Nothing Phone (3a) Lite review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

12.448 ori21-12-2025
Nothing Phone (3a) Lite review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)

Multimedia Nothing Phone (3a) Lite

Sunet mono gălăgios

Fiind un Lite era de așteptat ca nu totul să fie roz, astfel că după un ecran foarte luminos vine în balanță și sistemul audio, cu un singur difuzor din păcate. Este amplasat la bază, în partea dreaptă dacă îl ții în mod vertical. În utilizarea landscape această poziționare se dovedește ingenioasă pentru că nu vei acoperi speaker-ul cu palma atunci când te joci. 

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 310.Nothing Phone (3a) Lite85,6 (dBA)
  • 311.Samsung Galaxy S6 Edge+85,5 (dBA)
  • 312.ZTE Nubia N185,5 (dBA)
  • 313.HUAWEI P20 Pro85,5 (dBA)
  • 314.Samsung Galaxy A4085,5 (dBA)
  • 315.Redmi 9C NFC85,5 (dBA)
  • 316.Nothing Phone (2a)85,5 (dBA)
  • 317.HTC Desire 81685,4 (dBA)
  • 318.Allview X3 Soul Lite85,4 (dBA)

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 412.Nothing Phone (3a) Lite95,1 (dBA)
  • 413.Motorola edge 70 Fusion95,1 (dBA)
  • 414.Xiaomi Mi Mix 2S95 (dBA)
  • 415.Samsung Galaxy S10e95 (dBA)
  • 416.Huawei Mate X695 (dBA)
  • 417.Infinix HOT 50 Pro 4G95 (dBA)
  • 418.Google Pixel 1095 (dBA)
  • 419.Samsung Galaxy Z Fold 394,9 (dBA)
  • 420.POCO F794,9 (dBA)

Cât timp am testat telefonul nu pot spune că mi-a depășit așteptările, pornind la drum că este doar un Lite. Am obținut 85,6 dBA la testul cu sample audio. Pe multimedia nu credeam că va trece de 90 dBA, dar culmea, ajunge la 95,1 dBA, fiind destul de gălăgios.

Asta vine și cu neajunsuri precum vibrații și pierderea de detalii. Trebuie totuși să îl ții la un nivel mai ridicat, pe la 70-80%, astfel încât să te bucuri de o audiție ok. La apeluri nu am avut probleme, dar singurul difuzor de la bază nu e pentru ascultat de muzică pe afară. 

Cameră Nothing Phone (3a) Lite

Camera este clar una Lite

Nothing Phone (3a) Lite are multe în comun cu CMF Phone 2 Pro, dar nu și camera, sau cel puțin nu tot setup-ul. Au fost decizii controversate la mijloc, astfel că unde CMF avea cameră telephoto de 50 mpx cu zoom optic 2x, pe 3a Lite s-a decis înlocuirea sa cu o cameră de 2 mpx macro. Mai avem 50 mpx senzor Samsung wide cu OIS și 8 mpx ultra-wide, aceleași camere regăsite și pe CMF.

Folosind camera din spate putem filma 4K la 30fps, 1080p la 30, 60 sau 120fps și avem și stabilizare gyro-EIS. Mai bifăm bliț LED, panoramă, HDR și o cameră selfie de 16 mpx wide cu filmare 1080p. Nothing spune că această cameră principală captează cu 64% mai multă lumină decât senzorii clasici din categoria sa. Avem și control manual, detectare scenă AI și Ultra XDR. 

Selfie

Camera selfie e ce-i drept lite, dar pe alocuri reușește să facă o impresie mai bună decât cea la care te aștepți. Aș include aici modul portrait și cât de eficient decupează în jurul subiectului, asta lăsând la o parte faptul că are tendința să mai lumineze extra fotografia realizată cu bokeh. Nu exagerează nici cu procesarea, culorile sunt redate corect, la fel și texturile.

Am pus camera la treabă într-o zi mohorâtă și nu îmi e rușine cu ce fotografii m-am întors acasă. Bune de pus pe Insta. Pe soare ar putea da de greu totuși, atunci când îl ai în spate. Rămâne o cameră pricepută la portrait, texturi, culori și detalii. 

