iHunt Alien X Black Review (Cameră, Benchmark-uri, OS, UI & Apps)

1.849 ori
<b>iHunt Alien X Black Review</b>Am început să testăm telefoane iHunt tot mai variate în ultima vreme, inclusiv acest model iHunt Alien X Black, care este un telefon arătos de buget. Costă 695 lei şi nu o să ascund faptul că seamănă mult cu un iPhone X. Rama sa metalică lucioasă e cea..

Cameră iHunt Alien X

Prim plan şi culori OK, nu prea multe în rest

iHunt Alien X Black vine cu o cameră singulară, de 16 megapixeli, cu senzor CMOS BSI şi cu bliţ LED. Are şi HDR şi autofocalizare şi filmează în Full HD la 30 FPS. În față găsim o cameră de 8 MP pentru selfie. Aplicaţia Camera are puţin opţiuni, strict cele necesare, de bază. Trecem direct la fotografii acum.

Îmi amintesc perfect ziua când am realizat aceste fotografii. Era începutul lunii mai, într-o zi ploioasă şi tocmai veneam de la un hands cu un telefon Motorola. Asta în vreme ce mă pregăteam să plec la Valencia să văd ZenFone 6. Galeria foto e împărţită în două. Avem o parte când plouă torenţial şi o parte când ieşise soarele. Prima parte include cadre şterse, fantomatice, care nu sar în ochi cu mai nimic pozitiv.

Selfie-urile nu sunt cele mai rele din lume, dar ce e în spatele meu e supraexpus sau ars, chiar şi pe ploaie. Îmi place textura hainei şi tenului. Am şi un prim plan reuşit cu o păpădie, dar în general verdele vegetaţiei nu m-a dat pe spate. Am făcut şi un HDR la un moment dat, care nu a egalizat prea bine imaginea, ci se poartă mai mult ca o poză cu blitz. Aş vrea să menţionez şi că am tot şters lentila camerei, afectată de ploaie.

Văd că am focalizat şi destul de greu la unele prim planuri cu jucării şi am prins o nuanţă reuşită de roşu. Pe de altă parte am şi o poză foarte reuşită, memorabilă, exact în secunda când se oprise ploaia şi a ieşit soarele, la un pas de curcubeu. E o bogăţie de culori şi sclipirea apei pe frunze. Am remarcat şi un trend: 1 din 5 poze e chiar bună şi clară, dar chiar şi ea are un dynamic range slab în fundal.

Selfie-urile şi prim planurile făcute pe soare îmi plac mult şi la acest capitol concurăm cu vreun Moto G7 Power, Nokia 5 sau Motorola One. Spre final au arătat bine şi capturile peisaj şi cadrele cu jucării colorate din parc, dar tot se mai strecoară la câteva capturi şi una mai neclară. Cu o persoană mai răbdătoare la focalizare şi condiţii ideale de iluminare scoateţi fotografii să zicem la nivel de Nokia 6.1, poate Huawei P9 Lite 2017 sau Huawei P10 Lite.

La distanţă nu aveţi şanse de reuşită, dar selfie-uri bune chiar se pot face. De captură foto low light nu prea putem vorbi. Avem numai pâclă, ceata peste lentila, halouri de lumină umflate şi artefacte nocturne. Sunt zone mov pe lateralul pozelor şi defocalizare în prim plan. Imaginea are mult zgomot, dar măcar am prins logo-ul Catenă în mod... decent să zicem. Nu veţi face prea multe poze noaptea cu acest telefon.

La captura video am veşti proaste pentru voi: filmăm în format 3GPP doar la rezoluţie 720p. Adăugaţi şi ploaia şi avem un cocktail subţire. Am prins şi o pisică buclucaşă sau două în cadru, dar erau aşa blurate că puteau fi ratoni sau sconcşi. Nu e cel mai bun frame rate, asta e sigur. Stabilizarea e slabă, imaginea tremură încontinuu şi e greu să focalizezi pe un subiect şi apoi să muţi focalizarea pe altul.

