>Huawei Mate 30 Pro, un REVIEW CORECT

Huawei Mate 30 Pro, un REVIEW CORECT (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

4.301 ori
<b>Huawei Mate 30 Pro, un REVIEW CORECT</b>Rareori am văzut un telefon aşa controversat ca Huawei Mate 30 Pro, dar în acelaşi timp tentant ca un miraj. Toată lumea vorbeşte despre el, prin prisma lipsei de servicii Google, dar chiar şi haterii şi cei ezitanţi la achiziţie amintesc de camera sa..

Multimedia Huawei Mate 30 Pro

Păcat că nu are stereo, dar măcar are bas

Faţă de destul de multe flagship-uri de top, Huawei Mate 30 Pro are doar un singur difuzor pentru muzică. Asta pentru că earpiece-ul a fost integrat în ecran şi înlocuit cu un sistem pe bază de vibraţii. Difuzorul pentru muzică de pe Mate 30 Pro se află jos, ascuns de o grilă lângă portul USB-C. Nu va fi uşor de acoperit cu mâna în landscape pentru că e pus în dreapta portului USB.

Video-review Huawei Mate 30 Pro, secțiunea Acustică

Nu avem jack audio pe acest telefon, apropo. Am pornit muzica pe acest telefon şi am remarcat un sunet puternic, cristalin cu un bas solid şi voci calde. Acceleraţia se aude excelent în Asphalt 9, iar dialogurile din filme au "plinătate" şi expresivitate. Înaltele se aud OK, nu avem distorsionare şi totul a fost mulţumitor. Avem şi o pereche de căşti la pachet pe conector USB-C similare cu ce am văzut la Mate 20 Pro şi P30 Pro. Un pic rigide şi din plastic, dar livrând un volum ridicat. Bas aşa şi aşa.

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 85.Huawei Mate 30 Pro101,3 (dBA)
  • 86.Motorola Moto G9 Power101,3 (dBA)
  • 87.Motorola Moto G30101,3 (dBA)
  • 88.Huawei Y7 Prime (2018)101,2 (dBA)
  • 89.realme 8101,2 (dBA)
  • 90.Redmi Note 10S101,2 (dBA)
  • 91.Samsung Galaxy S24 Ultra101,2 (dBA)
  • 92.Xiaomi Mi 10 Lite 5G101,1 (dBA)
  • 93.Nokia 5.1 Plus101 (dBA)

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 161.Huawei Mate 30 Pro88,1 (dBA)
  • 162.Xiaomi 13 Pro88,1 (dBA)
  • 163.Huawei nova 11 Pro88,1 (dBA)
  • 164.Sony Xperia XA2 Ultra88 (dBA)
  • 165.CAT S5288 (dBA)
  • 166.Samsung Galaxy Note 10 Lite88 (dBA)
  • 167.Nubia Focus Pro88 (dBA)
  • 168.Google Pixel 988 (dBA)
  • 169.Motorola Edge 5088 (dBA)

La testul cu decibelmetrul am ajuns la 88.1 dBA, când am dat drumul la un sample muzical, depăşind OnePlus 7 Pro, Galaxy S10+, dar şi Galaxy Note 10+. Huawei P30 Pro era totuşi mai gălăgios, ca şi Xperia 1 şi Xperia 5. La testul de gaming am ajuns la 101.3 dBA, deci stăm foarte bine, depăşind OnePlus 7 Pro, iPhone 11 şi seria Galaxy S10. Huawei P30 Pro e iar peste, ca şi Redmi K20 Pro.

Concluzia? Peste Mate 20 Pro, sub P30 Pro.

Cameră Huawei Mate 30 Pro

Rege la low light, umbre şi contraste, la selfie am văzut şi mai bine

Huawei P30 Pro a fost atât de bun anul trecut la capitolul cameră încât rămâne un reper şi acum. Mă refer în special la zoom şi la captura low light, care se ţin perfect şi la început de 2020 şi o zice un om care a văzut Galaxy S20 în acţiune (să aşteptam totuşi recenzia până la verdicte). Ce e clar e că Huawei a oferit ce a avut mai bun pe Mate 30 Pro, lăsând totuşi zoom-ul legendar la P30 Pro. Iată cum stăm cu camerele din spate:

  1. 40 MP, Cine Cameră, F/1.8, ultra wide
  2. 40 MP, camera principală, Super Sensing Cameră, F/1.6, stabilizare optică
  3. 8 MP, telephoto, F/2.4, stabilizare optică, zoom optic 3x
  4. Senzor 3D

Avem parte de autofocalizare (phase focus şi contrast focus), dar şi stabilizare cu ajutorul AI-ului Huawei. În față avem o combinaţie de senzor de 32 MP pentru selfie şi un senzor 3D pentru adâncime, util la Bokeh. Camera vine într-un modul rotund care îi oferă personalitate telefonului, amplificată de acel inel care prinde lumina blurat. În sfârşit avem un telefon care filmează în 4K la 60 FPS de la Huawei. Aş menționa şi că avem un senzor foarte generos pentru camera ultra wide, el măsurând 1/1.54 inch.

