OS, UI & Apps Huawei Pura 80 Ultra
HUAWEI Pura 80 Ultra: OS, UI, aplicaţii cu EMUI 15, microG, GBox și un buton lateral nou
Cu EMUI 15 la bord, Huawei Pura 80 Ultra se simte fluid, coerent și surprinzător de intuitiv, mai ales datorită felului în care interfața a fost construită pentru a integra funcții AI, comenzi rapide și soluții eficiente de personalizare. Încă de la prima pornire, telefonul a primit o actualizare consistentă, care adaugă rafinament suplimentar unei experiențe deja solide.
Totul curge natural: animațiile sunt rapide, răspunsul tactil e impecabil, iar interfața îți lasă libertatea de a o modela după stilul tău, de la iconițe și teme până la modul Always On Display.
Buton nou/senzor nou
Un detaliu important, și poate neașteptat, e faptul că HUAWEI a renunțat la senzorul de amprentă integrat în ecran, în favoarea unui buton fizic lateral, care găzduiește senzorul biometric și devine o componentă centrală în interacțiunea cu telefonul. Denumit Smart Control Button, acesta permite deblocarea instantă, dar și gesturi personalizabile: dublu-tap pentru lansarea unei aplicații, apăsare lungă pentru acces rapid la funcții esențiale.
Poate părea o abordare old school, dar execuția e modernă și eficientă, iar ergonomia are de câștigat. E genul de detaliu care, după câteva zile de utilizare, pare că ar trebui să existe pe orice flagship.
Aplicaţii Google/microG/GBox
Când vine vorba de aplicații și acces la serviciile Google, Huawei a construit o soluție duală, eficientă și bine integrată. Prima linie de apărare e AppGallery, care acoperă o mare parte din aplicațiile uzuale.

Dar când cauți YouTube, Gmail sau Google Maps, telefonul îți oferă automat varianta compatibilă cu microG. Aceasta nu necesită instalări externe sau proceduri complicate. microG se instalează automat din AppGallery, iar odată ce te loghezi într-o aplicație Google, contul tău devine disponibil și în celelalte aplicații Google instalate. În testele noastre, YouTube (cu Premium), YouTube Music, Drive și Gmail au funcționat fluent, cu notificări, playback în fundal și login persistent, exact ca pe un telefon cu GMS.
Pentru aplicațiile mai complexe sau sensibile — platforme de streaming, aplicații bancare, magazine online — intervine GBox, care se instalează separat. GBox creează un mediu sandbox izolat, în care rulează o versiune completă și funcțională de Google Play Store. Din acest spațiu securizat poți instala și rula aplicații precum Netflix, Revolut, Spotify, eMAG, aplicații ale băncilor românești sau jocuri cu cerințe GMS.
GBox funcționează independent de microG, cu un cont Google activ și sincronizat, și aduce un nivel de compatibilitate aproape complet, fără a compromite securitatea telefonului sau a datelor. E una dintre cele mai curate și stabile soluții de integrare a serviciilor Google pe un telefon Huawei de până acum.
Interfaţa EMUI 15
Interfața adaugă un strat consistent de funcții interactive și personalizare. Pe ecranul de blocare poți activa teme precum Emoji Crush, unde emoji-urile se schimbă în timp real atunci când scuturi telefonul, sau Symbol Stickers, care reacționează la privirea ta, aducând un strop de dinamism în interfață.
Și dacă vrei o pauză de la muncă, poți activa jocul Air Hoops direct din ecranul blocat, un mini game activabil prin gesturi în aer, fără să atingi ecranul. Pentru cei pasionați de control complet, există și suport pentru gesturi AI: poți derula pagini sau face capturi de ecran prin mișcări în aer, fără să atingi telefonul.
AI
Un plus major la nivel de funcționalitate vine din zona AI. AI Noise Cancellation este prezent în apeluri, funcționând bidirecțional și eliminând eficient zgomotele de fundal din medii aglomerate. În spații închise, precum lifturi sau mașini, AI Privacy Call reduce scurgerile sonore și asigură un plus de confidențialitate — o funcție discretă, dar foarte valoroasă în 2025. La acestea se adaugă și AI Messaging, care face că mesajele primite să fie vizibile doar când sistemul detectează că tu ești cel care le citește, adăugând un strat subtil de securitate personală.
Pentru productivitate, SuperHub este funcția vedetă. Aceasta îți permite să tragi texte, imagini sau fișiere între aplicații, direct într-un spațiu lateral temporar, de unde le poți lipi oriunde ai nevoie. Funcționează intuitiv, seamănă cu un clipboard universal de desktop și aduce o eficiență reală în multitasking. Pe lângă asta, modul Digital Balance îți permite să monitorizezi și să limitezi timpul petrecut pe telefon, cu o interfață clară și funcțională.
