Infinix Hot 50 Pro 4G review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Cameră, Benchmark-uri, OS, UI & Apps)

2.406 ori
<b>Infinix Hot 50 Pro 4G review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Infinix e un producător relativ nou pe piața din România, astfel că anul trecut am testat doar două modele din seria Note 40 Pro. Pe masa de teste au ajuns în 2025 două noi telefoane din gama HOT a companiei. E vorba despre Infinix Hot 50 Pro 4G

Cameră Infinix HOT 50 Pro 4G

Cameră de telefon low-end, fără OIS, dar cu filmare 2K

Infinix Hot 50 Pro 4G aduce un setup foto triplu în partea din spate, în ciuda faptului că avem 3 senzori integrați aici, doar doi sunt utilizabili. Avem parte de o cameră principală de 50 MP, cu deschidere F/1.6 și autofocus. Apare un senzor de doar 2 MP bokeh și o cameră a cărei rezoluție nu este specificată. Apare și un bliț quad-LED amplasat lângă modulul foto alungit.

În față găsim un senzor selfie de 8 MP cu deschidere F/2.0. Terminalul aduce mai multe moduri de captură: Film (cu diferite filtre de culoare), Video, AI Cam, Portrait, Super Night, dar și Timelapse, Slow Motion, Dual Video, Sky, Sport Video, Pro, Panorama și Documents. Avem filmare Full HD la 60 FPS, dar și 2K la 30 FPS. Acum să vedem cum pozează telefonul.

Mostre foto (ziua)

Cadrele sunt realizate în Ploiești, într-o zi destul de călduroasă pentru luna februarie, luând în considerare că ulterior au urmat ninsori puternice. Avem lumină optimă și capturi destul de bune pentru un telefon de puțin peste 1000 lei. Apar însă unele discrepanțe la nivel de colorit când schimbăm între zoom și ultrawide.

Observ margini şterse la pozele ultrawide şi detalii slabe pe laterale. Camera principală e destul de pragmatică în a gestiona culorile şi îmi place în mod special galbenul său. Cerul are o paletă limitată de albastru. Zoom-ul pe acele rate e OK doar pe la 2-3X, nimic mai mult.

Smartphone-ul surprinde la captura selfie, oferind detalii și culori bine echilibrate. Textura hainelor, a părului arată OK, iar folosind modul Portrait obținem și acel efect de estompare a fundalului aflat în spatele subiectului. Din păcate, terminalul dă rateuri când vine vorba de captură Macro, foarte greu focalizând pe obiectele aflate la distanțe mici.

Am surprins statui, bănci și magazine amplasate în centrul orașului. Capturile sunt OK în ansamblu, dar dacă încerci să dai zoom din crop pe acestea începi să observi lipsa de detalii. E o cameră modestă pe care o poți folosi pentru a captura esențialul. Selfie-urile sunt de apreciat.

Mostre foto (seara)

Trecem la captura nocturnă, ce conține cadre realizate tot în Ploiești. De această dată m-am ajutat de modul Super Night, care vine cu un mic dezavantaj. Trebuie să ținem smartphone-ul nemișcat pentru aproximativ 4-5 secunde până la capturare. Apare noise, sursele de iluminare au halo-uri vizibile în jurul lor, dar cumva scenele se pot distinge și nu sunt chiar atât de rele.

E un „caz clasic” de telefon midrange accesibil, ce scoate tot ce poate din hardware-ul de care dispune. Scena în care apare statuia lui I.L Caragiale ar fi fost memorabilă fără acele halo-uri din partea stângă. Se rezolvă cu un crop și ai o imagine excelentă pentru Instagram. Deși telefonul nu impresionează la nivel de captură nocturnă, cu siguranță e de apreciat modul Super Night care reușește să surprindă ceva mai multe detalii.

Mostre video

În final avem capturile video. Suntem limitaţi la 2K în acest caz și nu avem stabilizare optică. Trepidează destul de mult în cazul testului de stabilizare, dar detaliile sunt bune și redă culori într-un mod natural. Pe de altă parte sunt plăcut surprins de filmarea selfie, ce redă expresivitate chipului și ochilor. Prin intermediul său aș zice că faci vlogging la nivel mai light.

Arată binișor focalizarea, iar detaliile nu sunt rele deloc. Foarte expresivă captura duală, care înghesuie foarte mult peisaj în cadrul cel larg, plus expresii faciale. Detalii iarăşi deloc rele. Câtă vreme nu îi dai nici prea multă umbră, nici prea mult soare camerei, o să fii OK.

Noaptea chiar şi cu pretenţii reduse, nu prea ai cum să obţii ceva memorabil. Ai zgomot, reflexii din plin, halouri mari, se vede că lucrăm cu telefon midrange.

Benchmark-uri Infinix HOT 50 Pro 4G

Se descurcă la funcţii de bază

Infinix Hot 50 Pro 4G adoptă un procesor MediaTek Helio G100, fabricat pe un proces de litografiere de 6nm. Aduce două nuclee Cortex-A76 tactate la 2.2GHz + 6 nuclee Cortex-A55 tactate la 2GHz. Primim 8 GB de memorie RAM, 256 GB de stocare și grafică Mali-G57 MC2. Cum se descurcă în benchmark-uri?

Ei bine, vorbim despre un telefon midrange ce livrează performanță modestă, comparabilă cu alte modele de sub 1200 lei de pe piață. În AnTuTu 10 obținem 376.256 puncte, astfel că suntem peste TCL 50 NXTPAPER 5G și Motorola Moto G34 5G ca performanță. În AnTuTu V9 suntem sub Galaxy A34 5G ca performanță.