Video-review Huawei Mate 30 Pro, secțiunea Camera

El combina 4 pixeli în unul şi generează cadre de 10 MP. Camera aceasta ultra wide nu e totuşi la fel de largă în câmpul vizual precum cea de pe Samsung-uri, dar măcar are autofocalizare, faţă de Note 10, care nu are aşa ceva. Camera principală de 40 MP vine cu senzor Quad Bayer şi cu filtrul RYYB pe care Huawei l-a adus în mainstream. Avem şi funcţionalitate Master AI, capabilă să recunoască până la 1500 de scene diferite. Există şi un Pro Mode, cu o sumedenie de reglaje, pentru cei care vor să îşi tuneze experienta după pofta inimii.

Avem şi AR Lens, Light Painting, captura Monocromă, Moving Picture, Dual View şi Stickere. Trecem acum la galeria foto realizată ziua, cu fotografii capturate la Iulius Town în Timişoara şi pe malul Begăi. Începem cu cadre cu pisici cu toate cele 3 specii celebre de pisici maidaneze: tigrată, portocalie şi alb-neagră. Textura blănii şi a vegetaţiei este superbă şi culorile sunt perfecte. Deşi avem o grămadă de soare, nu apare supra expunerea.

Mostră foto Huawei Mate 30 Pro

Culorile sunt naturale şi fiecare obiect creează o umbră realistă şi contraste prin fiecare ungher. Cerul arată perfect, net peste Huawei P30 Pro şi Galaxy S10+, iar detaliile abundă. Poţi da zoom/crop în orice cadru şi o să fii impresionat de detalii. Îmi place şi că avem o cameră ultra wide care nu ştirbeşte culorile şi nu schimbă nici expunerea, ba chiar se descurcă şi cu soarele direct în faţă. Avem şi nişte prim planuri şi capturi Bokeh reuşite cu frunze uscate sau verzi, de conifere sau rozacee, cu o perspectivă bine decupată.

Am testat şi zoom-ul pe o turlă de biserică în distanţă şi zic că suntem egali cu Huawei P30 şi OnePlus 7 Pro, peste Galaxy S10 şi Note 10. Sub P30 Pro şi Xiaomi Mi Note 10 totuşi. Diferenţa dintre captura ultra wide şi cea cu zoom 3x la acea turlă e şocantă ca distanţă de focalizare şi detalii, în cel mai bun sens. Deşi soarele se lovea de sticlă, metal, apa Begăi şi o tonă de alte suprafeţe, nu avem artefacte reflexii ciudate sau nuanţe aiurea.

HDR Huawei Mate 30 Pro

E o cameră sinceră, care percepe fix ce vede şi ochiul tău. Prinde o cantitate suficientă de lumină şi o paletă de contraste şi umbre mult mai mare decât rivalii săi. Panorama e foarte largă şi avem şi un cadru Monocrom sau două de efect, unde din nou contrastele şi umbrele sunt vedete. Când am ajuns la Iulius Town am remarcat că telefonul se descurcă foarte bine cu textura clădirilor, deci va fi excelent de luat în vacanţă sau concediu.

Texturi Huawei Mate 30 Pro

Textura segmentelor de clădiri este perfectă, de la sticlă, la plastic, metal şi toate sunt bine delimitate. Nu există loc de confuzie sau îndoială. Apa este vizibil lichidă, materialele textile fac valuri în vânt, stâlpul de iluminat are felinarele aburite vizibil, pur şi simplu telefonul prinde realitatea din jurul tău într-un mod aparte. Nu exagerează cu nuanţele că iPhone-urile sau Samsung-urile, dar aveţi o opţiune pentru asta. Îi spune "Smooth".

Deşi se vede ceva entuziasm în spusele mele, zic totuşi că avem o cameră comparabilă cu cea a lui Galaxy Note 10+ ziua, iar diferenţele sunt insesizabile. Ce pot să zic sigur e că acest model e mai bun la zoom, iar Samsung-ul prinde capturi ultra wide mai largi.

Selfie-urile sunt convingătoare, au personalitate, textura, culori şi detalii, dar parcă nu sunt aşa însufleţite precum cele de la Galaxy S10+ sau Note 10+. E cam aceeaşi cameră ca la P30 Pro am înţeles. Vârfurile părului lung al fetei din imagine nu sunt clare, dar chipul/tenul are o textura plăcută. Trecând la subiectul masculin, aici nu mai sunt aşa impresionat. Nu se văd porii, nu se văd firele de barbă. Separarea de la Bokeh e totuşi mai bună decât la seria iPhone 11... Părul e foarte bine scos în evidenţă la captura Bokeh.

