OS, UI & Apps Google Pixel 11 Pro XL
Android 17 la prim contact
Google Pixel 11 Pro XL este primul telefon cu Android 17 preinstalat pe care pun mână și se simte... familiar. Nu e o diferență mare vizuală care să indice clar faptul că primim cea mai nouă versiune software, dar s-a umblat la nivel de sistem. Ca și generația anterioară, și 11th Gen primește 7 ani de actualizări de sistem, securitate și Pixel Drop.
Video-review Google Pixel 11 Pro XL, secțiunea OS, UI & APPS
Ca interfață totul este stock, așa cum a fost gândit la bază, fără briz briz-uri și fără bloatware, nici măcar pic de aplicații 3rd party preinstalate precum se întâmplă la alte branduri unde inevitabil vedem Facebook, TikTok sau chiar Booking. Personalizarea se întâmplă printr-o apăsare prelungită pe ecran și se poate umbla la wallpaper, stil, widget-uri, setări homescreen.
Ca noutate software-hardware avem HiLight, acel LED colorat din jurul bliț-ului LED din spate, care reacționează la comenzile Gemini și apeluri, acestea fiind pentru început primele aplicații alături de care funcționează. Este o lumină subtilă, ca pe boxe smart mai vechi ce aveau un dans colorat. Google vine cu avertizarea de a nu folosi HiLight dacă ai sensibilitate la lumină.
Pentru editare foto avem AI cu Magic Eraser, Unblur, Move, Best Take, Portrait Blur, Zoom Enhance, Pop, Sharpen și Denoise. Cât despre restul AI-ului, Gemini Intelligence este inima sistemului, care acum poate folosi informații din servicii precum Gmail, Photos, Search sau YT pentru a oferi răspunsuri adaptate. E și opțiunea de a activa/dezactiva răspunsurile individual.
Google Pixel 11 Pro XL - Screenshots (galerie)
Gemini trece de la chatbot la asistent care știe istoricul fotografiilor, discuțiilor și preferințelor tale, asta dacă îți dorești tu. Devine proactiv. Avem și un Gemini mai atent la dictare, fiind capabil să scrie o listă de cumpărături corectă atunci când brusc te răzgândești și nu mai vrei două ouă, ci trei. Înțelege corectura finală și scrie o singură propoziție. Mai avem și Gemini Nano, Gemini Live și Magic Cue.
Legat de dictare, apare și funcția Rambler care elimină repetițiile, pauzele, interjecțiile și formulările dezordonate. Vor fi și sugestii bazate pe pe informații găsite în aplicații, mesaje sau locație, dar aici există o limitare importantă: disponibilitatea funcțiilor Gemini Intelligence diferă mult în funcție de țară și limbă. Unele dintre funcțiile proactive sunt lansate inițial doar în SUA, Japonia și câteva piețe anglofone.
Sugestiile din conversații pot fi de tipul:
- afișarea orei de sosire a unui zbor
- verificarea în timp real a întârzierilor
- distribuirea informațiilor despre zbor
- afișarea unui restaurant în Maps
- fotografii cu preparate populare
- navigare către restaurant
- realizare rezervare
- comparare hoteluri
Sunt și sugestii în funcție de locație, de exemplu la vizitarea unui restaurant vei primi sugestii pe lockscreen despre recenzii, preparate, meniu. Nu lipsește nici clasicul Circle to Search, Live Translate sau Call Assist. Pe partea de siguranță avem Satellite SOS, Emergency SOS, Crisis Alerts, Car Crash Detection, Safety Check, Emergency Location Service, Emergency Contacts and Medical Info, Android Earthquake Alerts System și Theft Protection.
Ce trebuie reținut este că nu avem toate aceste funcții disponibile momentan la noi în țară, în ideea în care noi am primit și telefonul cu soft pre-release. Poate până la livrarea dispozitivelor lucrurile se schimbă.
Plusuri și minusuri Google Pixel 11 Pro XL
Părți pozitive
- design iconic, familiar, știi că e un Pixel
- mai ușor decât predecesorul
- materiale premium, culori catchy, inclusiv un negru mat
- ecran mare și foarte luminos
- 7 ani de actualizări
- Gemini devine mai personal, acompaniat de HiLight
- camere foarte bune pe zi în mai toate scenariile, inclusiv cea selfie
- modem 5G foarte rapid
- upgrade pentru camera periscop, zoom-ul merge până la 120x
- focalizare reușită la video, multe detalii inclusiv pe zoom
- macro îmbunătățit, atât foto și video
Părți negative
- procesorul nu impresionează, e de mid-range
- configurația de bază scade la 12 GB RAM
- captura video nocturnă rămâne problematică, tremurat, zgomot
- nici fotografierea pe timp de noapte nu e la nivelul rivalilor Pro/Ultra
- rămâne la IP68
- avem throttling
- LED-ul HiLight pare gimmick și e limitat la lansare
- preț mare în raport cu performanța livrată
- bateria e modestă
Concluzii Google Pixel 11 Pro XL
E greu de caracterizat Pixel 11 PRO XL într-un singur cuvânt, mai ales pentru cineva care nu e fan Google, pentru cineva care nu ține musai să fie la curent cu tot ce mișcă în universul Android și pentru care Gemini e "aur curat". E fix cum a zis colegul Alex într-un editorial și anume că Pixel devine vehiculul pentru Gemini, a trecut de la stadiul de telefon și e un produs AI acum. Pentru asta va fi cumpărat și mai puțin pentru cumul de dotări. Se insistă mult pe AI, pe Gemini și rolul său mai de asistent acum, e o platformă de promovare a ce are Google cel mai bun în materie de software, dar din câte am tot văzut prin comentariile primite de noi la diverse articole, românii nu sunt fierți pe AI, ba chiar unii se simt prea presați de cantitatea de funcții inteligente care ajung pe telefoane.
Pixel 11 PRO XL face și unele lucruri bune iar aici aș pune ecranul foarte luminos, experiența fluidă de utilizare și cei 7 ani de actualizări cu acces rapid la toate noutățile gătite de Google în fundal. Camera se descurcă excelent la fotografiere pe timp de zi și nici selfie-ul nu e mai prejos. Veriga slabă vine noaptea când detaliile scad, apar lumini, reflexii, iar captura video pare de mid-range. Mă tem să nu fie vina tocmai a procesorului Tensor pe care Google tot insistă an de an, deși plângerile tot apar. Un MediaTek, ba chiar și un Exynos poate mai mult..
Simt că Pixel 11 Pro XL e pentru pasionatul Google, pentru cel care vrea să fie în ecosistem, cu Pixel Watch la încheietură, căști Pixel Buds și vrea să fie mai diferit de mulțime, pentru că rar vezi vreun Pixel în mâna cuiva pe afară. E de nișă? Poate. Pentru la anul e nevoie să se umble la captura nocturnă foto/video, la baterie neapărat și la performanță. De ce nu un Snapdragon? Să vedem ce va fi!
Video Review Google Pixel 11 Pro XL
Note Google Pixel 11 Pro XL
- Design9,3/10
- Display10/10
- Hardware8/10
- Baterie8,2/10
- Connectivitate9,5/10
- Acustică7,5/10
- Cameră8,9/10
- Benchmark-uri7,2/10
- Temperatură9/10
- OS, UI & Apps9,5/10
- Preț7,5/10
- Verdict MobilissimoMedia celor 11 criterii evaluate8,60/10
