Hardware ASUS Zenfone 9
Mic şi aparent cuminte, dar cu câteva surprize
ASUS ZenFone 9 pe hârtie nu pare că un upgrade uriaş de la predecesorul ZenFone 8, dar dacă îl iei la bani mărunţi descoperi nişte surprize (plăcute). Începem cu ecranul, care rămâne unul de 5.9 inch, un AMOLED cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli. Are refresh rate de 120 Hz şi suport HDR10+, dar şi protecţie Gorilla Glass Victus.
Video-review ASUS ZenFone 9, secțiunea Hardware
Avem şi procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 la interior, acolo unde ZenFone 8 venise devreme, deci a prins doar Snapdragon 888 şi nu 888+. Avem de-a face cu un CPU de 4 nm produs de TSMC, însoţit de 8 sau 16 GB RAM LPDDR5 şi 128 sau 256 GB stocare UFS 3.1. Nu avem slot microSD, dar primim jack audio, ceea ce mă intrigă. Teoretic cauţi să faci cât mai mult loc pe un telefon mignon pentru componente şi elimini ce nu e trendy sau util.
Bateria de 4300 mAh reprezintă un salt de 300 mAh de la ZenFone 8 şi oferă aceeaşi încărcare la 30W, deşi n-ar fi stricat un upgrade. Deşi vocile cititorilor Mobilissimo îndeamnă mai mult la limitarea uzurii bateriei decât la încărcare rapidă, judecând după comentarii. Pentru securitate avem cititorul de amprente lateral, integrat în butonul Power, care aduce un senzor sensibil la gesturi swipe. Putem şi bate pe spatele telefonului pentru a activa diferite aplicaţii sau funcţii.
- Producător:
- ASUS
- Model:
- Zenfone 9
- Data anunțării:
- Iulie 2022
- Disponibilitate
- În curând
- Culori disponibile
- Negru, Albastru, Roșu, Argintiu
- Sistem de operare
- Android
- Servicii Google
- Da
- CPU
- Single-core 3.19 GHz + Triple-core 2.75 GHz + Quad-core 1.80 GHz
- Chipset
- Qualcomm Snapdragon 8+ Gen1
- GPU
- Adreno 730
- Senzori
- Accelerometru, giroscop, compas, senzor de proximitate
- GPS
- A-GPS, Glonass, BDS, GALILEO, QZSS
- Senzor amprente
- Da, Lateral
- Număr culori ecran
- 1B
- Tip Display
- Super Amoled
- Diagonală
- 5,9inch
- Rezoluție
- 2400x1080pixeli
- Densitate pixeli
- 446
- Protecție Ecran
- Corning Gorilla Glass Victus
- Touchscreen
- Da
- Rată refresh
- 120Hz
- Camera Principală
- 50megapixeli
- Caracteristici Video
- 8K@24fps, 4K@30/60/120fps, 1080p@30/60/240fps, 720p@480fps, gyro-EIS, HDR
- Caracteristici Foto
- autofocus, bliț LED, HDR, panoramă, cameră wide, camera ultra-wide, PDAF, OIS, gimbal
- Cameră Ultra-wide
- 12megapixeli
- Camera Frontală
- 12megapixeli
- RAM
- 6GB, 8GB, 12GB, 16GB
- Internă
- 12,8GB, 256GB
- Tip stocare
- UFS 3.1
- Mesaje
- SMS, Email
- Formate audio redare
- .mp3
- Formate video redare
- .mp4
- Difuzor
- Stereo
- SIM
- Dual-SIM
- Tip SIM
- Nano-SIM
- GPRS
- Da
- EDGE
- Da
- Viteză conexiune
- HSPA, LTE-A, 5G
- Bluetooth
- 5.2
- A2DP
- Da
- LE
- Da
- WLAN
- Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e
- Wi-Fi Direct
- Da
- Hotspot 3G
- Da
- Hotspot 4G
- Da
- Bandă duală
- Da
- NFC
- Da
- USB
- Type-C
- OTG/MHL
- Da
- Mufă audio stereo
- 3,5mm
- Tip acumulator
- Li-polymer
- Capacitate
- 4300mAh
Completăm specificaţiile cu difuzoare stereo, cel de jos şi earpiece-ul, apoi vine conectivitatea: 5G, Wi-Fi 6E, GPS dual band, USB-C 2.0, NFC, Bluetooth 5.2. Cat despre camere, cea frontală decupată în ecran este una de 12 MP, cu senzor Sony IMX663, cu autofocalizare. În spate avem o cameră duala, cu lentile mari şi cu gimbal, o premieră pentru ASUS. Senzorul principal este un Sony IMX766 de 50 MP, văzut şi pe OnePlus 10T şi ASUS ROG Phone 6 Pro. Aduce şi stabilizare optică hibrid cu cea gimbal, ducând la stabilizare pe 6 axe.