Am ajuns şi la captura low light, unde a trebuit să mă frec la ochi. Veneam după un Huawei P30 Pro fantastic la captura şi nu credeam că se poate mai bine. Ei bine, se poate... Am început cu nişte capturi roşiatice, care preluau nuanţele de la lămpile acelea dreptunghiulare de la Iulius Town. Camera ultra wide parcă mai pierde din detalii, dar păstrează claritatea şi luminozitatea.

Lumini in low light Huawei Mate 30 Pro

Luminozitatea este excelentă şi aş spune că uneori camera principală prinde nuanţe prea calde, iar cea ultra wide scoate unele mai realiste. Stăm bine la focalizare, aşa cum se vede la acele beculeţe. Am avut şi o captură ultra wide, cu surse de lumină cam estompate. Zoom-ul rămâne la fel de bun ca ziua, iar sursele de lumină produc zero halouri. Observaţi totuşi că la captura ultra wide apar şi artefacte şi halouri mai mari. Iar când vine vorba de vegetaţie, camera principală sta clar mai bine la culori.

Huawei Mate 30 Pro camera

Îmi place textura statuii broaştelor cu umbrela şi modul în care camera se descurcă în întuneric, cu o firmă luminoasă ca sursa de lumină. Pare genul de telefon care se descurcă bine cu luminile intermitente de la concerte. Night Mode face din noapte zi la fel de bine ca la P30 Pro, iar per total experienţă a fost de campion nocturn, dar fără camera ultra wide totuşi, care e foarte bună, nu fantastică. Reţineţi şi că puteţi face capturi Night Mode ultra wide, ceea ce multe telefoane nu pot.

Am ajuns şi la video, tradiţional nu un punct forţe pentru telefoanele Huawei, fie ele şi flagship-uri. Claritatea este de top, mai ales dacă filmezi în 4K la 60 FPS. Focalizarea este OK şi îmi place textura obiectelor prinse în mişcare, la filmarea din mers. Stabilizarea e bună, periculos de aproape de Galaxy Note 10+, cu un insesizabil 5% sub să zicem. Marea problemă e la zoom, care se face în trepte, care creează blur şi se vede cum schimbi camerele între ele.

Obiectele în mişcare apar cu o claritate excelentă, detaliile structurale ale coloşilor metalici şi din sticlă de la Iulius Town conving şi avem toate umbrele şi luminile la posturi. Nu avem supraexpunere că la Galaxy S10+ şi cum era uneori la P30 Pro. Zoom-ul 3X e OK, dar după devine estompată imaginea. Filmarea ultra wide creează ceva supraexpunere. Focalizarea automată este rapidă şi eficienţa când treci de la plan apropiat la îndepărtat şi culorile au arătat perfect, de la roşul podului Iulius Town la verdele vegetaţiei şi albastrul cerului.

Filmarea selfie nu m-a dat pe spate şi în ciuda texturii plăcute a feţei, luciului ochilor şi culorilor, îl simt pe Note 10+ superior, ca unealtă de vlogging. Parcă nici nu sunt filmări foarte luminoase. Îmi place focalizarea pe chip şi semi claritatea fundalului, dar şi felul în care se văd hainele. În rest filmarea cu camera principala e comparabilă cu ce oferă Note 10+, Xperia 5 şi iPhone 11 Pro. Evident am făcut şi captura super spectaculoasă cu slow motion la 7000 FPS, cu o brichetă ale cărei scântei sunt perfect vizibile, deşi lucrăm cu o rezoluţie mică. Uniunea dintre gaz, metal, flacăra e fascinantă în acest context. Mai impresionant e că lucrurile arată bine şi pe întuneric unde Super Slow Mo cam moare la rivali.

Filmarea low light e satisfăcătoare, foarte luminoasa sursele de lumină nu fac halouri ciudate, dar zoom-ul pierde rapid detalii. Filmarea ultra wide e fantomatică, mai bine evitaţi. Culmea e că filmarea de mers, testul suprem de stabilizare noaptea a fost trecut cu brio. Suntem acolo sus în regalitate, alături de Xperia 5 şi Note 10+, poate puţin peste. Uitaţi-vă cum becurile nu tremura şi nu se umflă când le filmăm din mers şi e NOAPTE totuşi. Nu văd nici prea mult grain pe suprafaţa obiectelor, deşi ultimul clip m-a pus pe gânduri, pentru că apărea şi ceva zgomot şi blur, dar a fost o excepţie.

Aş putea spune că Huawei Mate 30 Pro are cea mai bună cameră din 2019 "pound for pound", realizările fiind mult mai mari decât neajunsurile. Aproape că îi înţeleg pe cei care spun că sunt gata să cumpere telefonul şi fără Google Services doar de dragul camerei.