Sunetul este și el gestionat inteligent prin software, cu un sistem stereo avansat susținut de difuzoare cu amplitudine mare și camere de rezonanță supradimensionate. EMUI reglează automat echilibrul canalelor și optimizează frecvențele pentru claritate în jocuri, filme sau muzică. Iar în zona de captură foto și video, funcțiile de tip Smart Capture îți permit să surprinzi cadre înainte și după apăsarea declanșatorului, cu opțiuni de post-procesare AI precum Mulii Exposure sau Long Exposure, care adaugă mișcare controlată și estetică imaginilor.
Aş spune că HUAWEI Pura 80 Ultra livrează una dintre cele mai mature experiențe software disponibile în afara ecosistemului Google. Cu un EMUI 15 bine optimizat, un ecosistem AppGallery extins, integrare automată microG pentru aplicațiile Google de bază și GBox pentru cele complexe, telefonul nu doar că funcționează complet, ci chiar oferă funcții în plus față de rivali. Smart Control Button, SuperHub, AI Privacy și interacțiunile prin gesturi fac din acest flagship nu doar un telefon puternic, ci și un companion inteligent.
Plusuri și minusuri Huawei Pura 80 Ultra
Părți pozitive
- - ecran foarte luminos
- - corp arătos, premium, arată opulent şi elegant
- - ecran imersiv, cu muchii foarte înguste
- - difuzoare satisfăcătoare, cu sunet clar, stereofonie reală, bine separate
- - autonomie excelentă, încărcare rapidă
- - cea mai bună cameră cu zoom optic de pe piaţă
- - stabilizare excelentă
- - se descurcă perfect noaptea, în condiţii vitrege de concert, la filmare şi fotografie
- - fotografii culinare memorabile
- - cea mai clară, detaliată filmate de pe un Huawei până acum
- - camera ultrawide de calitate
- - selfie-uri excelente, la bătaie cu orice rival
- - unghi selfie foarte larg la filmare, e bun de vlogging, călătorii
- -
Părți negative
- - corp alunecos fără husa, corp masiv şi greu
- - microfoanele nu prea fac faţă basului puternic de la concerte
- - fără încărcător în cutie
- - performanţa procesorului
- - focalizare video nu chiar rapidă
- - doar 4G+
- - mai puţine funcţii AI decât rivalii
- - throttling şi temperaturi crescute la unele aplicaţii mai intense
Concluzii Huawei Pura 80 Ultra
Nu cred că îmi pot imagina un telefon mai bun cu care să fi imortalizat Rockstadt Extreme Fest 2025. Am avut mereu în celălalt buzunar un iPhone 16 Pro Max, dar l-am scos prea rar. Am renunţat să mai număr fotografii pe la 856. Am sărit de 1000 sigur. Dacă nici eu nu am testat camera lui Pura 80 Ultra... nu a făcut-o nimeni. Şi telefonul în sine, a îndurat mosh pit, ploaie în pădure, pahare de bere zburând în aer, crowdsurfing, căldură de vară, ţinut în buzunare alături de chei, în borseta cu alte două telefoane.
Pe parcursul a 5 zile de festival mi-a oferit autonomie suficientă, indiferent câte sute de poze am făcut per seara (5-6 ore de festival) nu m-am dus sub 50% baterie. Mereu a excelat la zoom şi capturi expresive cu fetele artiştilor. Pe unii îi văd ultima oară, pentru că se retrag (Sepultura), aşa că am dorit să imortalizez momentul.
Printre flăcări, printre bas exagerat de tare la unele formaţii, printre lacrimi la Draconian şi Wardruna, Huawei Pura 80 Ultra a depăşit aşteptările, fix că festivalul. A fost "tata de mata", cum se zicea pe vremuri la captura culinară, care te face să vrei să mergi la brunch ACUM sau la un burger, în vreme ce captură selfie ţine loc de DJI, GoPro, Insta360, la prima strigare aşa, pentru neofiţi.
Nu prea ştiu ce să îi reproşez, poate doar că e alunecos fără husa şi că nu gestionează bine basul obscen al unor formaţii care cântă cu tuning ciudat. Pentru UNTOLD, Neversea, Beach Please, Summer Well, Rockstadt şi ce va fi să vină, are ștampila, recomandarea şi binecuvântarea mea!
Video Review Huawei Pura 80 Ultra
Note Huawei Pura 80 Ultra
- Design9,2/10
- Display9,5/10
- Hardware9/10
- Baterie9,1/10
- Connectivitate8,5/10
- Multimedia9,5/10
- Cameră9,7/10
- Benchmark-uri6,5/10
- Temperatură8,2/10
- OS, UI & Apps8/10
- Preț8/10
- Total8,65/10


