Samsung Galaxy A34realme C55Motorola moto G34 5GTCL 50 NXTPAPER 5GInfinix HOT 50 Pro 4G3DMark Sling Shot Extreme Vulkan399114422781××3DMark Wild Life Unlimited6197471203××AnTuTu v10××357463355236376256AnTuTu v10 - CPU××150228133645140844AnTuTu v10 - MEM××100261107131116073AnTuTu v10 - Temperature××28 (°C)34 (°C)34,3 (°C)AnTuTu v10 - UX××106974114460119339AnTuTu v9475543257177397651377933388774AnTuTu v9 - GPU135212598551020118968791851AnTuTu v9 - MEM8314546787711307820692213Basemark Web405,9181397,14360414,14CPU Throttling Test95 (%)91 (%)100 (%)90 (%)86 (%)Disk Speed Test - Read Speed1317 (MB/s)×1395 (MB/s)×1105 (MB/s)Disk Speed Test - Write Speed606 (MB/s)×382 (MB/s)×318 (MB/s)GeekBench 6 - CPU Multi-Core24801425204219382038SunSpider××158,4 (ms)263 (ms)190,8 (ms)TOTALURI565

Avem un scor bun și în Basemark Web, astfel că experiența de browsing este bună spre foarte bună. Cât despre Throttling, pierdem doar 14% din performanță după 15 minute de sarcini intensive. Se descurcă și când vine vorba de gaming, dar mă gândesc la titluri ce nu solicită foarte tare GPU-ul și sunt bine optimizate, precum Asphalt Legends Unite, Pokemon Unite sau chiar PUBG, dar pe setări mai mici.

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 115.Infinix HOT 50 Pro 4G33,3 (°C)
  • 116.Samsung Galaxy S25 Ultra33,3 (°C)
  • 117.Huawei Mate 833,3 (°C)
  • 118.Sony Xperia E4g33,3 (°C)
  • 119.Motorola Edge 50 Ultra33,4 (°C)
  • 120.Vivo X90 Pro33,4 (°C)
  • 121.Honor Magic5 Lite33,4 (°C)
  • 122.Samsung Galaxy Fold33,4 (°C)
  • 123.Samsung Galaxy A5133,4 (°C)

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 412.Infinix HOT 50 Pro 4G40,3 (°C)
  • 413.Huawei P50 Pocket40,4 (°C)
  • 414.Motorola Edge 40 Pro40,5 (°C)
  • 415.Samsung Galaxy Note 9 (Exynos 9810)40,5 (°C)
  • 416.HTC U12+40,5 (°C)
  • 417.Motorola Edge 5040,6 (°C)
  • 418.Samsung Galaxy A5540,6 (°C)
  • 419.Xiaomi 13 Pro40,6 (°C)
  • 420.OnePlus 940,6 (°C)

La temperaturi stăm bine, cu 33.3 grade Celsius în cazul gaming-ului, respectiv 40.3 grade Celsius în benchmark-uri. Se încălzește mai tare în zona camerei foto și a display-ului, dar nu pot spune că e atât de deranjant în timpul utilizării zilnice.

OS, UI & Apps Infinix HOT 50 Pro 4G

Android 14, XOS 14.5 și promisiunea a două actualizări majore de sistem

Infinix Hot 50 Pro 4G rulează Android 14 din fabrică, iar ca interfață aplicată peste avem XOS 14.5. Livrează un UI intuitiv, ușor de folosit și destul de bine organizat privind spre zona de setări. Compania vine cu promisiunea a două actualizări de sistem majore, respectiv 3 ani de update-uri de securitate. Telefonul a primit și certificarea TUV SUD, cea care atestă 5 ani de funcționare „lină”, fără lag. 

Pe lista de aplicații 3rd party găsim Facebook, Messenger, WPS Office, Visha Player. Apar și aplicații Infinix precum AI Gallery, File Manager, Palm Store, Notepad, Calculator, Recorder, WOW FM (Radio FM), respectiv XArena pentru gameri. Nu lipsesc aplicații Google precum Photos, Google Chrome, Drive, YouTube, YouTube Music, Files by Google, Maps, Meet. 

Există și o mică doză de AI pe Infinix Hot 50 Pro 4G sub forma lui Folax, un asistent vocal cu integrare ChatGPT. Oferă răspunsuri la întrebări, conversații, poate compune poezii și are funcție de recomandare în ceea ce privește destresarea. Există și o funcție Life Helpter care te ajută la task-uri zilnice prin creare de conținut, realizare de planuri, rezumate text.

Poți opta pentru navigare prin gesturi sau cu 3 butoane jos, gesturi desen pentru a lansa o anumită aplicație, dublu tap pentru trezire / închidere ecran, gesturi pentru control muzical, ridicare la ureche pentru răspundere la apeluri, cât și ridicare telefon pentru activare ecran. Poți înregistra video ecranul, planifica oprirea sau pornirea telefonului. 

Primim și funcții speciale precum MemFusion (RAM virtual provenit dintr-o cantitate de stocare), ferestre plutitoare pentru multitasking, panou inteligent lateral, gaming mode sub forma aplicației XArena. Avem și Dynamic Bar, echivalentul lui Dynamic Island, care aduce notificări pilulă în partea de sus în cazul apelurilor, deblocării, încărcării terminalului.

Zona de notificări e despărțită de cea Quick Settings, iar în setări găsim Dark Mode + opțiuni de personalizare pentru ecranul principal. Putem modifica icon pack-ul, forma icon-urilor, wallpaper-ul, tranzițiile între ecrane. Apar și multe moduri AOD + un magazin de teme dacă dorim să încercăm un stil diferit. 

Interfața e fluidă, bine optimizată și organizată. Există widget-uri ce pot fi redimensionate după bunul plac + posibilitatea de a grupa aplicațiile în foldere de dimensiuni mari.

  • 1234
Infinix HOT 50 Pro 4G
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×