ASUS ZenFone 3 ZE552KL (5,5 inch) Review (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

1.571 ori
<b>ASUS ZenFone 3 ZE552KL (5,5 inch) Review</b>Mobilissimo.ro realizează recenzia telefonului ASUS ZenFone 3, în versiunea ZE552KL, cu ecran de 5.5 inch. Terminalul are rezoluţie Full HD, 4 GB RAM şi 64 GB stocare, iar preţul său este de 1.700 lei. Vine cu o cameră de 16 megapixeli foarte solidă..

Multimedia ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)

Opţiuni gârlă, sunet excelent

ASUS ZenFone 3 ZE552KL merge pe aceeaşi linie ca şi modelul de 5.2 inch, doar că se aude şi mai bine. Are un difuzor în zona inferioară şi foloseşte Play Music ca player muzical, dar şi aplicaţia Audio Wizard în scop de egalizare. Ea vine cu opţiuni precum Movie, Gaming, Music, Outdoor, Smart şi Vocal. Există şi o secţiune Advanced, cu funcţii precum volum, bas, treble şi îmbunătăţire a audiţiei dialogului.

Putere volum ASUS ZenFone 3 ZE552KL

Avem şi un egalizator cu 5 canale, iar experienţa de ascultare ne aduce un volum ridicat, sunet clar, nici o distorsionare şi până şi basul e bun. Sunetul se aude excelent per total şi doar modul Outdoor declanşează un pic de distorsionare. Testul cu decibelmetrul ne-a indicat o valoare de 80 dBA folosind un sample acustic de bază, respectiv 92.8 dBA la jocuri şi filme, un rezultat excelent.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 570.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)80 (dBA)
  • 571.Huawei P60 Pro80 (dBA)
  • 572.Mstar S70079,9 (dBA)
  • 573.Sony Xperia XZ179,9 (dBA)
  • 574.LG Q679,9 (dBA)
  • 575.OPPO Reno4 Lite79,9 (dBA)
  • 576.Sony Xperia Z5 Premium79,8 (dBA)
  • 577.Allview P8 Energy Mini79,8 (dBA)
  • 578.Samsung Galaxy S9+79,8 (dBA)

Test - Putere volum spate

  • 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • 2.Redmi Note 9 Pro (Global)94,6 (dBA)
  • +
  • 272.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)80 (dBA)
  • 273.Sony Xperia Z579,9 (dBA)
  • 274.Allview X2 Soul Mini79,8 (dBA)
  • 275.Xiaomi Mi A2 Lite79,8 (dBA)
  • 276.Google Pixel 2 XL79,6 (dBA)
  • 277.HTC Desire 82079,3 (dBA)
  • 278.Motorola Moto G7 Power79,3 (dBA)
  • 279.Huawei Nexus 6P79,2 (dBA)
  • 280.Sony Xperia Z5 Premium79,2 (dBA)

Suntem peste Galaxy S6 cu această valoare, dar şi peste ASUS ZenFone 3 ZE520KL, cu ai săi 88.7 dBA. Ne clasam totuşi sub campioni ca LeEco Le Max 2, dar nu cu foarte mult. Căştile sunt foarte comode, au volum ridicat şi basul lor e excelent. Există şi radio FM ca funcţie aici şi suntem încântaţi de acustica acestui smartphone, care poate porni lejer o petrecere.

Cameră ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)

Cumva perfecţionează definiţia deja pozitivă a camerelor ZenFone din acest an

În 2016 am testat două telefoane ZenFone cu camera solidă, modelul ZenFone 3 ZE520KL, dar şi pe ZenFone Zoom. Deşi pe hârtie ASUS ZenFone 3 ZE552KL are aceeaşi cameră ca şi versiunea ZE520KL, iată-l că vine cumva să ne arate o tendinţă de perfecţionare a ceea ce era bun deja.

Primim un senzor de 16 megapixeli în spate, cu deschidere F/2.0 şi pixeli de 1.12 microni, iar la bord găsim tehnologie PixelMAster 3.0, lentilă cu 6 elemente şi protecţie pe bază de sticlă de safir. Camera oferă şi telemetru laser, PDAF şi stabilizare optică pe 4 axe, plus un blitz dual tone şi senzor RGB. Filmarea e la rezoluţie 4K şi trecând în zona frontală, aici găsim o cameră de 8 megapixeli, cu deschidere F/2.0 şi care promite selfie-uri foarte bune.

Interfata grafica camera lui ASUS ZenFone 3 ZE552KL

Aplicaţia Camera e cum am lăsat-o anul trecut, doldora de moduri de captură şi opţiuni. Ea porneşte rapid, iar camera în sine are zoom fluid, focalizare şi fotografiere rapidă. Avem o listă gigantică cu opţiuni, dar eu prefer să menţionez doar modurile în care putem captura foto: Auto, Manual, HDR Pro, Beauty, Super Resolution, Children, Low Light, QR Code, Night, Depth of Field, Effect, Selfie, G F, Panorama, Miniature, Time Rewind, Smart Remove, All Smiles, Slow Motion şi Time Lapse.