Pe de altă parte când am filmat acele jucării din parc am avut parte de culori şi claritate OK, pe cât se poate pe ploaie. Detaliile sunt slabe la distanţă şi dynamic range-ul că la poze. Avem ceva supraexpunere când tocmai ieşea soarele dintre nori, iar filmarea selfie pare mai degrabă de cameră de 5 megapixeli. Filmările de după ploaie sunt o idee mai clare, dar zgomotul e foarte pregnant şi soarele provoacă o expunere excesivă.

Am mai făcut o filmare selfie ca să fiu sigur şi mi-am dat seama că stabilizarea e slabă şi expunerea fluctuantă. Aş zice că dacă vrei musai să filmezi, maxim panoramezi cu această camera sau filmezi un subiect fix, altfel ai de-a face cu stabilizare slabă, zgomot, lipsa de detalii. Culorile sunt singurele care sunt mai OK.

La captura video nocturnă lucrăm cu doar 19 FPS, deci clar nu e ceva memorabil. Totul e "noroios", neclar, zgomotos şi ceţos. Dacă era mai bine focalizat nu aveam neapărat o problemă. Am fost încântat de culori, selfie şi prim plan, dar în rest telefonul îşi arata limitele.

Benchmark-uri iHunt Alien X

Peste generaţia Motorola Moto G6, sub Moto G7

iHunt Alien X Black e ferm cantonat în zona midrange, având un procesor octa core MediaTek Helio P23, tactat la 2 GHz. Are GPU ARM Mali G71 MP2 şi 4 GB RAM, plus 64 GB stocare şi slot microSD. Aş zice că telefonul nu are lag la utilizarea de zi cu zi, doar că atunci când avem prea multe aplicaţii deschise în fundal şi mai facem şi ceva update-uri se va simţi o încetineală.

Vestea bună e că poate rula Asphalt 9, chiar dacă agaţă când sunt prea multe maşini pe ecran. La PUBG mai degrabă optaţi pentru varianta Lite... Riptide GP Renegade a rulat destul de OK, ca frame rate. Am făcut şi teste de performanţă, astfel că în AnTuTu 7 am depăşit Xiaomi Mi A2 Lite şi pe Allview Soul X5, dar am rămas sub Motorola Moto One şi CAT S61.

Motorola Moto X4Xiaomi Mi A2 LiteAllview Soul X5Motorola OneiHunt Alien X3DMark Sling Shot Extreme ES 3.18384774284844433DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Graphics7273913683973693DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Physics18032054994209914773DMark Sling Shot Extreme Vulkan719424×4245543DMark Sling Shot Extreme Vulkan - Graphics605346×3464573DMark Sling Shot Extreme Vulkan - Physics21102059×20592161AnTuTu v78798578543782328106380025AnTuTu v7 - CPU3872138409364093823934146AnTuTu v7 - GPU1988113001119611290716390AnTuTu v7 - MEM61694713698078826685AnTuTu v7 - UX2321422420228822203522804Basemark OS II1520×115413401201Basemark Web103,4795,980,3388,52125,87GFX Bench 4.0 - ALU 2739,4306,9568,3666,7947,5GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.1349,8199,1278,1428,2467,4GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 2447,2404,3412,5447,7251,8GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.0902,8572100411341230GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1649,5369,7638,2835,6880GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.1318,3218,1221218,2215,3GFX Bench 4.0 - Render Quality25102510250525103270GFX Bench 4.0 - T-Rex17361184143519341920GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.1453,6287,8188,5443,1751,5GFX Bench 4.0 - Texturing2237194117331600870GeekBench 4 - Compute38463480288735782753GeekBench 4 - Multi-Core41564300361042323200GeekBench 4 - Single-Core840862830867755NenaMark 259,9 (FPS)×60,7 (FPS)59,9 (FPS)61,7 (FPS)PCMark Work 3.047814873487149594892PCMark Work 3.0 - Photo editing76227657787978457676PCMark Work 3.0 - Video editing52295414484655534218PCMark Work 3.0 - Web browsing49785483562654215767PCMark Work 3.0 - Writing35343399367334614259RealPi Benchmark15,2215,216,3315,5813,13SunSpider1306,3 (ms)1428,4 (ms)1605 (ms)1417,1 (ms)1517,8 (ms)Vellamo - Browser28682813264028792763Vellamo - Metal18361449141817531354Vellamo - Multicore24542307223323191821TOTALURI1511812