Benchmark-uri Huawei Mate 30 Pro

Rulează orice joc şi nu se încinge, fiind şi destul de future proof

Când a fost anunţat procesorul Kirin 990, el era "the best of the best", până au început să apară testele sintetice făcute pe procesorul Apple A13 Bionic şi s-a terminat cu joaca. La nivelul utilizatorului nu se va resimţi o diferență uriaşă sau vreun lag. Avem de-a face cu un procesor de 7 nm aici, unul octa core, tactat până la 2.86 GHz şi venind cu GPU Mali-G76 MP16. Mai primim şi 8 GB RAM şi 128 GB sau 256 GB stocare UFS 3.0. Toate acestea fiind spuse, telefonul se mişca fluid, nu are pic de lag şi stă bine şi la multitasking: am deschis zeci de aplicaţii şi toate se mişcau bine.

Video-review Huawei Mate 30 Pro, secțiunea Benchmarks

Jocurile arată excelent, cu Call of Duty Mobile cu detalii maxime, PUBG Mobile la fel şi Asphalt 9 duduie, toate fără supraîncălzire. Am făcut şi testele de performanţă clasice, iar în AnTuTu 8 am fost pe locul 7, depăşind Xiaomi Redmi K20 Pro şi pe Galaxy S10 5G, dar fiind sub Samsung Galaxy Note 10+ şi seria iPhone 11. În GeekBench 5 suntem pe locul 6 la sub testul Single Core şi pe locul 3 la cel Mulţi Core, unde doar iPhone 11 şi 11 Pro Max ne întrec.

ASUS ZenFone 6Huawei Mate 30 ProSamsung Galaxy S10 5GOnePlus 7 ProSamsung Galaxy Note 10+3DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Graphics63666305518960515882AnTuTu v7 - CPU119290×99427120387102466AnTuTu v7 - UX70697×125017483173807AnTuTu v8×432773406745×443559AnTuTu v8 - CPU×136827125444×121727AnTuTu v8 - GPU×146018159929×170053AnTuTu v8 - MEM×8371567018×94593AnTuTu v8 - UX×6621354354×57186Basemark OS II53414835443548614958Basemark OS II - Graphics94108634882388389488Basemark OS II - Memory70716258457453574553Basemark OS II - System89098283775188638189Basemark OS II - Web13731221123613301708Basemark Web435,43325,27421,8486,27395,14GFX Bench 4.0 - ALU 217951798179217911795GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.121561945233511982377GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 217911589106217911083GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.037093504369431703708GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.135403193352120753567GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.125331437234824002489GFX Bench 4.0 - Render Quality25103265326525103265GFX Bench 4.0 - T-Rex33483000333833433347GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.117931626178716861790GFX Bench 4.0 - Texturing1991211236100681910310777GeekBench 5 - Compute×37603783××GeekBench 5 - Multi-Core×28612016××GeekBench 5 - Single-Core×754784××JetStream228,9445,8246,9561,7440,42NenaMark 260 (FPS)60 (FPS)59,8 (FPS)59,9 (FPS)60 (FPS)PCMark Work 3.089118824765384649686PCMark Work 3.0 - Data manipulation67276968650762456512PCMark Work 3.0 - Photo editing1761415925109011702221138PCMark Work 3.0 - Video editing59755657559657476306PCMark Work 3.0 - Web browsing73607282735683559286PCMark Work 3.0 - Writing10780117048987850810578RealPi Benchmark1,671,671,611,661,57SunSpider330,4 (ms)414,9 (ms)489,8 (ms)369,7 (ms)403,1 (ms)Vellamo - Browser1066784568789113358619Vellamo - Metal54925522544953925557Vellamo - Multicore56406877615855606709TOTALURI1282513

Depăşim în schimb Galaxy Fold, Galaxy S10, Note 10+ şi restul găştii Android. În mai toate testele de performanţă am reuşit să ne clasam în top 10 cu uşurinţă, iar la testul de grafică 3DMark Slingshot Extreme ES 3.1 am fost pe locul 4. Aici am depăşit ZenFone 6 şi OnePlus 7 Pro, dar chiar şi iPhone 11 Pro Max, culmea. Galaxy Fold e aparent un pic mai bun, ca şi ASUS ROG Phone II, ceea ce era de aşteptat. Nu am sărit calul nici cu temperatura, atingând doar 31 de grade Celsius la gaming, ceea ce face Mate 30 Pro unul dintre cele mai reci telefoane de pe piaţă.

La benchmark-uri a crescut puţin mai mult temperatura, ajungând la 38.1 grade, dar încă nu peste pragul de 40 de grade pe care îl folosim ca etalon. Disiparea căldurii e OK, fără vreo zonă prea încinsă.

  • 1234
Huawei Mate 30 Pro8,9110
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×