Nothing Phone (4a) Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

13.204 ori 30-06-2026
Nothing Phone (4a) Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)

Multimedia Nothing Phone (4a) Pro

Aproape de pragul ideal de 100 dBa

Nothing a pornit drept „companie axată pe produse audio” sau cel puțin așa a fost prezentată de Carl Pei în primele zile de existență. Într-adevăr, primul produs adus de companie a fost o pereche de căști cu design transparent, doar că focusul brandului s-a mutat în zona de telefoane destul de rapid. Nothing Phone (4a) Pro primește difuzoare stereo într-un sistem „clasic”, ce aduce earpiece cu rol dual (difuzor pentru apeluri + difuzor secundar pentru multimedia).

Video-review Nothing Phone (4a) Pro, secțiunea Acustică

La testul cu sample acustic am ajuns la 85.2 dBA jos, respectiv 75.7 dBA în cazul earpiece-ului. E o diferență notabilă, nu sunt tocmai în echilibru, dar cumva sună bine, plăcut, crisp chiar si la volum ridicat. În cazul testului multimedia (aka gaming) urcăm la 97.6 dBA, foarte aproape de valoarea considerată de noi ideală (100 dBA). Suntem la egalitate cu Honor 400 Lite, Galaxy S24+, îl întrecem pe Galaxy S25 FE, dar și pe POCO X8 Pro.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 340.Nothing Phone (4a) Pro85,2 (dBA)
  • 341.iHunt X20085,1 (dBA)
  • 342.Samsung Galaxy A8085,1 (dBA)
  • 343.ZTE Axon 20 5G85,1 (dBA)
  • 344.OPPO Reno1085,1 (dBA)
  • 345.Samsung Galaxy S24+85,1 (dBA)
  • 346.Samsung Galaxy S24 FE85,1 (dBA)
  • 347.OPPO A7285 (dBA)
  • 348.Motorola Edge 20 Pro85 (dBA)

Putere volum - Nothing Phone (4a) Pro (galerie)Putere volum - Nothing Phone (4a) Pro (galerie)

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.POCO F8 Pro92,5 (dBA)
  • 2.OPPO Find X291,9 (dBA)
  • +
  • 325.Nothing Phone (4a) Pro75,7 (dBA)
  • 326.Huawei Mate 9 PRO75,6 (dBA)
  • 327.realme 12 Pro+75,6 (dBA)
  • 328.Nubia Air75,6 (dBA)
  • 329.OnePlus Nord 375,5 (dBA)
  • 330.Apple iPhone 8 Plus75,4 (dBA)
  • 331.ASUS Zenfone 975,4 (dBA)
  • 332.Samsung Galaxy A52s 5G75,3 (dBA)
  • 333.OnePlus Nord 2T75,3 (dBA)

Legat de funcționalităti extra, avem aici Glyph Composer prin care poți compune ringtone-uri în tandem cu iluminarea din spate. Panoul Glyph Matrix afișează și nivelul actual de volum într-un mod luminos, iar dacă vrem să ieșim în evidența apare și Music Vizualizer care îi oferă un aer retro terminalului, interfața luminoasă fiind sincronizată pe muzica redată. Există și Spatial Audio ce poate fi activat cu sau fără căști. 

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 273.Nothing Phone (4a) Pro97,6 (dBA)
  • 274.Samsung Galaxy S24+97,5 (dBA)
  • 275.ASUS ZenFone 4 (ZE554KL)97,4 (dBA)
  • 276.OPPO Reno 3 Pro (5G)97,4 (dBA)
  • 277.OPPO Find X2 Neo97,4 (dBA)
  • 278.ASUS Zenfone 997,4 (dBA)
  • 279.Apple iPhone 14 Pro97,4 (dBA)
  • 280.Honor Magic6 Lite97,4 (dBA)
  • 281.Huawei P9 lite (2017)97,3 (dBA)

Ca aplicație preinstalată avem Nothing X, care ne îndeamnă cumva să cumpărăm și o pereche de căști care să se asorteze cu noul telefon. Nu văd vreun egalizator în setări sau alte opțiuni pentru personalizarea sunetului.

Cameră Nothing Phone (4a) Pro

Setup triplu versatil, deși nu excelează la un capitol anume

Încă de la debutului lui Nothing Phone (4a) Pro am fost cumva mulțumit de faptul că vedem un senzor telephoto pentru zoom în cadrul acestui setup. Nu e prima companie ce aduce o astfel de cameră în zona asta de preț, dar mi-e tot mai clar că alți producători vor urma exemplul, fiind unul din feature-urile flagship-urilor ce începe să ajungă pe tot mai multe modele midrange și high-midrange. 

