Apple iPhone 7 Review (Introducere, Design, Display)

Autor:  | Publicat în:  Apple 4.323 ori
<b>Apple iPhone 7 Review</b>Mobilissimo.ro analizează la sânge iPhone 7 şi face şi recenzia lui iOS 10. Terminalul costă 3.339 lei la evoMAG.roşi noi am testat versiunea de 32 GB şi în varianta de culoare rose gold. iPhone 7 renunţă la jackul audio şi la..

Introducere

Ce ar fi finalul de an fără Halloween, Black Friday şi Crăciun? Ce ar fi finalul de an şi fără modelele noi iPhone? Iată că iPhone 7 se află în redacţia Mobilissimo.ro şi după zile bune de jucat cu el (şi ascuns în palmă, pentru că deh e telefon roz şi noi suntem nişte băieţi mari), a venit momentul analizei finale.

Varianta de 4.7 inch a flagship ului Apple pe anul curent, telefonul costă 3399 lei la evoMAG.ro, în varianta de 32 GB. Noi testăm modelul cu această capacitate de stocare şi culoarea rose gold. Anunţat la începutul lunii septembrie, terminalul este urmaşul lui iPhone 6S şi precursorul misteriosului model aniversar de 10 ani, care ar trebui să vină la anul.

Multe lucruri s-au schimbat totuşi faţă de predecesor, de la renunţarea la jack audio şi mutarea decupajelor pentru antene şi până la integrarea unei carcase rezistente le apă, stabilizare optică pentru camera de pe modelul de 4.7 inch, dar şi renunţarea la buton Home mecanic. iPhone 7 e disponibil pe negru, argintiu, auriu, rose gold şi jet black şi hai să vedem dacă e doar un iPhone 6Ss sau ceva mai mult de atât.

Design Apple iPhone 7

În continuare premium, acum mai inovator

Apple a rămas în urmă la câteva capitole faţă de rivalii săi şi trebuia să se revanşeze pentru asta. De prea multă vreme cereau fanii un device rezistent la apă, încărcare wireless sau difuzoare stereo. E drept că încărcarea wireless nu s-a rezolvat încă, dar ajungem şi acolo. Cât despre design, formatul e în mare păstrat de la predecesorii cu 6 în nume.

Ce remarcăm din start e că earpiece-ul e mai lat decât pe iPhone 6S şi că decupajele antenelor au fost mutate spre marginile din spate, pentru că, să recunoaştem cele de dinainte arătau oribil. Nu mai avem nici jack audio acum în zona inferioară, iar butonul Home nu mai este mecanic, ci e unul touch, care simulează feedbackul celui mecanic folosind un motoraş taptic.

iPhone 7 măsoară 7.1 mm în grosime şi cântăreşte 138 de grame, deci păstrează talia lui iPhone 6S şi e cu 5 grame mai uşor. Are un corp metalic din aluminiu, în format unibody şi vine cu muchii foarte rotunjite. Cumva m-am trezit că îmi tot scapă acest model din mana, deci e uşor alunecos. Construcţia e solidă, utilizarea cu o singură mână e impecabilă, iar butoanele fizice au feedback bun.

Cel nou Home din păcate nu m-a prins. Ca utilizator de iPhone de ani buni e foarte greu să schimbi această funcţie chintesenţiala a telefonului cu un înlocuitor. E totuşi o chestiune de timp să mă obișnuiesc, cred. A se remarca aici şi panoul din sticlă frontal uşor rotunjit şi protuberanța camerei.

SIM tray-ul trebuie împins acum ceva mai tare pentru că are o izolare specială, având în vedere că terminalul e rezistent la apă şi praf în regim IP67. Rămâne un telefon familiar, comod şi premium, cu noutăţi care sunt mind blowing doar dacă te învârți numai în universul produselor Apple în ultimii ani.

Display Apple iPhone 7

Culori cu gamă largă, luminozitate bună

iPhone 7 e probabil cel mai mic flagship testat de noi în ultimele luni, cu a sa diagonală de 4.7 inch. Nu prea vedem handset-uri în ziua de azi cu diagonale sub 5.5 inch şi cu atât mai puţin sub 5 inch. De aceea iPhone 7 e o ciudăţenie, dar una cu panou IPS LCD de calitate. Din păcate rezoluţia e blocată în trecut, doar 1334 x 750 pixeli, în condiţiile în care şi Quad HD are deja ani buni.

Handsetul are un ecran Retina HD widescreen, cu iluminare LED şi contrast de 1400:1 pe hârtie. Noutatea e panoul cu gamă largă de culori (P3), iar abordarea wide color a fost mult trâmbiţată de Apple, deşi sincer să fiu nu am remarcat decât că avem culori de calitate şi atât. Au rămas la posturi pixelii dual domain, stratul oleofobic şi ranforsarea ion strenghten.

Ecranul lui iPhone 7 vazut la microscop (matrice de pixeli in aranjament RGB Stripes)

3D Touch e şi el valabil (diferite nivele de presiune aplicate ecranului declanşează meniuri), acum cu suport pentru notificări expandabile şi extra info la iconurile apăsabile. La testul nostru de imagine am descoperit culori excelent calibrate, luminozitate ridicată şi o imagine clară, plus contrast excelent şi negru surprinzător de adânc pentru un IPS. Unghiurile largi de vizualizare sunt de asemenea prezente.

Pixelii au aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am atins 532 unităţi LUX, un rezultat foarte bun, dar nu un record. De remarcat şi că luminozitatea nu e uniformă, pentru că avem şi zone cu 486 sau 483 LUX. Am depăşit deci HTC 10 şi iPhone SE, dar suntem sub iPhone 6S şi ai săi 618 LUX, sau sub iPhone 6 şi ai săi 570 LUX.

Test Luminozitate ecran

  • 1.Motorola Moto Z2 Play640 (LUX)
  • 2.OnePlus 3626 (LUX)
  • +
  • 25.Apple iPhone 7532 (LUX)
  • 26.Huawei P9 Plus522 (LUX)
  • 27.Samsung Galaxy S8522 (LUX)
  • 28.Samsung Galaxy Note 8513 (LUX)
  • 29.BlackView Ultra Plus510 (LUX)
  • 30.HTC One A9505 (LUX)
  • 31.Huawei Nexus 6P505 (LUX)
  • 32.Samsung Galaxy A5 (2016)505 (LUX)
  • 33.Samsung Galaxy Note 5504 (LUX)

Setările pentru display includ Auto Brightness, Night Shift, care face ecranul să afişeze culori mai calde şi scapă de nuanţă de albastru care va afecta somnul. Avem şi opţiuni legate de mărimea fontului, text îngroșat, Display Zoom (Standard sau Zoomed) şi nouă funcţie Raise to Wake, care activează ecranul atunci când ridicăm handsetul în mână.

Un ecran de calitate, dar chestiunea cu wide color încă nu ne-a convins total.

  • 1234
Apple iPhone 79,2110
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×