Motorola a început salva de lansări de telefoane midrange din 2025 cu Motorola edge 60 fusion. E doar începutul unei serii, care probabil va include şi modele ca edge 60, 60 Pro, 60 Neo şi poate chiar şi un Ultra. Am făcut un hands on rapid cu telefonul în primele zile din martie, la MWC şi în aprilie l-am testat mai pe larg. Avem de-a face cu un telefon ce aduce o baterie mare, ecran OLED curbat pe laturi, corp rezistent peste medie şi o cameră cu senzor Sony Lytia familiar în spate.
Poate cea mai mare noutate este bara Moto AI în zona App Drawer, un veritabil secretar cu AI, care îţi face rezumate la zecile de notificări necitite şi transformă înregistrări audio în notiţe. Disponibil pe nuanţe sexy certificate de Pantone şi cu certificare Pantone şi pentru culorile prinse de cameră, Moto edge 60 fusion pare şi gata de vacanţă, de plajă, de munte sau mare. Nu de alta, dar rezistă la umiditate crescută, temperaturi extreme, scăpare de la 1.2 metri înălţime, apă şi praf.
Noi avem versiunea verzuie, Amazonite şi vine cu procesor MediaTek Dimensity 7300, 8 GB RAM şi 256 GB stocare, plus slot microSD. Costă 1799 lei la Altex şi pentru cine intră în aplicaţia Altex şi caută produsul, există o reducere de 500 lei extra între 3 şi 23 aprilie. Şi acum hai să vedem ce impresii ne-am format despre el, în jungla urbană
Motorola edge 60 fusion adopta genul acela de nuanţă, care nu ştii exact dacă e verde sau albastru. Aş înclina mai degrabă spre verde, iar ce avem noi aici se numeşte "Amazonite". Nuanţa aceasta, ca şi restul de 3 sunt realizate în colaborare cu cei de la Pantone.
Telefonul vine cu un ecran quad curved, curbat pe 4 laturi şi vine şi cu un spate uşor curbat, acoperit cu piele vegană. De fapt silicon-polimer, care îi creşte aderența, fiind mai rugos. Acest Moto măsoară 7.95 mm în talie şi cântăreşte 177 de grame, acolo unde Edge 50 Fusion avea 7.9 mm şi 174.9 grame. Şi acum vine partea bună: rezistenţa sa.
Are şi certificare militară MIL-STD-810H, dar şi IP68/IP69. Rezistă la scăpări pe suprafeţe dure de la 1.22 metri înălţime, dar şi la temperaturi extreme: de la minus 20 de grade Celsius la plus 60. În plus, e rezistent şi la umiditate până la 95%. Poate fi scufundat în apă dulce până la 1.5 metri adâncime, timp de 30 de minute. Mai rezistă şi la jeturi de apă cu presiune mare.
Celelalte nuanţe sunt Slipstream, adică gri, Mykonos, adică albastru şi Zephyr, adică roz. Am găsit telefonul uşor de manevrat, prin prisma faptului că e aşa îngust. Curburile fac totuşi grea găsirea unei protecţii de ecran, iar gamerii nu vor fi încântaţi de acest ecran curbat.
Teoretic ecranul a scăzut în diagonală faţă de predecesor. Acolo unde Motorola edge 50 fusion avea un panou OLED de 6.7 inch, acum primim pe Moto edge 60 Fusion unul de 6.67 inch. Cel puţin în România. Sunt şi regiuni cu panou de 6.7 inch aparent.
Avem de-a face aici cu un panou P-OLED de 6.67 inch, cu rezoluţie de 2712 x 1220 pixeli. Afişează 1 miliard de culori, are refresh rate de 120 Hz, dar poate coborî şi la valori mai joase. Are suport HDR10+ şi până la un uriaş 4500 de nits de luminozitate. Impresionant este raportul ecran-corp, de 91.4%, cu muchii cu mult mai înguste decât ce oferă un Galaxy A56 sau Pixel 9a de exemplu.
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
+
126.Motorola edge 60 Fusion776 (LUX)
127.Samsung Galaxy S24768 (LUX)
128.Redmi Note 12 4G766 (LUX)
129.Xiaomi Mi 10 Pro765 (LUX)
130.Apple iPhone X764 (LUX)
131.Samsung Galaxy S23 FE760 (LUX)
132.Motorola Edge 50759 (LUX)
133.Google Pixel 7 Pro750 (LUX)
134.Honor Magic5 Lite744 (LUX)
Avem parte şi de protecţie Gorilla Glass 7i şi de muchii curbate pe lateral, care fac grea găsirea de protecţie adecvată pentru ecran, dar şi gaming-ul comod. Mi s-a părut un panou imersiv, cu un alb clar şi aprins, negru adânc şi unghiuri largi de vizualizare. Are şi culori în paleta largă, cu multe nuanţe de roşu, verde, albastru şi la soare s-a comportat excelent, deci zero probleme la contrast.
Testul cu luxmetrul ne dezvăluie o valoare de 776 LUX şi parcă sincer mă aşteptam la mai mult văzând promisiunea de 4500 de nits. Am depăşit Motorola Edge 50 şi pe HONOR Magic 5 Lite, dar şi pe Galaxy S23. Suntem sub HONOR 200, realme 14 Pro şi HONOR Magic7 Lite. Un ecran de calitate, dar parcă mă aşteptam să fie mai luminos.
Setările ecranului includ luminozitate şi luminozitate adaptivă, mărime afişaj şi text, refresh rate, care se poate seta pe auto, 60 sau 120 Hz. Avem şi reglaje de culori, cu Natural, Vivid sau Radiant. Plus setare pentru oprirea flicker-ului.