Apple iPhone 11 Review în română (Cel mai accesibil iPhone lansat în 2019) (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

11.448 ori
<b>Apple iPhone 11 Review în română (Cel mai accesibil iPhone lansat în 2019)</b>Dacă am testat deja cel mai scump şi cel mai bine dotat iPhone, iPhone 11 Pro Max acum e momentul să îl testăm şi pe cel mai ieftin din tripleta din 2019. Mă rog, "ieftin" e un cuvânt mare în lumea celor de la Apple. Costă 3769 lei la liber la Orange..

Multimedia Apple iPhone 11

Suficient bas, tărie a speakerelor, doar că-s inegale

Apple iPhone 11 o fi cel mai ieftin iPhone lansat în 2019, dar nu face rabat la calitatea acustică. Are difuzoare stereo fix ca iPhone 11 Pro şi iPhone XR înaintea sa. Avem un difuzor jos şi apoi cel sus, cel pentru convorbiri îl completează.

Video-review Apple iPhone 11, secțiunea acustică

Când am dat drumul la muzică am avut o acustică plăcută, cu un sunet plin şi care umple spaţiul din jurul telefonului ca un soi de "surround". Ca idee, speakerul de sus e mai puternic decât cel de jos. Volumul e puternic şi e şi suficient bas pentru mine. Nu aş zice că vibrează prea mult corpul sau că avem distorsionări la volum maxim. Vocea se aude excelent la filme, iar jocurile video au volum foarte ridicat.

Nu avem jack audio, nici adaptor la pachet şi primim doar căşti EarPods clasice, pe conector Lightning. La testele noastre cu decibelmetrul am ajuns la 81.7 dBA jos la testul cu sample-ul şi 84.6 dBA sus, deci difuzorul de convorbiri e mai puternic. Cu acea valoare e peste Pixel 3 XL şi Galaxy S10 5G, dar sub Moto Z3 Play spre exemplu. La multimedia şi jocuri am ajuns la 100.3 dBA, deci peste ZenFone 6, Galaxy A80 sau Xperia 1. 7 decibeli sub Nokia 8.1 şi ROG Phone totuşi...

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
  • +
  • 54.Apple iPhone 1184,6 (dBA)
  • 55.Samsung Galaxy Z Flip784,6 (dBA)
  • 56.Xiaomi Mi 10T Lite84,5 (dBA)
  • 57.Xiaomi Mi 11 Ultra84,5 (dBA)
  • 58.OPPO Reno1084,5 (dBA)
  • 59.Honor 20084,5 (dBA)
  • 60.OPPO Find X9 Pro84,5 (dBA)
  • 61.Allview X4 Soul Xtreme84,2 (dBA)
  • 62.Motorola One Zoom84,2 (dBA)

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 504.Apple iPhone 1181,7 (dBA)
  • 505.OPPO Reno5 Lite81,7 (dBA)
  • 506.POCO M4 Pro81,7 (dBA)
  • 507.HTC Desire 82081,6 (dBA)
  • 508.Nokia 681,6 (dBA)
  • 509.Nokia 5.1 Plus81,6 (dBA)
  • 510.POCO X3 Pro81,6 (dBA)
  • 511.Samsung Galaxy Z Flip581,6 (dBA)
  • 512.Allview P8 Energy81,5 (dBA)

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 119.Apple iPhone 11100,3 (dBA)
  • 120.Samsung Galaxy S20100,3 (dBA)
  • 121.OnePlus Nord N10 5G100,3 (dBA)
  • 122.Motorola moto G34 5G100,2 (dBA)
  • 123.Xiaomi 14100,2 (dBA)
  • 124.Motorola razr 60 Ultra100,2 (dBA)
  • 125.HTC U12+100,1 (dBA)
  • 126.ASUS ZenFone Max Pro (M1)100,1 (dBA)
  • 127.LG Q7100,1 (dBA)

Cameră Apple iPhone 11

Upgrade-ul de la XR se simte

Cu iPhone XR mi-am făcut treaba ca jurnalist, dar am rămas cu ceva nemulţumiri, la stabilizare, filmarea selfie şi alte 2-3 capitole. iPhone 11 e aici să le rezolve şi propune o cameră duală în spate. Sunt fix camerele cele mai importante de la iPhone 11 Pro şi 11 Pro Max: cea principală cu stabilizare optică şi cea ultra wide.

Video-review Appli iPhone 11, secțiunea Camera

Camera principală are rezoluţie de 12 megapixeli, cu deschidere F/1.8, dual Pixel PDAF şi stabilizare optică. Camera ultra-wide de 12 MP are deschidere F/2.4. Avem şi mod Portret, Control al Adâncimii de Câmp şi 6 efecte de iluminare Portret. Bliţul este unul quad LED, avem şi Night Mode, tehnologie Smart HDR, dar şi Panoramă de până la 63 MP. Avem şi filmare 4K la 60 FPS, atât cu camera din spate, cât şi cu cea din faţă.