Avem şi o cameră secundară de 12 MP, cu senzor Sony IMX363, o cameră ultrawide cu capacitate Macro, având autofocalizare. Există şi filmare 8K pe camera principală şi un blitz LED singular.
Baterie ASUS Zenfone 9
Autonomie impresionantă, încărcare lentă
ASUS ZenFone 9 vine cu cu o baterie de 4300 mAh, un upgrade de 300 mAh faţă de mignonul ZenFone 8. În ziua de azi totuşi ne-am învăţat cu baterii mari, de 5000 mAh, aşa că suntem îngrijoraţi în prima fază. ASUS nu a mizat prea mult nici pe încărcarea rapidă, oferindu-ne un încărcător de 30W în cutie şi suport pentru încărcare la maxim 30W.
Video-review ASUS ZenFone 9, secțiunea Baterie
Test - Video playback
- 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
- 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
- 205.ASUS Zenfone 918h 4m
- 206.Sony Xperia 5 IV18h 3m
- 207.Samsung Galaxy A5318h 1m
- 208.Motorola Edge 50 Pro18h
- 209.Motorola Edge+17h 59m
- 210.Xiaomi 11 Lite 5G NE17h 56m
- 211.Motorola RAZR 4017h 56m
- 212.Samsung Galaxy A7117h 55m
- 213.Huawei Mate 30 Pro17h 52m
Să vedem cum stăm cu autonomia. Începem cu testul de playback video, în care am atins 18 ore şi 4 minute, un scor solid dacă mă întrebaţi pe mine. E peste Xiaomi 12X şi Galaxy S22 Ultra, ba chiar îl întrece pe ASUS ZenFone 8 cu 5 ore. În acelaşi timp e sub Xiaomi 12 şi realme GT2 Pro. În PCMark am ajuns la 16 ore şi 14 minute, un alt scor care primeşte Like de la noi. Întrece ZenFone 8 cu nu mai puţin de 7 ore, dar îl bate şi pe Galaxy S22 Ultra şi pe Xiaomi 12 sau Xperia 5 II.
Test - Utilizare continuă
- 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
- 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
- 53.ASUS Zenfone 916h 14m
- 54.Xiaomi Redmi K2016h 13m
- 55.Xiaomi Mi 9T16h 13m
- 56.Vivo X90 Pro16h 10m
- 57.realme 12 Pro+16h 10m
- 58.ASUS Zenfone 1016h 6m
- 59.Nothing Phone (2)16h 2m
- 60.Xiaomi Mi 10 Pro15h 57m
- 61.Xiaomi 11T15h 56m
În mod curios este perfect egal cu ASUS ZenFone 6 în acest test. E sub vivo V21 5G, vivo V23, realme GT Neo 3 şi ROG Phone 6 Pro.
Test - Încărcare 100%
- 1.OnePlus 10T18m
- 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
- 234.ASUS Zenfone 91h 18m
- 235.Vernee Apollo Lite1h 18m
- 236.LG G51h 18m
- 237.realme 10 4G1h 19m
- 238.Motorola Moto G9 Plus1h 19m
- 239.Samsung Galaxy A531h 20m
- 240.Samsung Galaxy A711h 20m
- 241.OPPO Find 7a1h 20m
- 242.Redmi Note 10S1h 21m
Încărcarea durează o oră şi 18 minute, ceea ce e mult pentru 2022, dar e un compromis OK pentru ce autonomie primim. În 30 de minute ajungem la 56%. Modurile bateriei coincid cu modurile de performanţă pe acest telefon şi mai avem şi setări Adaptive Battery Low, Battery, Power Saving. Există şi Battery Care, care minimizează uzura bateriei.
