Motorola Moto G9 Power review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

4.315 ori
<b>Motorola Moto G9 Power review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Cel mai nou battery phone ajuns în teste la Mobilissimo.ro este Motorola Moto G9 Power, care după două modele cu baterii de 5000 mAh face saltul la o baterie de 6000 mAh. Lansat în decembrie 2020 terminalul poate fi definit ca "back to basics"..

Introducere

Cel mai nou battery phone ajuns în teste la Mobilissimo.ro este Motorola Moto G9 Power, care după două modele cu baterii de 5.000 mAh face saltul la o baterie de 6.000 mAh. Lansat în decembrie 2020 terminalul poate fi definit ca "back to basics", după ce Moto a simţit că a plusat prea mult pe Moto G8 Power şi cu difuzoare stereo şi cu camera telephoto şi cu filmare 4K. 

Acum face un pas în spate, un ecran HD, o cameră triplă, fără telephoto, ultrawide, difuzoare stereo sau 4K. Totuşi diagonala creşte de la 6.4 inch la 6.8 inch, sesizând preferinţa publicului pentru ecrane mai mari pentru orele lungi de vizionare video ce ne aşteaptă şi în 2021, când încă stăm în casă. Crește și rezoluția camerei principale la 64 MP. 

Disponibil pe Violet Electric sau un Metallic Sage (un verde şerpesc sau de bambus), telefonul costă 871 lei la evoMAG şi 779 lei la Altex. Este fabricat din plastic şi în multe moduri se duelează cu POCO M3, având acelaşi CPU şi baterie. Aflaţi ce ne rezervă în rândurile următoare.

Design Motorola Moto G9 Power

Plastic aderent şi un dispozitiv mai mare decât predecesorul

Telefoanele din gama "Battery phone" de la Motorola au avut în general corpuri mari din plastic, aparţinând unei zone de buget, care nu pune mare accent pe materialele premium. Plasticul e şi ales pentru a ţine greutatea telefonului cu baterie uriaşă jos. Este şi cazul lui Moto G9 Power, care vine cu un corp din plastic, cu talie de 9.7 mm şi greutate de 221 de grame.

Video-review Motorola Moto G9 Power, secțiunea Design

Vine cu o husă la pachet, în cazul în care vă e teamă să o să îl zgâriaţi. În spate avem o textură dungata în relief, 3D şi un look de bambus sau un "şarpe de junglă", prin acel colorit verzui. Are şi ceva de denim textura spatelui. Aderenta e destul de OK, dar telefonul e foarte lung, cu 16 mm mai lung decât Moto G8 Power, deci poate că nu va fi chiar uşor de manevrat. Butoanele sale laterale sunt comode şi bine delimitate. Cel Google Assistant din stânga e "bulbos", iar cel Power e zimţat.

Cititorul de amprente se afla în spate, într-o "gropiţă", cu logo Moto. Muchiile ecranului sunt destul de groase, bărbia e şi ea mare, iar orificiul pentru camera selfie l-aş descrie ca "măricel". Construcţia e destul de solidă, doar că panoul de plastic din spate mi se pare cam subţire. Apropo Motorola are grijă ca de obicei să ofere un strat protector contra stropirii. De remarcat şi creşterea în diagonală cu 0.4 inch faţă de predecesor şi a greutăţii cu 24 de grame.

Manevrabil, dar nu cu o mână şi aderent, asta ar fi concluzia.

Display Motorola Moto G9 Power

Modest, bun doar pentru vizionarea video de canapea

Motorola Moto G9 Power face un salt însemnat la capitolul diagonală, trecând de la cei 6.4 inch ai predecesorului la un panou de 6.8 inch. Rămâne un IPS LCD, dar unul cu rezoluţie modestă, de 1640 x 720 pixeli. Are bărbie mare, orificiu mare pentru camera selfie, muchii groase, dar măcar e plat. Are şi aspect alungit 20:9.

Video-review Motorola Moto G9 Power, secțiunea Display

Experienţa de vizualizare nu a fost chiar una impresionantă: luminozitate slabă la exterior, bună doar la interior, iar ecranul devine gri dacă e înclinat la anumite unghiuri. Culorile sunt cam reci, iar negrul e albicios. Contrastul e slab şi ecranul nu e lizibil la soare.

Practic e bun pentru utilizarea acasă sau pe o zi înnourată. Pixelii au aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la doar 282 LUX, ceea ce plasează telefonul pe un deloc flatant loc 375 în ierarhia noastră.

Test Luminozitate ecran

  • 1.Google Pixel 8 Pro1721 (LUX)
  • 2.ASUS ROG Phone 8 Pro1365 (LUX)
  • +
  • 560.Motorola Moto G9 Power282 (LUX)
  • 561.ASUS Zenfone 2 Laser ZE550KL274 (LUX)
  • 562.Allview P8 Energy Mini274 (LUX)
  • 563.Samsung Galaxy A32 5G272 (LUX)
  • 564.Motorola Moto G6268 (LUX)
  • 565.Motorola Moto G60267 (LUX)
  • 566.LG G Flex 2266 (LUX)
  • 567.Redmi 9C NFC264 (LUX)
  • 568.Redmi 10263 (LUX)

E peste Redmi 9C NFC şi POCO M3, dar sub Realme 6 şi Huawei P40 Lite. Ca idee predecesorii Moto G8 Power şi Moto G7 Power au sărit de 400 LUX. Setările pentru ecran includ luminozitate, luminozitate adaptivă, stil, tema întunecată, Peek Display şi reglaje de culori: Natural, Boosted, Săturat. Puteţi umbla şi la fonturi.

-3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
-50 de lei din preț pe Flip.ro dacă folosești cuponul: MBL50
  • 1234
Motorola Moto G9 Power8,4510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×