Apropo de cea selfie, în sfârşit sărim de pragul de 7 MP la 12 MP şi lucrurile încep să arate bine. Avem şi filmare cu înregistrare audio stereo. Hai să vedem cum stăm cu galeria foto. Fotografiile au fost realizate la început de luna octombrie, când era foarte soare afară, fără prea mulţi nori. Am început să testăm camera ultra wide şi văd că nu deformează culorile în comparaţie cu cea principală. Văd că nu face totuşi corecţii laterale şi curbează puţin imaginea.

Ne-am jucat şi cu zoom-ul şi aş zice că cel digital e mulţumitor, mă rog nu la nivel de Huawei-uri sau OnePlus 7 Pro, dar totuşi OK pentru digital. Sunt extrem de încântat de cum au ieşit prim planurile cu flori, demne de orice wallpaper. Focalizarea e perfectă şi nu e un accident, am remarcat asta la Apple de ani buni. În altă ordine de idei unele telefoane cu Android au probleme la closeup-uri, chiar şi flagship-urile. De aia avem acum camere Macro...

Fotografie ultra wide făcută cu Apple iPhone 11
fotografie ultra-wide

Au fost ani când Apple era apogeul capturii Portrait/Bokeh, dar acum văd că am porţiuni din haine şi cap şterse, deci AI-ul nu e perfect mereu. Samsung şi Huawei fac o treabă mai bună, deşi Apple a inventat trendul. Am zero obiecţii la trend şi îmi place mult textura părului şi a pielii, fiecare fir de barbă fiind reprezentat aşa cum îl vezi şi în realitate.

Revin puţin la camera ultra wide şi observ un cer puţin cam prea alb/turcoaz şi uşor ars. Lucrul meu preferat la această cameră e textura: lemnul e lemn, floare e floare, metalul e metal şi tot aşa. Le "simţi" prin poză. Scoaterea chipului meu în evidentă se face binişor în mod Portret, doar că AI-ul ratează fire de păr şi fire de căşti. Mai grav e că lipsesc bucăţi de urechi...

Am luat şi o poză la întâmplare şi am decupat-o la 300% şi sunt încântat de detalii, chiar şi la 12 megapixeli. Per total nu o să vă zic că diferenţele sunt uriaşe faţă de iPhone XR, doar că parcă le simt mai bine aici, decât le-am simţit pe cele dintre iPhone 11 Pro Max şi XS Max. Se poate bate cu Galaxy S10 şi OnePlus 7 Pro, asta e impresia mea. Pretenţioşii se vor plânge de zoom, curbura imaginilor ultra wide şi unele neajunsuri când e prea mult soare afară şi apare o uşoară supraexpunere.

În condiţii low light avem zero obiecţii legate de claritate şi de modul în care telefonul se descurcă cu sursele de lumină. Slavă Domnului am avut destule, Iulius Town era împodobit cu luminiţe. Culorile arată excelent, fără vreo deformare. Avem şi suficientă lumină. Trebuie să recunosc că nu îmi plac pozele ultra wide nocturne, sunt prea curbate şi văd prea mult zgomot şi estompare. Sunt cel puţin 5 telefoane Android care fac treaba mai bună.

În rest chiar nu am obiecţii şi poţi face fotografii memorabile noaptea, dar mai degrabă cu camera principală. Aş acuza şi ceata de afară pentru comportamentul camerei ultra wide puţin. Captura Night e utilă, dar iar o să zic că subiectiv mi se pare că îngălbeneşte prea mult fotografiile. Aș fi dorit și extra control asupra expunerii. 

Am ajuns şi la filmare, unde iPhone XR nu a fost chiar "tata de măta". Nu mi-a plăcut stabilizarea să şi nici cum filma camera frontală. Începem cu captura video realizată ziua. Captură 4K la 60 FPS arata la fel de bine ca la orice alt flagship de pe piaţă. Focalizarea este extrem de rapidă, culorile sunt vii şi nu avem probleme cu expunerea sau dynamic range-ul nici măcar când intră soarele în cadru. Pentru purişti culorile pot părea puţin calde totuşi, dar vivacitatea capturii merită acest sacrificiu.

Stabilizarea s-a rezolvat şi imaginea nu mai tremura ca la iPhone XR, ba chiar am făcut slalom printre copaci şi sunt încântat de ce a ieşit. Filmarea selfie iar nu prea m-a convins, dar aveam şi soarele în spate, aşa că sunt circumstanţe atenuante. Camera nu îşi pierde niciodată focalizarea, niciodată nu face compromis la claritate, asta remarc şi mă refer la cea principală acum. Ce se vede aici e că poţi pierde un pic de detalii la subiecţii aflaţi mai departe dacă filmezi Full HD.

Zoom-ul nu prea m-a impresionat dacă e să fiu sincer, iar filmarea ultra wide e bună mai degrabă de impresie, dar pierde detalii şi umblă puţin la culori. Văd că şi schimbarea expunerii la panoramare se face insesizabil, foarte discret. Am şi o filmare ultra wide spre finalul galeriei şi sincer nu e chiar rea, dar verdele e prea "fosforescent".