În GeekBench 4 Mulţi Core am depăşit Huawei Mate 10 Lite şi pe Nokia 5 sau Nokia 6, dar am rămas sub Allview Soul X5 şi Xperia XA1. Nu uităm de GPU, aşa că în 3DMark Slingshot 3.1 am surclasat un Allview Soul X5 Style şi pe Moto G6, dar am fost sub Moto G7 Power şi Xiaomi Mi A2 Liţe. Aş plasa acest telefon în zona unui Huawei P9 Lite, poate P9 Lite (2017) şi între modelele Moto G6 şi Moto G7.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 277.iHunt Alien X36,8 (°C)
  • 278.Samsung Galaxy A8 (2018)36,8 (°C)
  • 279.Huawei Mate X636,9 (°C)
  • 280.Nothing Phone (2a)36,9 (°C)
  • 281.Honor Magic6 Pro36,9 (°C)
  • 282.ASUS ROG Phone 7 Ultimate36,9 (°C)
  • 283.Samsung Galaxy S20+36,9 (°C)
  • 284.Samsung Galaxy Z Flip36,9 (°C)
  • 285.Nokia 636,9 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 89.iHunt Alien X32,5 (°C)
  • 90.Huawei P30 Pro32,5 (°C)
  • 91.Motorola Moto G1432,6 (°C)
  • 92.Infinix Note 40 Pro+32,7 (°C)
  • 93.Xiaomi Mi Mix 332,7 (°C)
  • 94.Google Pixel 1032,8 (°C)
  • 95.Huawei nova 13 Pro32,8 (°C)
  • 96.Motorola RAZR 5032,8 (°C)
  • 97.OnePlus Nord 332,8 (°C)

Sunt rezultate OK la preţul practicat. Avem şi teste de temperatură, astfel că în GFXBench am ajuns la 36.8 grade Celsius, iar în Riptide GP Renegade la 32.5 grade, deci nu avem supraîncălzire. Avem şi harta termică a telefonului, realizată cu senzorul FLIR de pe CAT S61 şi care ne prezintă o singură zonă mai caldă, sub camera, dar nimic excesiv.

OS, UI & Apps iHunt Alien X

Nimic nou pe frontul Oreo

Acest telefon iHunt nu se aventurează în apele lui Android Pie, deşi cred că Alien X Black l-ar suporta, având în vedere dotările sale. Terminalul se mulţumeşte cu Android 8.1.0, cu mici modificări cosmetice, la nivel de iconuri.

Foloseşte un carusel clasic vertical pentru multitasking şi are şi split screen, iar dacă ţinem apăsat pe homescreen accesăm zona de wallpaper, widget-uri (stock din Android apropo) şi setările de homescreen, inclusiv notification dots şi altele de gen. Cu swipe în jos accesăm zona de Notificări şi Quick Settings, unde sunt scurtăturile pentru a porni/opri conectivitatea.

Setările în sine ne-au adus surprinzător de multe configuraţii de butoane virtuale. Putem ascunde bara navigaţională şi avem şi zona DuraSpeed, pentru a administra utilizarea de resurse şi consumul lor de către aplicaţiile din fundal. Pentru securitate avem deblocare facială, care fiind doar cu camera şi nu cu infraroşu nu e aşa sigură, plus cea cu cititor de amprente.

Acesta este rapid, se afla lateral şi funcţionează perfect doar dacă pui degetul la locul potrivit şi ai învăţat orbeşte poziţia sa. Cele 24 de aplicaţii preinstalate sunt stock şi nu e loc de bloatware aici. Avem Gmail, Google Maps, YouTube, Duo şi File spre exemplu.

  • 1234
iHunt Alien X8,0510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×