesta e clar..

Introducere

Apple are mare noroc că în 2019 a fost prezentat şi Tesla Cybertruck şi Pixel 4, altfel toată polarizarea discuţiei despre design s-ar fi învârtit în jurul camerei de pe iPhone 11 Pro şi 11 Pro Max. Varianta cea mare o avem noi în teste şi acesta e clar cel mai greu şi masiv iPhone de până acum. Costă in jur de 5.800 de lei la Orange şi aduce în sfârşit câteva dotări şi funcţii de bun simţ pe care lumea le ceruse de mult de la Apple. Aş aminti Dark Mode, Night Mode foto, o cameră ultra wide, o baterie de aproape 4.000 mAh şi în sfârşit o cameră selfie cu rezoluţie mai de Doamne Ajută.

Apple iPhone 11 Pro Max review detaliat în limba română

Fie că vrei o bestie de gaming Apple Arcade sau noul tău telefon pentru blogging sau vlogging, iPhone 11 Pro Max sună bine, dar e departe de a fi telefonul perfect. E prima oară când rivalii Apple au cu toţii variante mai bune ale tehnologiilor regăsite aici. Dar pentru cei ancoraţi în ecosistem şi care au de la iPhone 8 în jos e poate momentul fix pentru un astfel de upgrade. Dacă merită sau nu aflaţi în rândurile următoare!

Apropo nu e o recenzie ca oricare alta, pentru că am folosit telefonul ca daily driver o lună, deci îl cunoaştem că pe interiorul buzunarelor noastre.

Design Apple iPhone 11 Pro Max

Îl salvează doar nuanţa...

Am apreciat mereu munca lui Jony Ive în simbioză cu Steve Jobs, dar mi se pare că de câţiva ani Apple şi-a pierdut inspiraţia. Pe iPhone X am învăţat să îl apreciez oarecum, am tolerat XS Max, dar la iPhone 11 Pro şi 11 Pro Max trebuie să pun punct respectului pentru Apple. Până şi oamenii care apreciau paletele de ping pong şi îşi luau numai iPhone-uri cu „plus” sau „max” ezită în faţa unui mamut de 226 de grame. Îi mai pui o husă şi aproape cari o tabletă sau power bank după tine... La un sfert de kil' nu mai e fun!

Video-review iPhone 11 Pro Max, secțiunea design

Măsoară totuşi un rezonabil 8.1 mm în talie şi este fabricat din sticlă şi oţel inoxidabil. Are şi certificare IP68, deşi nu e recomandat să faci baie cu el, mai ales în mare. E greu de mânuit cu o singură mână, dar măcar nu este alunecos acest Max. Construcţia este una premium, nimic de zis, dar Apple uită că lumea vrea în ziua de azi terminale echilibrate. Sunt telefoane pe piaţa cu aproape jumătate de inch mai generoase în diagonală care nu cântăresc nici 200 de grame, iar bateria lor ține la fel de mult, dacă nu mai mult.

Nu e totul negru totuşi, pentru că îmi place noul spate din sticlă Frosted, văzută şi la OnePlus în 2018. Este în sfârşit un spate din sticlă pe care nu se mai văd amprentele şi Midnight Green îmi place foarte mult ca nuanţa. E ca o culoare de camuflaj de pădure diluată că atunci când pui lapte în ceai sau cafea. Dacă spatele nu atrage amprente, zona camerei e jale cu scamele. Atrage scamele şi particulele mici într-un mod fantastic, ca o gaură neagră. Practic e magnet de scame!

Despre lentilele uriaşe de cameră nici nu mai vorbesc, meme-urile cu aragaz o fac în locul meu. Să nu mai vorbim de breton, care e la fel de 3 generații... 

Video Review Apple iPhone 11 Pro Max

Disponibilitate Apple iPhone 11 Pro Max

Prețuri actualizate
  • 1
Apple iPhone 11 Pro Max
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×