La final de vară a sosit şi Google Pixel 10 Pro XL, într-un eveniment cu ştaif, prezentat de Jimmy Fallon. Mărturisesc că a fost ceva mai distractiv şi interactiv decât vedem de obicei şi mai puţin scorțos. Ei bine, am telefonul pe mână de o săptămână şi impresiile s-au cristalizat deja. Chiar glumeam cu un prieten "iar pui titlu la review "iPhone cu Android"?". Tentaţia e mare, recunosc, dar strict la capitolul design şi feeling. Parcă la AI avem un plus, între Camera Coach şi Magic Cue.
În sfârşit avem un ghid pentru a face poze corecte în situaţii corecte, evident cu AI. Gemini a primit o injecţie de Veo şi poţi crea clipuri acum cu el folosind AI, dar la nivel hardware nu văd upgrade-uri uriaşe. Adică da, bateria e un pic mai mare cu 140 mAh decât la Pixel 9 Pro XL, dar ecranul e cam la fel şi la fel par să fie şi camerele, din faţă şi spate.
Trecem la un procesor Tensor G5 acum, cu inima îndoită după ultimele Tensor-uri, iar iubitorii de MagSafe au acum Pixelsnap. Pro Res Zoom-ul la 100X al camerei pare a îi dă de furcă zoom-ului avansat de la Samsung, Huawei, HONOR. Toate într-un corp destul de masiv şi solid, din materiale premium. Dar hey, avem Android 16 pur şi curat, stock, în premieră şi cu 7 ani de actualizări!
Am testat telefonul pe Calea Victoriei pietonala, la plimbare cu 2 amici programatori şi ce a ieşit aflaţi aici! Telefonul costă 6.699 lei la Vodafone şi eMAG, doar ca la eMAG aveţi şi 1250 lei la Buyback.
Culoarea verde e senzaţie, dar în rest nu e mare lucru nou
Google Pixel 10 Pro XL vine cu schimbări vizuale minime faţă de predecesor. Adoptă acelaşi format la graniţa dintre iPhone pe rit nou şi Huawei Pura. Rămâne şi modulul de cameră "visor", aidoma robotului din Futurama sau personajului X-Men cu vizor laser la ochi.
Atenţie, modulul nu se mai uneşte cu marginile începând de anul trecut. Grosimea lui Pixel 10 Pro XL este de 8.5 mm, fix ca la predecesor, deci e mai gros decât un Galaxy S25 Ultra, care are 8.2 mm în talie. Avem parte de un salt la greutate, la 232 grame pe 10 Pro XL. Acolo unde Pixel 9 Pro XL cântărea 221 de grame. Mai rar aşa salt.

Lungimea şi lăţimea sunt la fel totuşi: 162.8 mm şi 76.6 mm. E un telefon gros, greu şi masiv, dar nu ai senzaţia că o să îl scapi. Asta pentru că are marginile plate şi te poţi propti cu degetul arătător în modulul foto când îl ţii în mână. Vine cu certificare IP68, aşa că rezistă la apă şi praf şi chiar se poate scufunda până la 1.5 metri adâncime timp de 30 de minute.
Are sticlă în faţă şi spate şi o ramă din aluminiu. Atenţie rivalii, au oţel sau titan. În faţă şi spate avem şi protecţie Gorilla Glass Victus 2. E confortabil aş zice, dar îi găsesc rama lucioasă uşor alunecoasă pentru degete şi atrage grăsime. În plus foarte des confund butonul Power cu cel de volum. Degetul meu se duce automat spre "volum sus".
E unul dintre cele mai grele flagship-uri din 2025, mai greu decât iPhone 16 Pro Max cu 5 grame şi decât S25 Ultra cu 14 grame. Îmi place că faţă de alte flagship-uri sobre propune şi o culoare mai vie, acel verde deschis. Apare şi pe albastru, gri închis şi un soi de bej.
Spre 2000 de LUX şi culori pragmatice
Google Pixel 10 Pro XL aduce acelaşi ecran ca predecesorul, un OLED LTPO de 6.8 inch. Are rezoluţie de 2992 x 1344 pixeli, refresh rate de 120 Hz, suport HDR10+ şi atinge până la 3300 de nits de luminozitate. E drept modelul din 2024 atingea maxim 3000.
Muchiile ecranului au rămas la fel, pentru un raport ecran-corp de 88%. Avem şi protecţie Gorilla Glass Victus 2, tot ca anul trecut. Ce mai e de spus? Că are contrast de 2.000.000:1 şi culori 24 bit, afişând 16 milioane de culori. La vizionarea de seriale că Wednesday sau filme ca Borderlands am avut parte de o experienţă fluidă, dar culorile sunt mai cuminţi şi mai puţin flamboiante decât la alte ecrane.
E o calibrare mai "mută", cam ca la iPhone, nu aşa vie ca la Samsung şi Huawei. Decupajul camerei selfie e măricel, iar muchiile par mai groase decât te aştepţi după ce vezi telefonul în randări. Unghiuri largi de vizualizare şi comportament dumnezeiesc la soare. Serios acum, trebuia să fac poze acestui telefon în plin soare în centrul Capitalei şi am reuşit să dau la maxim luminozitatea cu tot cu mod Adaptiv şi am făcut interfaţa perfect vizibilă, cu soare de prânz, august deasupra.
Test Luminozitate ecran
- 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
- 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
- +
- 4.Google Pixel 10 Pro XL1903 (LUX)
- 5.Google Pixel 9a1821 (LUX)
- 6.Google Pixel 101767 (LUX)
- 7.Google Pixel 91753 (LUX)
- 8.Huawei Pura 70 Pro1749 (LUX)
- 9.Google Pixel 8 Pro1721 (LUX)
- 10.realme GT71653 (LUX)
- 11.realme GT 7T1596 (LUX)
- 12.Samsung Galaxy Z Flip71572 (LUX)
La testul cu luxmetrul am ajuns la un excelent 1903 LUX. Sunt convins că la soare puternic sare de 2000 de LUX lejer. Suntem "neck to neck" cu predecesorul, Pixel 9 Pro XL având 1906 LUX. Campion rămâne realme GT 7 Pro cu 2400 de LUX, dar altfel întrece clar orice Galaxy S, Huawei Pura, OPPO, HONOR, cu multe sute de LUX.
La setările ecranului găsim luminozitate, luminozitate adaptivă, Always on Display, timeout şi tema întunecată. Avem şi mărime afişaj şi text, dar şi navigare şi Screen Saver. Plus ton adaptiv, pentru culori mai calde sau mai reci, în funcţie de lumină din jur. Plus Night Light şi setări de culori: Natural sau Adaptive.
Şi reglajele de Color Contrast sunt aici pentru a scoate în evidenţă mai bine textul. Putem face şi diagnostic al panoului tactil şi ajusta sensibilitatea sa. Plus regla rezoluţia şi seta refresh rate-ul pe Smooth On sau OFF (până la 120 Hz reglaţi automat)