Motorola edge 60 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

33.365 ori06-05-2025
Motorola edge 60 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)

Introducere

Motorola nu pare a renunța prea curând la display-urile curbate, dar măcar odată cu edge 60 Pro lucrurile se schimbă, în bine aș zice, pentru că avem de această dată un panou curbat pe toate cele 4 laturi ale sale. Noul Pro vine fix la un an distanță de la predecesor și s-a vândut în exclusivitate până pe data de 8 mai 2025 prin Vodafone la 501 euro fără abonament.

Sunt noutăți nu doar la design și văd că Moto a umblat la rezistență, ceva la care nu te-ai aștepta de la un smartphone care pare că pune accent de design și prezentarea exterioară. Câștigă certificare IP69, este și certificat militar și acum are o protecție Gorilla Glass 7i pentru ecran.

S-au făcut schimbări și pe partea de camere și niciuna nu a rămas neatinsă dacă mă uit pe lista de dotări. Se păstrează desigur semnătura Moto și aici mă refer la difuzoare stereo. Pantone este din nou la posturi atât ca și colorit, cât și ca software pentru că avem culori validate Pantone pentru cameră.

De departe cea mai notabilă schimbare este bateria care urcă de la 4500 mAh la 6000 mAh și dacă nu mă înșel, este primul Moto cu tehnologie Si/C. Nu am mai văzut de mult timp atât de multe upgrade-uri de la o generație la alta pe un mid-range și cel mai curios sunt de luminozitatea ecranului, de camere și clar de baterie.

Să îl punem la treabă! 

Design Motorola edge 60 Pro

Look a la Moto edge

Motorola continuă să mizeze pe telefoanele cu display curbat și trebuie să recunoaștem că acestea arată foarte bine, lăsând deoparte dezvantajul dat de curburile care fac foliile de protecție să de dezlipească rapid sau atingerile accidentale. Edge 60 Pro vine cu cu design familiar pentru lineup-ul Edge din ultimii ani și simt că se schimbă mai degrabă culorile decât să fie modificări majore.

Video-review Motorola edge 60 Pro, secțiunea Design

Acum se aduce un ecran cu muchii quad-curbate, dar nu la fel de curbate toate. Pe flagship-uri avem muchii ușor curbate pe toate cele 4 laturi, dar aici pe Edge 60 Pro, muchiile laterale (stânga-dreapta) rămân la fel de curbate ca la predecesor, în timp ce marginile de sus și jos capătă o curbură subtilă. Este o abordare estetică arătoasă și contribuie clar la imersivitate.

Culorile sunt și ele speciale, iar aici avem nuanțe Pantone precum Shadow - adică verdele pe care l-am primit și noi, respectiv Dazzling Blue (albastru) sau Sparkling Grape - un violet/mov ca de struguri ce arată savuros în imagini. Spatele este acoperit cu piele ecologică și bifăm certificări de flagship - MIL-STD-810H, plus IP68/69. Rama este din policarbonat. 

Telefonul cântărește 186 grame și măsoară 160.7 x 73.1 x 8.2 mm, fiind în mare identic predecesorului (161.2 x 72.4 x 8.2 mm, 186 grame). Motorola edge 60 Pro este un smartphone arătos și la modă, cu acele nuanțe Pantone ce ies în evidență, iar curburile sunt sexy, dar nu pentru toată lumea. 

Display Motorola edge 60 Pro

Display quad-curbat care ia ochii

Am aflat din secțiunea design că Motorola edge 60 Pro optează acum pentru un ecran quad-curbat, dar nu la nivel de flagship unde avem muchii ușor curbate și subtile. Aici cele laterale rămân mai curbate, iar sus și jos apar margini ușor curbate pentru un efect premium. Este tot un panou P-OLED de 6.7 inch ca la predecesor. 

Video-review Motorola edge 60 Pro, secțiunea Display

Ecranul oferă rezoluție FHD+ de 2712 x 1220 pixeli, cu imagini afișate în 20:9 și densitate de 444 ppi. Avem protecție Gorilla Glass 7i, iar panoul de față afișează până la 1 miliard de culori. Are rată de refresh de 120Hz, HDR10+ și atinge 4500 nits în peak la HDR. Noi l-am testat și descoperim mai jos cât de luminos este.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
  • +
  • 133.Motorola edge 60 Pro846 (LUX)
  • 134.Apple iPhone 16e845 (LUX)
  • 135.Samsung Galaxy S22 Ultra841 (LUX)
  • 136.Samsung Galaxy A37840 (LUX)
  • 137.Xiaomi 13T Pro837 (LUX)
  • 138.Samsung Galaxy A36832 (LUX)
  • 139.Motorola RAZR 50 Ultra831 (LUX)
  • 140.OnePlus Nord 3830 (LUX)
  • 141.Samsung Galaxy A57830 (LUX)

Avem 846 LUX măsurați, adică locul 77 în clasamentul Mobilissimo, cu 1 LUX peste ce poate un iPhone 16e. Depășim un Galaxy A36, cât și pe Motorola RAZR 50 Ultra și pe OnePlus Nord 4. Galaxy A56 are 13 LUX peste, iar predecesorul Edge 50 Pro stătea mai bine cu 910 LUX pe ceas. 

În setări ai nivel luminozitate, bifăm luminozitate adaptivă, plus Light/Dark Theme, Culori (Natural, Vivid, Radiant), Edge Lights, Night Light și multe altele. La rata de refresh avem opțiuni Smart & Balanced, Hyper Smooth și Efficieny First, fără a se preciza clar ca pe modelele anterioare care este rata de refresh. Mă gândesc că vorbim despre Auto, 120Hz și 60Hz.

Ecranul a căpătat iată extra curburi, și-a păstrat diagonala și luminozitatea în mare parte și downgrade-ul de la 144Hz la 120Hz îl consider util, pentru eficiență energetică, mai ales că 144Hz era overkill pentru un mid-range. Ce îmi place la un telefon cu asemenea muchii curbate este că îl poți utiliza ușor și cuprinde cu o singură mână. 

  • 1234
Motorola edge 60 Pro