Am făcut şi o captură Slow Motion şi arată binişor, mai ales că e FHD şi nu HD că la rivali, dar alţii au deja 7000 FPS, iar Apple are 240 FPS.

Noaptea lucrurile se complică la filmare. Imaginea tremură când filmezi din mers, cel puţin în prima fază. Sunt şi ceva reflexii, zoom-ul nu face o figură prea bună, iar sursele de lumină sunt exagerate. Văd că poate intra şi mâna în cadru la filmarea ultra wide. Îmi plac culorile nocturne, felul in care am prins luminiţele şi parcă la filmarea finală nici stabilizarea nu a mai fost aşa rea. Cuplăm şi un microfon cu captura stereo şi zic că avem telefon bun de concert.

Destule telefoane flagship nu pot filma aşa bine noaptea. Nu zic că e perfect, dar e peste ce mă aşteptam.

Benchmark-uri Apple iPhone 11

La fel de future proof că iPhone 11 Pro

Cel mai surprinzător lucru legat de iPhone 11 e culmea... RAM-ul. Apple putea la fel de bine să pună 3 GB RAM la bord, la cum îi cunoaştem. Telefonul vine totuşi cu 4 GB RAM şi puternicul procesor Apple A13, deci e practic la fel de future proof ca iPhone 11 Pro. Cum se reflectă asta în performanţa aflaţi mai jos.

Video-review Apple iPhone 11, secțiunea benchmarks

Telefonul "zboară" prin orice task-uri am încercat şi jocurile arată şi se mişcă foarte bine. Îi lipseşte doar fluiditatea extra asociata telefoanelor de gaming cu ecran de 90 Hz sau 120 Hz sau a unui OxygenOS, dar asta e altă discuţie. Am făcut şi clasicele teste de performanţă, iar în AnTuTu 8 am ieşit pe locul 2, depăşiţi doar de iPhone 11 Pro Max şi nu cu mult. În rest am depăşit telefoane hardcore cu Android că ZTE Nubia Red Magic 3S sau Galaxy Note 10+.

Apple iPhone 11Samsung Galaxy S10 5GASUS ROG Phone IINubia Red Magic 3SApple iPhone 11 Pro Max3DMark Sling Shot Extreme ES 3.1491945786250624253993DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Graphics575151897079708759843DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Physics32643243443444054020AnTuTu v8504281406745499135503946512388AnTuTu v8 - CPU161658125444145642145395171576AnTuTu v8 - GPU207609159929194212190728208729AnTuTu v8 - MEM6260267018762248837058136AnTuTu v8 - UX7241254354830577945373947Basemark Web550,97421,8238,55429,93688,13GeekBench 5 - Multi-Core33662016156524223500GeekBench 5 - Single-Core13287847757761334JetStream2128,1146,9537,6257,65127,69SunSpider103,9 (ms)489,8 (ms)626,4 (ms)471,8 (ms)104,6 (ms)TOTALURI2326

În GeekBench 5 la sub testele single core şi mulţi core suntem pe locul 2 iarăşi după iPhone 11 Pro Max. E şocant de mare distanţă de puncte faţă de locul 3, adică Galaxy S10 5G la single core şi Xperia 5 la mulţi core. La benchmark-ul de grafică, 3DMark Slingshot Extreme ES 3.1 am fost pe locul 9, o surpriză aş zice, nu una bună. Aici sunt telefoane mai puternice, că ZenFone 6, Nubia Red Magic 3S sau Note 10+.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 448.Apple iPhone 1141,5 (°C)
  • 449.Samsung Galaxy Z Fold541,6 (°C)
  • 450.OPPO Find N2 Flip41,6 (°C)
  • 451.Honor Magic 4 Pro41,6 (°C)
  • 452.Samsung Galaxy S21 FE 5G41,6 (°C)
  • 453.OPPO Reno11 F41,7 (°C)
  • 454.Samsung Galaxy A5441,7 (°C)
  • 455.Sony Xperia 141,7 (°C)
  • 456.POCO F741,8 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 80.Apple iPhone 1132,3 (°C)
  • 81.Xiaomi Redmi K20 Pro Premium32,3 (°C)
  • 82.Samsung Galaxy A5 (2017)32,3 (°C)
  • 83.OnePlus Nord 2T32,4 (°C)
  • 84.Xiaomi Mi Note 1032,4 (°C)
  • 85.Samsung Galaxy S10+32,4 (°C)
  • 86.Samsung Galaxy S24 FE32,5 (°C)
  • 87.Huawei Pura 70 Pro32,5 (°C)
  • 88.realme 12 Pro+32,5 (°C)

Întrecem totuşi Xperia 1 şi Galaxy S10 5G. A se remarca şi faptul că la jocuri nu am sărit de 32.3 grade Celsius, dar la benchmark-uri se forjează serios telefonul şi sărim de 41 de grade Celsius, deci telefonul îşi dă silinţa pentru rezultatele de mai sus. Văd şi o disipare bună şi egală a căldurii.

  • 1234
Apple iPhone 118,8810
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×