Blackview BL8000 5G - Review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Note, Disponibilitate)

3.006 ori
<b>Blackview BL8000 5G - Review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Smartphone-urile robuste ajung mai rar pe masa mea de teste, însă prima lună a anului 2024 a adus fix un astfel de model în mâinile mele. La prima vedere a-i zice că Blackview BL8000 e o „cărămidă” ce nu poate fi utilizată în viața de zi cu zi

OS, UI & Apps Blackview BL8000 5G

Experiență aproape stock, dar cu câteva extra-uri ici-colo

Blackview BL8000 5G vine cu Android 13 și o nouă interfață numită DokeOS 4.0. Până acum am văzut cum se comportă versiunea 3.0 pe tabletele companiei. Ei bine, la prima vedere interfața pare stock. Navigăm fie folosind gesturi, fie prin butoane tactile pe ecran, avem aplicații Google pentru apeluri și mesaje, facem multitasking cu Recents și Split Screen. În zona de setări apar totuși opțiuni extra de personalizare.

Blackview oferă un așa-numit Cold Room pentru blocarea aplicațiilor ce consumă multe resurse, putem schimba icon-urile din zona de personalizare, chiar și tema telefonului dacă dorim. Quick Settings e transparent, iar Recents e cu clasicele „cards”. În zona de setări avem o opțiune Android Auto, putem schimba rapid mărimea sau stilul fontului. Apare și opțiunea ScreenRecord în această zonă, acolo unde găsim opțiuni pentru înregistrarea ecranului.

Avem și o opțiune numită „Breathing light” care face display-ul să lumineze ușor atunci când primim notificări, un Reading Mode care diminuează emisiile de lumină albastră, iar din această zonă activăm și Lift to wake. Pentru ecranul din spate putem alege stilul ceasului, selectăm widget-urile care ne interesează și aplicația de playback muzical. 

Screenshots interfață grafică Blackview BL8000 5G:

Vă spuneam că în partea stângă a telefonului există un buton adițional „Side Key”. Eu am setat această tastă pentru a deschide lanterna, dar putem selecta inclusiv modificare profilelor de sunet, deschiderea unei anumite aplicații sau activarea / dezactivarea funcțiilor. Avem aici un ecran IPS LCD, deci nu avem Always on Display, însă folosim ecranul extern pentru a afla informații cu privire la notificări, oră, dată. 

În afară de aplicațiile Google, nu am remarcat prezența multor aplicații third-party. Există Sound Recorder, Notebook, (aplicație de luat notițe), suita WPS Office și un așa-zis „System Manager”. De aici verificăm starea telefonului, securitatea, putem elibera spațiu sau să dezinstalăm anumite aplicații. Apare și browser-ul Yandex aici, dar avem Google Chrome preinstalat. 

Aș menționa că senzorul pentru amprente e amplasat lateral, iar deblocarea smartphone-ului se realizează rapid.

Plusuri și minusuri Blackview BL8000 5G

Părți pozitive
  • - Design robust și rezistent
  • - Ecran luminos cu refresh rate de 120Hz
  • - Buton extra configurabil
  • - Ecran secundar util
  • - Autonomie bună spre foarte bună dacă privim spre utilizarea continuă
  • - DokeOS 4.0 cu multe opțiuni de personalizare
  • - Certificare militară + rezistență la apă IP68
  • - Ecran responsiv
  • - Memorie RAM LPDDR5 și stocare rapidă
  • - Stabilizare eficientă în timpul filmării
Părți negative
  • - E masiv, greu, clar nu e pentru toată lumea
  • - Un singur difuzor, acustica nu bate recorduri
  • - Încărcare destul de lentă
  • - Camera foto nu impresionează, mai ales low-light
  • - Margini groase în jurul display-ului

Concluzii Blackview BL8000 5G

Recenzia lui Blackview BL8000 a ajuns la final și asta înseamnă că trebuie să tragem și niște concluzii. E un telefon robust și rezistent, dar în același timp masiv și greu, astfel că nu e pentru toată lumea și în mod cert nu e recomandat publicului feminin. Îmi place modul în care se simte în mână, deși aș fi apreciat margini mai subțiri în jurul display-ului. O surpriză plăcută a fost performanța oferită. Deși vorbim despre un telefon strict mid-range cei de la Blackview au adus memorie RAM de generație nouă + stocare UFS 3.1, suficient de rapidă.

Nu stă rău nici la autonomie mai ales dacă privim spre timpul de utilizare continuă. Aș zice că vei obține în jur de 2, poate 3 zile de utilizare, dar contează mult și modul în care îl vei folosi (Wi-Fi, date mobile). Nu impresionează la nivel acustic, însă speaker-ul adus aici își face treaba. E important de menționat că primești NFC pentru plăți contactless, ai parte de un ecran luminos și responsiv. Captura foto / video nu m-a impresionat, dar cu siguranță este OK pentru cineva care folosește acest telefon la muncă. 

Mi-ar fi plăcut și ceva extra precum o cameră FLIR, o nivelă laser, însă bănuiesc că cei de la Blackview păstreaza astfel de funcții pentru alte modele. Pentru suma cerută este un model robust corect, de luat în calcul dacă lucrezi în construcții sau în alt domeniu similar.

Note Blackview BL8000 5G

  • Design8,5/10
  • Display9/10
  • Hardware8,8/10
  • Baterie9/10
  • Connectivitate9,5/10
  • Multimedia7,5/10
  • Cameră6/10
  • Benchmark-uri8/10
  • Temperatură10/10
  • OS, UI & Apps8/10
  • Preț9,5/10
  • Total8,53/10

Disponibilitate Blackview BL8000 5G

Prețuri actualizate
  • 1234
Blackview BL8000 5G8,5310
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×