ASUS Zenfone 10 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

3.223 ori
<b>ASUS Zenfone 10 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Aproape că nu îmi vine să cred că ASUS a ajuns deja la generaţia 10 de ZenFone, când încă îmi amintesc cum ridică lumea din sprâncene când a încercat să producă un telefon. Era PadFone-ul din "tableta cu telefon" şi era promiţător. A urmat un ZenFone 2

Introducere

Aproape că nu îmi vine să cred că ASUS a ajuns deja la generaţia 10 de Zenfone, când încă îmi amintesc cum ridică lumea din sprâncene când a încercat să producă un telefon. Era PadFone-ul din "tabletă cu telefon" şi era promiţător. A urmat un ZenFone 2, primul cu 4 GB RAM, un ZenFone 3 Deluxe cu spate prismatic, ZenFone 4 cel lansat la Roma, ZenFone 5z cel mare și puternic, ZenFone 6 cu cameră rotativă din Valencia. 

ZenFone 7 a mers pe aceeaşi linie, ZenFone 8 a devenit compact şi a avut şi o versiune Flip. Odată cu ZenFone 9, ASUS s-a cimentat într-o nouă nișă: producător de telefoane mici şi compacte cu gimbal. Pe aceeaşi linie merge şi ASUS Zenfone 10, tot cu ecran sub 6 inch în diagonală, cu panou de 5.92 inch cu refresh rate de 144 Hz şi procesor puternic Snapdragon 8 Gen 2.

Costă 3999 lei, ceea ce e un soi de record pentru un telefon cu acest CPU, în sens pozitiv. Cu vivo aruncând prosopul pe piaţa telefoanelor cu gimbal, ASUS e acum singură în nişa aceasta. Ne oferă şi o cameră duală în spate şi un buton Smart Key multifuncţional lateral, care uşurează şi mai mult utilizarea cu o mână. Ea deja fusese reinventata odată cu Zenfone 9.

Avem acum şi 5 culori din care să alegem, Game Genie pentru gameri, certificare IP şi difuzoare stereo. ASUS face că de obicei multe cu puţin, toate înghesuite într-un corp de 170 de grame. În ce măsură această abordare vine şi cu inevitabilele sacrificii, aflaţi în recenzie. 

Design ASUS Zenfone 10

Solid construit, în 5 nuanţe şi în continuare mignon

ASUS Zenfone 10 păstrează grosul designului de la ASUS Zenfone 9, formatul e acelaşi. Şi mă refer la unul compact, dar şi oarecum... "butucănos". Parcă spatele e mai puţin "rugos", atrage mai puţină murdărie şi scame. 

Video-review ASUS Zenfone 10, secțiunea Design

Formatul e gândit pentru utilizarea facilă cu o singură mână, iar aderența e la ea acasă. Telefonul e solid, construit ca un tanc, nu mi-a lăsat deloc senzaţia de vulnerabilitate, deşi e aşa mignon. Vine cu certificare IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf, iar materialele din compoziţia sa sunt aluminiul pentru rama, sticlă în faţă (protecţie Gorilla Glass Victus) şi spatele din plastic, un polimer special aparent.

ASUS Zenfone 10 măsoară 9.4 mm în talie şi cântăreşte doar 172 de grame. Mai punem 70 de grame şi facem de un iPhone Pro Max. Avem şi o gamă variată de culori pe care soseşte telefonul: albastru, negru, verde, roşu şi alb. Designul e pătrăţos, cu rama plată şi ecran plat, iar muchiile ecranului sunt groase după standardele din ziua de azi. 

Ce trebuie să reţineţi e că avem construcţie solidă şi că terminalul încape în orice buzunar. Şi e perfect de manevrat cu o singură mână, atât datorită formatului, cât şi datorită butonului lateral Smart Key, adică butonul Power multifuncţional.

Display ASUS Zenfone 10

ASUS Splendid e la posturi şi panoul livrează

ASUS Zenfone 10 adoptă o raritate în ziua de azi, un ecran cu diagonală sub 6 inch. E vorba despre un panou Super AMOLED de 5.92 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, cu refresh rate de 144 Hz şi suport HDR10+.

Video-review ASUS Zenfone 10, secțiunea Display

Atinge până la 1100 de nits şi are un raport ecran/corp de 84.8%, ceea ce nu e prea flatant, deoarece înseamnă că avem muchii groase. Chiar recent am testat două telefoane midrange cu raportul de 90% sau chiar mai bine de atât. Are şi protecţie Gorilla Glass Victus, dar şi o protecţie din plastic aplicată din fabrică.

Cum stăm cu experienţa de vizualizare sau vizionare, cum vreţi să îi spuneţi? Acum 6-7 ani un ecran de genul ar fi fost uriaş, dar în ziua de azi, deja ne-am obişnuit cu 6.7 sau 6.8 inch şi când văd 5.92 inch parcă nu "încape" gaming-ul cum trebuie. E chestiune de gusturi cred şi zic că se vor adapta gamerii. Doar am jucat NFS Most Wanted pe iPhone 5 totuşi.

În fine, panoul e luminos, are un contrast excelent în bătaia soarelui, imaginea e crisp şi avem şi o paletă largă de culori. E largă, dar nu e exagerat de vibrantă cum se întâmplă cu unele OLED-uri, ci în limite realului. Unghiurile de vizualizare sunt largi, iar orificiul decupat în ecran e puţin cam deranjant când vine vorba de playback video sau gaming, sau poate doar mi se pare, fiind în colţ.

Pixelii au aranjament Pentile Matrix, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la 693 LUX, depăşind ASUS Zenfone 9 în mod clar, iar acela atinge 499 LUX. Am întrecut şi Huawei Mate 50 Pro şi Nubia Red Magic 7S Pro. Suntem sub Galaxy S23 Ultra, Xiaomi 13 Po şi Huawei P60 Pro. Setările ecranului includ luminozitate, luminozitate adaptivă, dar şi modul Splendid, care cândva era o aplicaţie dedicată, separată de la ASUS.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • +
  • 150.ASUS Zenfone 10693 (LUX)
  • 151.Xiaomi Mi 11 Lite 5G690 (LUX)
  • 152.Honor Magic 4 Pro690 (LUX)
  • 153.Huawei P40 Pro689 (LUX)
  • 154.OnePlus 9 Pro689 (LUX)
  • 155.Blackview BL8000 5G689 (LUX)
  • 156.Motorola Edge 30677 (LUX)
  • 157.Xiaomi Mi 11 Lite 4G675 (LUX)
  • 158.OPPO Reno8 Pro667 (LUX)

În Splendid reglăm temperatura culorii, de la cald la rece şi avem şi profilurile de culoare următoare: Optimal, Natural, Cinematic, Standard, Custom (cu tot cu slider). Mai sunt şi alte opţiuni, că Low Brightness DC Dimming For 60 Hz, eliminând flicker-ul deranjant al ecranului. Putem regla şi refresh rate-ul pe Auto, 120 Hz, 90 sau 60 HZ. 

Atenţie 144 Hz se ating doar la jocurile compatibile. Avem şi un Eye Protect Mode, care protejează ochii de lumină albastră. Încheiem lista de opţiuni cu mărimea afişajului, mărimea textului, stilul fontului, viteza animaţiei, scalarea aplicaţiilor şi Always On Display. 

  • 1234
ASUS Zenfone 10
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×