Trendul display-urilor curbate apune aproape de tot în 2025 și iată că se renunță la acest element chiar și pe flagship-uri care până mai ieri veneau cu asemenea panouri super curbate, arătoase dar cu dezavantaje la pachet. Honor Magic6 Pro era unul dintre ele, dar acum succesorul său îmbunătățește acest capitol, Honor Magic7 Pro sosind cu ecran micro quad-curbat care arată fantastic.
La momentul listării pe plan local telefonul venea cu un card cadou de 1000 lei la eMAG, dar oferta s-a epuizat rapid. În prezent îl găsim la 5699 lei și vorbim despre un terminal care se bate egal la egal cu Samsung Galaxy S25 Ultra, OnePlus 13, OPPO Find X8 Pro sau ASUS ROG Phone 9 Pro.
Sunt destul de multe noutăți pe care Honor le-a integrat pe flagship-ul său absolut din 2025, iar ecranul aș zice că este cea mai mare schimbare petrecută, asta în ideea că poate anul trecut existau doritori care deși erau atrași de ce oferă Magic6 Pro ca pachet per total, nu au făcut trecerea din cauza panoului curbat.
Seria Magic înseamnă și super camere, iar dacă 180 mpx periscop telephoto nu era de ajuns pe predecesor, acum urcăm la 200 de megapixeli pe această cameră. Avem și mai mult AI la bord, iar un aspect la care sunt ceva îngrijorări este bateria, mai mică decât pe modelul de anul trecut.
Dar rămâne ca testele să își spună cuvântul! Să înceapă recenzia!
Avem un look maturizat, mai business și fără curburi exagerate
În cazul smartphone-urilor Honor Magic design-ul a cântărit mult de la o generație la alta, iar în 2025 pot spune că dorința fanilor s-a îndeplinit. Se renunță în sfârșit la ecranul super curbat, care deși arăta într-un mare fel, avea și dezavantaje la nivel de utilizare. Acum se schimbă lucrurile pe Honor Magic7 Pro, în bine!
Video-review Honor Magic7 Pro, secțiunea Design
Honor a ales să meargă pe un ecran micro quad-curbat, cu mici curburi simetrice pe toate cele 4 laturi, făcând din Magic7 Pro un smartphone tare arătos și practic de această dată. Nu se schimbă prea mult ca dimensiuni, având 162.7 x 77.1 x 8.8 mm și 223 grame versus 162.5 x 75.8 x 8.9 mm și 225 grame pe modelul predecesor.
Strict din punct de vedere vizual, o altă noutate se află în spate unde modulul de cameră adoptă un nou look, cu protuberanță mai mică și parcă nu atât de impunător. Nu îți mai sare în ochi atât de mult și asta îmi place, pentru abordarea mai subtilă, mai business într-un fel. Îmi place și că inelul din jurul camerei seamănă cu un cadran de smartwatch de lux.
Apropo, logo-ul Honor din spate își schimbă acum amplasarea, de la orizontal la vertical. Nu uităm de certificare IP68/IP69 primită de Magic7 Pro, telefonul oferind acum rezistență și la jeturi de apă, protecție completă contra praf. Protecția pentru ecran a rămas aceeași - NanoCrystal Shield.
În final Honor Magic7 Pro reprezintă o maturizare de design, acoperind nu doar partea vizuală, ci și pe cea de funcționalitate, fiind mai comod și mai ușor de utilizat, fără muchiile atât de curbate. La mine a ajuns modelul pe negru, dar există și variantele pe albastru, gri sau alb. Albastrul arată foarte bine, la fel și gri-ul cu un efect de valuri/ceramică.
Gata cu ecranul curbat! Dacă anul trecut nu erai atât de convins de Magic6 Pro din cauza muchiilor foarte curbate care nu îl făceau atât de practic, acum nu mai ai nimic de obiectat. Urmând trendul recent, noul Honor Magic7 Pro vine cu ecran micro quad-curbat, adică mici curburi pe toate cele 4 laturi, subtile și care arată foarte bine. Poți pune folii fără probleme pe acest display.
Pe hârtie panoul nu s-a schimbat prea mult față de predecesor, fiind un LTPO OLED de 6.8 inch cu rezoluție FHD+ de 2800 x 1208 pixeli, 453 ppi, protecție NanoCrystal Shield care este de 10 ori mai rezistentă decât o sticlă standard aplicată peste ecran. Avem și rată de refresh 1-120Hz. Bifăm suport Dolby Vision, HDR Vivid, plus promisiunea a 1600 nits luminozitate (HBM) sau 5000 nits în peak la consum de video HDR.
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
+
13.Honor Magic7 Pro1332 (LUX)
14.Samsung Galaxy S25 Ultra1322 (LUX)
15.Xiaomi 151321 (LUX)
16.OPPO Find X8 Pro1314 (LUX)
17.OnePlus 131314 (LUX)
18.Samsung Galaxy Z Flip51287 (LUX)
19.Samsung Galaxy Z Flip61247 (LUX)
20.Honor Magic6 Pro1241 (LUX)
21.Nothing Phone (3a) Pro1240 (LUX)
Avem margini foarte înguste, iar raportul corp ecran este de 89.9%, fiind integrată și o cameră selfie în decupaj pilulă. Am luat luxmetrul din sertar și am atins 1332 LUX, un scor excelent care ne aduce locul 10 în clasamentul All-Time Mobilissimo. Îl depășim cu 10 LUX pe Galaxy S25 Ultra, suntem și peste rivalii principali OPPO Find X8 Pro și OnePlus 13.
Ne depășește Xperia 1 VI, Google Pixel 8 Pro cât și realme GT 7 Pro cu 2400 LUX, liderul totodată. Ca o comparație, Honor Magic6 Pro urca până la 1241 LUX. Avem un upgrade așadar și rezultatele sunt excelente pentru un flagship din 2025, depășind iată rivalii mainstream.