Motorola Moto G60 Review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

8.948 ori
<b>Motorola Moto G60 Review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Motorola a intrat într-o efervescentă deosebită după de a atins pragul de 100 de milioane de unităţi Moto G livrate cu câţiva ani în urmă. A făcut din Moto G seria sa principală de produs şi prioritatea numărul 1. A segmentat-o în modele cu 2 cifre

Hardware Motorola Moto G60

Surprize plăcute la ecran, baterie, camera principală

Motorola Moto G60 pare să fie cel mai bine dotat telefon din 2021, strict în zona terminalelor cu preţ de 1000 de lei. Când spunem asta ne uităm la bateria uriaşă, la ecranul mare cu refresh rate ridicat şi la camera de 108 MP din spate. 

Video-review Motorola Moto G60, secțiunea Hardware

Telefonul adoptă un ecran IPS LCD de 6.8 inch, cu rezoluţie FHD+ şi refresh rate de 120 Hz, dar şi suport HDR10. Are şi procesor Snapdragon 732G de 8 nm, văzut de noi în acţiune pe Redmi Note 10 Pro şi aici este însoţit de 6 GB RAM şi 128 GB stocare UFS 2.1. Mai aduce şi o baterie de 6000 mAh, care se încarcă la 20W, dar nu uită nici de slotul microSD şi nici de jack audio chiar. Jos găsim un difuzor singular pentru muzică şi un port USB-C 2.0.

Pentru securitate avem un cititor de amprente în spate, abordare old school, iar pentru a activat Google Assistant primim un buton fizic dedicat lateral. Terminalul aduce şi radio FM, Wi-Fi dual band, Bluetooth 5.0, GPS, NFC. Când vine vorba de camere, utilizăm un senzor frontal de 32 MP decupat în ecran, care surprinde prin bliţul sau LED şi filmarea 4K.

Informații Generale
  • Producător:
  • Motorola
  • Model:
  • Moto G60
  • Data anunțării:
  • Aprilie 2021
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Gri, Auriu
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • CPU
  • Dual-core 2.3 GHz + Hexa-core 1.8 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 732G
  • GPU
  • Adreno 618
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, senzor de proximitate
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, GALILEO
  • Senzor amprente
  • Da, În spate
Dimensiuni
  • Greutate
  • 225g
  • Lungime
  • 169,6mm
  • Lățime
  • 75,9mm
  • Grosime
  • 9,8mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • IPS, LCD
  • Diagonală
  • 6,8inch
  • Rezoluție
  • 2460x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 395
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 85,3
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 108megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4k@30/120fps, 1080p@30/60/240fps
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, bliț LED, cameră wide, camera ultra-wide, cameră bokeh, PDAF
  • Cameră Ultra-wide
  • 8megapixeli
  • Cameră Bokeh
  • 2
  • Camera Frontală
  • 32megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 6GB
  • Internă
  • 128GB
  • Tip stocare
  • UFS 2.1
  • Slot Card
  • microSD ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Mono
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM, Single-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 850, 900, 1700, 1900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 18, 19, 20, 26, 38, 28, 40, 41
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE-A
  • Bluetooth
  • 5.0
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • OTG/MHL
  • Da
  • Mufă audio stereo
  • 3,5mm
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-polymer
  • Capacitate
  • 6000mAh
  • Încărcare rapidă
  • 20W
Diverse
Detalii smartwatch

În spate se află o cameră triplă cu un senzor de 108 MP, cu deschidere F/1.9 şi PDAF, dar şi o cameră ultrawide de 8 MP şi una de 2 MP Bokeh, plus bliţ LED şi filmare 4K.  Atenție, nu avem 5G aici, ci doar 4G. 

Cel mai bun din 2021 la capitolul Bang for the Buck? Aşa pare! 

Baterie Motorola Moto G60

Duce un weekend de binging sau o zi şi jumătate de muncă

Motorola Moto G60 are ca selling point bateria de 6000 mAh. Multe companii se mulţumesc să rămână la 5000 mAh în ziua de azi, ba chiar scad la 4500 mAh pentru o talie mai subţire. Pe hârtie ni se promite o autonomie de mai multe zile (aproximativ 54 ore de utilizare medie) şi încărcare la 20W prin tehnologie TurboPower. 

Video-review Motorola Moto G60, secțiunea Baterie

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 255.Motorola Moto G6016h 46m
  • 256.Infinix Note 40 Pro+16h 45m
  • 257.Motorola Moto G5216h 44m
  • 258.Allview P8 Energy Pro16h 41m
  • 259.ASUS ROG Phone 6D Ultimate16h 41m
  • 260.Huawei Nova 916h 36m
  • 261.realme C5516h 36m
  • 262.Samsung Galaxy Z Fold416h 33m
  • 263.Motorola Edge 40 Neo16h 33m

Trecând la testele noastre clasice, am atins 16 ore şi 46 de minute la cel de playback video şi în ciuda faptului că e un rezultat satisfăcător, cumva mă aşteptam la mai mult de atât. Am depăşit vivo Y70, Galaxy A52 5G, dar şi pe Xiaomi Mi 11 Lite 5G şi OPPO A72, deci nu stăm rău deloc. Motorola Edge 20 Lite e mai bun cu o oră totuşi, iar Redmi Note 10s şi realme 8 sunt de asemenea mai bine cotate. 