Modul Manual aduce la rândul său reglaje pentru balans de alb, expunere, ISO, shutter şi focalizare. Galeria foto am realizat-o întâi pe timp de zi, la mijlocul lunii noiembrie şi am prins o zi însorită. Fotografiile sunt foarte clare şi bine iluminate, au expunere şi focalizare excelentă. Am realizat prim planuri fantastice cu flori şi camera nu şi-a dat în petec nici la zoom, pe acel steag tricolor, păstrând în mod excelent detaliile.

Culorile sunt realiste, nu avem nici urmă de blur, iar trecând la alte aspecte, aflaţi că selfie-urile sunt luminoase, clare şi textura feței e surprinsă întocmai cu realitatea, plus/minus un efect Beauty. Am realizat şi un cadru memorabil aici, cu acele bile de jucărie într-un bol transparent, genul de fotografie cum vezi odată la 10.000 de capturi.

Panorama are o rezoluţie destul de OK, la 9600 x 992 pixeli şi este foarte clară, deşi aveam soarele în faţă. Am apreciat textura frunzelor de toamnă din parc şi aportul HDR-ului a fost că a eliminat unele zone ce păreau mai spălăcite în fotografii. ZenFone 3-ul acesta are o cameră pragmatică şi care nu "minte" fotograful cu culori nerealiste şi imagini înflorite digital.

Avem detalii excelente la captura landscape şi textura bună a acelor graffiti-uri. Aş plasa camera puţin peste cea a lui Huawei Nova şi Nova Plus şi chiar la bătaie cu claritatea unui senzor de iPhone 7. Şi Galaxy A5 (2016) e depăşit de acest model mai pragmatic de cameră. În condiţii low light continua impresiile pozitive, cu detalii excelente, luminozitate foarte bună, blitz puternic şi halouri OK ale luminilor stradale.

Acel zid din cărămizi a fost surprins în mod excelent şi nu avem probleme cu nuanţe violet sau albastru în capturile noastre, iar dacă apar totuşi uneori, ele sunt mult mai discrete decât la Xperia XZ totuşi. Când vine vorba de claritate şi iluminare la fotografierea nocturnă acest ZenFone 3 intră în top 5 telefoane ale anului curent.

Şi acum hai să vorbim şi despre filmare. Am capturat video cu acest smartphone în format MP4, la 30 FPS şi cu rezoluţie Full HD, ducând bitrate-ul la 20 Mbps. Captură 4K îl duce chiar la 43 Mbps, dar am văzut şi mai mult de atât. Rezultatul e o serie de filmări clare, dar uneori fundalul e puţin neclar şi doar detaliile din prim plan se văd bine.

Avem şi schimbări bruşte de expunere, iar culorile par puţin prea aprinse, faţă de pragmatismul celor surprinse la fotografii. Spre exemplu cerul a ieşit aproape alb în filmările noastre. Rămâne totuşi focalizarea bună, claritatea OK, microfonul îşi face treaba bine şi la zoom in pe acei pescăruşi nu am pierdut detalii. Deşi bătea vântul nu am avut probleme cu microfonul.

La testul de stabilizare optică ne-am întâlnit cu puţin flicker şi pierdere de focalizare, dar asta am văzut şi la celălalt ZenFone 3. Am realizat şi captură la interior, cu ocazia lansării jocului Watch Dogs 2 şi aici am fost plăcut surprins de microfon şi iluminare. Multe telefoane au probleme când filmează în spaţii închise şi pline de ecrane, randând flicker-uri şi având probleme cu expunerea. Nu e cazul aici, din fericire. Am remarcat şi că stabilizarea s-a comportat OK, deşi există uneori tendinţa aceea de balans al imaginii, ca şi cum ai fi pe vapor.

În condiţii low light filmarea a înregistrat un flicker puternic, dar luminozitatea a fost în regulă şi imaginea clară. Nici cu halourile luminilor galbene stradale nu s-a exagerat, iar culorile au arătat bine. Aş spune că per total acest ZenFone 3 de 5.5 inch filmează bine, dar este sub modele Nexus de anul trecut şi sub cele mai noi Xperia-uri.

Ce e clar e că a depăşit complexul ZenFone 2, dar şi pe ZenFone 2 Laser.

Benchmark-uri ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)

Performanţa bună, temperatură fără cusur

ASUS ZenFone 3 ZE552KL ar trebui să ne aducă aceleaşi performante ca şi ZenFone 3 ZE520KL, deoarece ambele au fix aceleaşi dotări la interior. Ce e diferit e doar diagonala şi mărimea bateriei practic. Se păstrează acelaşi CPU octa core Snapdragon 625, primim şi 3 sau 4 GB RAM LPDDR3 şi 64 GB stocare, plus slot microSD.