Zi

Pe timp de zi primul detaliu pe care l-am remarcat este că sunt diferențe de culoare între wide și ultra-wide, cu mai multă vibranță pentru vegetație pe ultra-wide, nuanțe nu tocmai demne de luna decembrie. Roșul fructelor de tip măceșe este pierdut în pixeli, iar macro-ul nu prea face față, cu o cameră de doar 2 mpx care pare pusă doar pentru a fi la număr. Ar fi fost bună una ultra-wide cu AF, dar..

Trecând peste aceste detalii, aș zice că pe timp de zi fotografiile sunt doar okay, nu ies cu ceva în evidență. Culorile gardului par mai pale uneori, după care la un pas distanță gardul parcă ar fi proaspăt vopsit. Camera are ceva probleme în a regla cum trebuie nuanțele prinse. Stă bine la closeup-uri în schimb, la detalii, dar la fel cum se întâmplă la bokeh, dacă vei apăsa pe ecran pentru focalizare, camera tinde să ilumineze excesiv cadrul.

Am mers și pe celebrul pod din târgul de Crăciun din Drumul Taberei, atracția numărul 1 a momentului, care trebuie vizitată doar pe timp de zi, de preferat dimineața, pentru că altfel e bară la bară. Nu e rău ce am prins aici, dar se vede că avem o cameră Lite în buzunar. Per total aș zice că e o cameră decentă ziua.  

Zoom

Din când în când mai poți da și zoom pentru a te apropia de elementele vizate, dar nu e cazul să exagerezi. Sfatul meu e să rămâi sub 2x sau maxim 2x, pentru că în lipsă de telephoto e greu să scoți mult la capitolul zoom. Cadrele sunt doar ok, iar imediat ce ai dat de 2x dai nas în nas și cu zgomot, pierderi masive de detalii.

Nothing1

Nothing1

Poate doar să faci poze la rezoluție maximă de 50 mpx și apoi să dai crop în zona dorită. Ce-i drept am dat și de un scenariu ciudat, cu zoom pe roata panoramică din târgul de Crăciun, unde la o 10mm fotografia arată chiar rău. La 120mm parcă era zoom optic. Poate o procesare AI? 

Bokeh

Dacă la selfie-uri captura bokeh arată chiar bine, nu la fel pot spune și despre portrait-ul realizat folosind camera din spate, care se comportă ciudat. La atingerea pentru focalizarea pe subiect întreg cadrul se iluminează excesiv, cu toate că nu aveam soare în preajmă.

Pare că ar avea nevoie de o actualizare software care să regleze această luminozitate peste măsură. Văd că la felinarul care pune probleme multor telefoane, chiar și flagship-uri, deuparea este precisă și nici nu blurează interiorul dincolo de fațetele din sticlă. Nothing pe recepție? Update needed! 

Noapte

Pe timp de noapte calitatea scade sesizabil și nu prea e de selfie-uri, poate doar să ai foarte multă lumină în jur și să ai multă răbdare să nu te miști. Trecând la camera din spate, galbenul acaparează peisajul, sunt și raze mari de la luminile de pe stâlp, roșul acelor tufe nu mai este deloc roșu și se pierde printre verdele vegetației de la stradă. Camera cere multă răbdare de la tine. Cel mai mult îmi plac cadrele bokeh de pe noapte, în rest e cam lite.  

Video

Filmarea selfie se face până la 1080p și 60fps iar ca primă impresie nu este rău ce văd acum pe desktop după ce am realizat capturile. Nu te dă pe spate, dar stabilizarea e destul de bună, sunt texturi și detalii în ecuație, poate doar tenul cam smooth? 

Camera din spate trece la 4K 30fps și se remarcă extra detaliile chiar și pe așa o zi gri. Stabilizarea e bună, dar când te uiți fullscreen pe desktop remarci un efect ca de valuri, ca fiind într-o barcă. Culorile gardului le percep ca la foto, ba mai șterse, ba ca proaspăt vopsite de cealaltă parte a sa. Stabilizarea mai rapidă m-a cam amețit puțin. Cea din târgul de Crăciun mai lentă arată mult mai bine. 