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 250.Motorola Moto G6012h 6m
  • 251.Samsung Galaxy Z Fold412h 6m
  • 252.Samsung Galaxy A5112h 5m
  • 253.OPPO Reno6 Pro 5G12h 5m
  • 254.Huawei Mate X612h 5m
  • 255.realme C2112h 4m
  • 256.Sony Xperia XA2 Ultra12h 3m
  • 257.Nubia Red Magic 3S12h 2m
  • 258.Samsung Galaxy A5 (2017)11h 59m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 472.Motorola Moto G602h 11m
  • 473.Samsung Galaxy J5 (2017)2h 11m
  • 474.Huawei Nova2h 11m
  • 475.Allview X3 Soul Style2h 11m
  • 476.Huawei Mate 82h 11m
  • 477.Allview Soul X52h 12m
  • 478.Motorola One Macro2h 13m
  • 479.Xiaomi Redmi Note 72h 13m
  • 480.OnePlus 22h 13m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

La utilizarea continua am ajuns la 12 ore şi 6 minute, din nou un rezultat bun, dar şi din nou... nu un record. E peste Nokia X20 5G, Moto G60s sau un OnePlus Nord, dar sub vivo Y70, OPPO Reno 5 Lite şi POCO M3. Încărcarea necesită 2 ore şi 11 minute, mult pentru 2021, dar cumva tolerabil pentru o baterie de 6000 mAh. Moto G60 se încarcă până la 30% în 30 de minute şi până la 59% în o oră. 

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 411.Motorola Moto G606 (%)
  • 412.Samsung Galaxy A52s 5G6 (%)
  • 413.realme C356 (%)
  • 414.Huawei nova Y706 (%)
  • 415.Apple iPhone 14 Pro6 (%)
  • 416.realme 9i 5G6 (%)
  • 417.Motorola Moto G326 (%)
  • 418.Nokia G226 (%)
  • 419.Xiaomi 15T Pro6 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 423.Motorola Moto G6016 (%)
  • 424.realme C3516 (%)
  • 425.TP-Link Neffos X115 (%)
  • 426.LG G615 (%)
  • 427.Xiaomi Redmi 5 Plus15 (%)
  • 428.Sony Xperia XA215 (%)
  • 429.Huawei Mate 20 Lite15 (%)
  • 430.Nokia 5.1 Plus15 (%)
  • 431.Samsung Galaxy A9 (2018)15 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 417.Motorola Moto G6030 (%)
  • 418.Motorola Moto G3230 (%)
  • 419.ASUS ZenFone 4 Selfie Pro (ZD552KL)29 (%)
  • 420.Sony Xperia XZ1 Compact29 (%)
  • 421.Xiaomi Redmi 5 Plus29 (%)
  • 422.Motorola One Action29 (%)
  • 423.Motorola Moto G8 Power29 (%)
  • 424.POCO M329 (%)
  • 425.Vivo Y20s29 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
  • 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
  • +
  • 284.Motorola Moto G6059 (%)
  • 285.Motorola Moto G3259 (%)
  • 286.Motorola Moto G5S58 (%)
  • 287.Sony Xperia XZ1 Compact58 (%)
  • 288.Huawei Honor 8X58 (%)
  • 289.Motorola One Action58 (%)
  • 290.CAT S62 Pro58 (%)
  • 291.OPPO Reno4 Lite58 (%)
  • 292.ZTE Nubia Z11 Mini57 (%)

Avem şi opţiuni Battery Saver în setări, cele stock aş spune. 

Connectivitate Motorola Moto G60

4G şi Wi-Fi, dotări standard, fără extra-uri

În ce priveşte conectivitatea, acesta este un telefon dual SIM 4G, cu suport Wi-Fi dual band, cu Bluetooth 5.0, cu GPS, dar şi cu NFC pentru plăti. Jos e un port USB-C 2.0.

Video-review Motorola Moto G60, secțiunea Conectivitate

Apelurile se aud OK destul de tare şi clar, iar la Speedtest am atins 238 Mbps la download WiFi şi 334 Mbps la upload. 

Motorola Moto G60

La testele 4G în reţeaua Orange am ajuns la maxim 72.2 Mbps la download şi 61.8 Mbps la upload. Acceptabil pe palierul de 1000 de lei sau sub. Atenţie şi la faptul că la testele de genul contează mult şi situaţia reţelei în acel moment şi câţi oameni o folosesc simultan. 

  • 1234
Motorola Moto G60
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×