Printre opţiunile utile din această zonă se număra Steady Charging, Scheduled Charging şi avem şi o funcţie de detecţie a aplicaţiilor care sunt mari consumatori de baterie.
Test - Încărcare (5 minute)
- 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
- 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
- 156.ASUS Zenfone 912 (%)
- 157.Redmi Note 12 Pro 12 (%)
- 158.Apple iPhone 1512 (%)
- 159.Motorola Edge 50 Fusion12 (%)
- 160.Motorola RAZR 50 Ultra12 (%)
- 161.OPPO Reno12 Pro12 (%)
- 162.Google Pixel 9 Pro XL12 (%)
- 163.Motorola Edge 5012 (%)
- 164.Motorola moto g7512 (%)
Test - Încărcare (15 minute)
- 1.OnePlus 10T87 (%)
- 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
- 158.ASUS Zenfone 933 (%)
- 159.Honor 7033 (%)
- 160.Vivo X80 Lite33 (%)
- 161.realme GT333 (%)
- 162.realme GT733 (%)
- 163.RedMagic 10 Air33 (%)
- 164.Xiaomi Redmi K20 Pro Premium32 (%)
- 165.Xiaomi 11 Lite 5G NE32 (%)
- 166.Motorola Edge 20 Lite32 (%)
Test - Încărcare (30 minute)
- 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
- 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
- 185.ASUS Zenfone 956 (%)
- 186.Motorola RAZR 40 Ultra56 (%)
- 187.Xiaomi Mi Mix 2S55 (%)
- 188.Sony Xperia 555 (%)
- 189.Motorola Edge 20 Lite55 (%)
- 190.Samsung Galaxy S23 FE55 (%)
- 191.Nothing Phone (2a)55 (%)
- 192.Honor Magic7 Lite55 (%)
- 193.OPPO Find X8 Ultra55 (%)
Test - Încărcare (1 oră)
- 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
- 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
- 105.ASUS Zenfone 988 (%)
- 106.Apple iPhone 15 Pro88 (%)
- 107.Samsung Galaxy A5588 (%)
- 108.Samsung Galaxy Z Fold788 (%)
- 109.Motorola Moto G6 Plus87 (%)
- 110.Huawei Honor 1087 (%)
- 111.Xiaomi Redmi K2087 (%)
- 112.Xiaomi Mi 9T87 (%)
- 113.realme 10 4G87 (%)
Connectivitate ASUS Zenfone 9
Fără infraroşu şi doar cu USB-C 2.0, dar mulţumitor în rest
ASUS ZenFone 9 vine cu suport pentru 5G şi Wi-Fi 6E, cu o dispunere generoasă a antenelor (setup mulţi antenna), inspirată de cea de la ROG Phone-uri. Avem şi 2 microfoane cu tehnologie OZO la bord, dar şi Bluetooth 5.2, iar pentru localizare găsim GPS Dual band, GLONASS, Galileo, Beidou, QZSS şi NavIC. Telefonul este unul dual nano SIM şi vine cu un port USB-C 2.0, deşi sincer mă aşteptam la un 3.0 sau 3.1.
Video-review ASUS ZenFone 9, secțiunea Conectivitate
Are şi NFC pentru plata contactless. Nu dispune de radio FM, iar la Bluetooth avem codecuri LDAC, aptX, aptX HD, aptX Adaptive şi AAC. La 5G sunt suportate 13 benzi NSA şi 13 benzi SA.
Apelurile se aud satisfăcător ca volum şi claritate, iar trecând la Ookla SpeedTest, la testul Wi-Fi am ajuns la 613 Mbps la download şi 881 Mbps la upload. La testul 5G în reţeaua Orange am ajuns la 522 Mbps la download şi 73.6 Mbps la upload, deci stăm OK.