A urmat apoi testul de stabilizare la urcarea de trepte, de data asta pe un pod gătit de Crăciun și e mai mult efect jeleu la fiecare pas, dar detaliile rămân. E până la urmă un telefon cu Lite în nume. Camera trece și de testul de focalizare, eficient și în mișcări rapide. Ca zoom, se poate merge până la 6x și e ceva ce aș folosi rar. 

Am ajuns și pe timp de noapte, iar dacă experiența foto de ziua nu a cucerit, era greu ca noaptea să se mai schimbe ceva la acest capitol. La plimbare cadrul tremură serios, mult jiggle și din start îmi dă senzația că dacă e musai să filmezi noaptea, e cazul să o faci de pe loc și să te asiguri că ai multă lumină în jur. Cumva după plimbarea pe alee, mai la stradă cu ceva mai multă lumină, se mai îmbunătățesc o idee lucrurile, mai ales la stabilizare. Efectul jeleu nu dispare. E okay și stabilizarea 

Benchmark-uri Nothing Phone (3a) Lite

Performanță pe măsura numelui

La interiorul lui Nothing Phone (3a) Lite se află un procesor MediaTek Dimensity 7300 Pro, cipset dezvoltat pe seama procesului de 4nm, cu 4x nuclee de performanță Cortex-A78 tactate la 2.5 GHz și 4x nuclee Cortex-A55 de 2.0 GHz. Are GPU Mali-G615 MC2 și vine cu 8 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare. Să vedem ce poate la performanță! 

Începem cu Android 10 unde am ajuns la 657.337 puncte și văd că depășim OPPO Reno13 F, pe HUAWEI nova 13 Pro și pe Galaxy A36, iar pe acesta din urmă chiar îl vedeam ca pe un rival direct. Suntem sub Motorola edge 50 și Galaxy A55. În AnTuTu 11 depășim doar pe Nubia Air, avem 892539 puncte, dar și baza de date este restrânsă.

Motorola Edge 50Samsung Galaxy A36Nothing Phone (3a) ProSamsung Galaxy A17 5GNothing Phone (3a) Lite3DMark Steel Nomad Light ××380×3473DMark Steel Nomad Light Unlimited××××348AnTuTu v10722790615336795142442048657337AnTuTu v10 - CPU249755207544262671152786216365AnTuTu v10 - GPU16339514240120316377017148782AnTuTu v10 - MEM15051112301216780096723128785AnTuTu v10 - UX159138142379161508115522163405CPU Throttling Test70 (%)82 (%)92 (%)90 (%)93 (%)GFX Bench 4.0 - Aztec Ruins OpenGL (High Tier)×13271588525,41279GFX Bench 4.0 - Aztec Ruins OpenGL (Normal Tier)×21792581828,82066GeekBench 6 - CPU Multi-Core30262930328920522952GeekBench 6 - CPU Single-Core1087100911659801004TOTALURI93

În GeekBench 6 am urcat la 1004 puncte single-core și 2952 puncte multi-core, iar la acest din urmă sub-test suntem încă o dată peste Galaxy A36, ba chiar depășim modele Pro precum realme 14 Pro sau pe Redmi Note 14 Pro 5G. Nu e tocmai rău. 

Nothing Phone (3a) Lite

În CPU Throttling Test am pierdut doar 7% din performanță și mă pregăteam să zic că este un nou record, doar că avem alte 19 telefoane care stau mai bine la acest capitol. Ținând cont că avem un hardware Lite, faptul că performanța nu se duce rapid este un plus. Flagship-urile pierd chiar și 20% performanță. 

Nu sunt îngrijorări legate de temperatură, cu doar 33,3 grade Celsius după 15 minute de Throttling Test și 31 grade după 15 minute de gaming light. 

  • 1234
Nothing Phone (3a) Lite7,9510