LG Nexus 5XASUS ZenFone 3 (ZE552KL)ASUS ZenFone 3 (ZE520KL)Huawei NovaHuawei Nova Plus3DMark Ice Storm Extreme×81538142813881693DMark Ice Storm Unlimited19138139461405413752139323DMark Sling Shot17468488478348333DMark Sling Shot 3.111964674674614643DMark Sling Shot Unlimited 3.016178658618458453DMark Sling Shot Unlimited 3.11054520517510511AnTuTu v66485862433624676326064273AnTuTu v6 - 3D1917012850129091276912721AnTuTu v6 - CPU1891320421205151999620217AnTuTu v6 - RAM39405650554156445590AnTuTu v6 - UX2283523512235022485125745Basemark OS II13421222122112331254Basemark OS II - Graphics20091025101710101017Basemark OS II - Memory10851083104415091536Basemark OS II - System19422959300222632106Basemark OS II - Web766679698669752Basemark Web×79,5678,7374,7172,24Basemark X2841021170211142132821259BenchmarkPi89136137138145GFX Bench 4.0 - ALU 21140328,9329,3350,1350,5GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.1410,7201,7202,1216215,2GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 2266,2373,6373,6253,8253GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.01027604,5605,6631,3628,8GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1687,5381,3381,1409,3408,7GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.1×187,3186,8186,1185,7GFX Bench 4.0 - Render Quality25122510251025102510GFX Bench 4.0 - T-Rex21111236123412641276GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.1784,9247,3247,3259258,8GFX Bench 4.0 - Texturing25951789179117551751GeekBench 3 - Multi-Core36005175520252174813GeekBench 3 - Single-Core1227936929939938GeekBench 4 - Compute×2490246324662487GeekBench 4 - Multi-Core×4074406629903081GeekBench 4 - Single-Core×842841838837Linpack - Multi-Thread227,01 (MFLOPS)506,51 (MFLOPS)468,52 (MFLOPS)465,93 (MFLOPS)428,1 (MFLOPS)Linpack - Single Thread78,42 (MFLOPS)328,76 (MFLOPS)290,08 (MFLOPS)308,21 (MFLOPS)302,65 (MFLOPS)NenaMark 260,6 (FPS)50,1 (FPS)50,1 (FPS)62,4 (FPS)60,8 (FPS)PCMark Work 3.0×4691×4660×Quadrant1950336163386503927133223SunSpider663 (ms)890,1 (ms)856,7 (ms)901,3 (ms)1017,9 (ms)Vellamo - Browser45393272346833393231Vellamo - Metal20811596160514811464Vellamo - Multicore21252360244426942703TOTALURI2410234

Terminalul nu suferă de lag, are o interfaţă fluidă şi în general s-a mişcat bine şi a avut performanta bună. Aplicaţiile pornesc rapid la deschidere, indiferent de identitatea lor. Jocurile precum Riptide GP Renegade rulează fără cusur, iar în benchmark-uri am obţinut rezultate bune. În Quadrant am depăşit Samsung Galaxy S6 Edge+ şi Galaxy Note 5, iar în AnTuTu 6 am fost peste HTC One A9 şi aproape la egalitate cu ZenFone 3 ZE520KL.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 35.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)31,2 (°C)
  • 36.Nokia X30 5G31,3 (°C)
  • 37.Nokia 8.3 5G31,3 (°C)
  • 38.Infinix Note 40 Pro 4G31,4 (°C)
  • 39.Xiaomi Mi 10T Lite31,4 (°C)
  • 40.Samsung Galaxy A4131,4 (°C)
  • 41.Motorola edge 60 Fusion31,5 (°C)
  • 42.Motorola Moto G9 Plus31,5 (°C)
  • 43.Motorola Moto G531,5 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 229.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)34,6 (°C)
  • 230.Samsung Galaxy A3 (2016)34,6 (°C)
  • 231.Allview X3 Soul Mini34,6 (°C)
  • 232.Sony Xperia E434,6 (°C)
  • 233.Motorola Edge 20 Pro34,7 (°C)
  • 234.Huawei P40 Lite34,7 (°C)
  • 235.iHunt S60 Discovery34,7 (°C)
  • 236.ASUS ZenFone Zoom ZX551ML34,7 (°C)
  • 237.OnePlus Nord CE534,8 (°C)

Totuşi suntem sub Huawei Nova la prima vedere in acest test AnTuTu. În 3DMark Ice Storm Unlimited am depăşit Huawei Nova Plus, dar am fost sub Vernee Apollo Lite totuşi. Performanţa e bună în zona midrange şi nici temperatura nu are de suferit. Am atins 31.2 grade după ce am rulat GFXBench şi 34.6 grade după Riptide GP Renegade, deci nici urmă de supraîncălzire.

  • 1234
ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)9,3410
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×