Video-review Nothing Phone (4a) Pro, secțiunea Cameră

Începem însă cu camera selfie care folosește un senzor de 32 MP, cu deschidere f/2.2, ce aduce filmare 1080p la 30 / 60 FPS. Mi-ar fi plăcut să văd captură 4K în acest caz, dar pare că a fost făcut un mic compromis. Setup-ul triplu integrat în spate include o cameră principală de 50 MP cu senzor Sony LYT700c, f/1.9, cu stabilizare optică (OIS) și dual pixel PDAF. Camera periscopică are tot 50 MP, deschidere f/2.9, aduce OIS și permite zoom optic 3.5X. 

În cazul filmării 4K / Full HD primim zoom de până la 20X. Doar capturile foto merg până la 140X (zoom digital ajutat de AI, evident), respectiv 3.5X dacă alegem modul Potrait. Al treilea senzor inclus aici e un ultrawide de 8 MP ce filmează la 120 de grade. 

Primim captură 4K la 30 FPS sau Full HD la 30 / 60 FPS, iar în interfața camerei avem opțiuni precum Portrait, Photo, Video, Night, Slo-Mo, Time-Lapse, Pano, dar și un mod Expert (Pro). Există și filtre preinstalate, iar camera principală scoate poze la 12.5 MP, existând tehnologie quad-bayer aici, ce combină 4 pixeli într-unul singur. Setup-ul e cumva familiar, similar cu al predecesorului.

De remarcat downgrade-ul în ceea ce privește captura selfie, întrucât predecesorul folosește o cameră selfie de 50 MP ce oferă filmare 4K la 30 FPS.

Selfie

Începem cu captura selfie. Am realizat doar mostre folosind senzorul dedicat din față, deși având Glyph Matrix în partea din spate, putem face selfie-uri și cu camera principală, orientându-ne cu ajutorul „display-ului secundar”. Chiar dacă pe hârtie bifăm downgrade față de predecesor, camera frontală reușește să scoată imagini plăcute vizual, corect redate, cu suficiente detalii și texturi dacă privesc spre haine, pori, proaspăta mea barbă.

Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (Selfie) (galerie)Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (Selfie) (galerie)

Activând modul Portrait obținem un bokeh plăcut redat din software, chiar cu opțiuni extra ce transformă sursele de lumină din spate în steluțe, particule sau floricele. Îmi amintește de funcția Bokeh Flare întâlnită pe telefoanele OPPO. Selfie-urile de noapte sunt clar îmbunătățite prin utilizarea acestui mod și chiar arată bine. E ceva ce aș posta pe social media, cu siguranță. Am făcut și selfie-uri de grup spontane ce mă mulțumesc.

Wide - ultrawide

Sunt mulțumit că avem consistență la nivel de culoare și în cazul senzorilor din spate. Camera principală scoate capturi detaliate în general, dar se observă diferențe notabile la captura ultrawide folosind senzorul de 8 MP în ceea ce privește detalile. L-aș folosi doar în momentele în care chiar e nevoie de o captură amplă, cu riscul de a pierde din detalii. În rest, fotografiile realizate în Ploiești arată bine, mai ales că am prins zi călduroasă și multă lumină. 

Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (ziua) (galerie)Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (ziua) (galerie)

Am statui pe care am aplicat cu succes modul Portrait și am obținut un bokeh frumos în spate. Tot Portrait am folosit pentru a captura acea parte din monument ieșită puțin în relief, cu Cheia Sol gravată, probabil poza mea preferată din galerie. Am surprins și un bec mergând pe stradă, cu zoom 3X, văd până și firele fine de praf de pe sticla transparentă.

Alta fotografie plăcută vizual e cea cu hidrantul roșu, cu un bokeh aplicat cumva în exces, dar de o claritate bună în rest. Văd până și scrisul de pe eticheta de mici dimensiuni lipită pe acesta. În fața Teatrului Toma Caragiu avem ceva mai multă culoare, bănci roz și galbene cu diferite simboluri teatrale a căror detalii au fost surprinse plăcut și rămân chiar dacă facem zoom din crop.

Cu soarele în față apare supraexpunere în cazul cerului, trebuie să fim atenți deci la sursele de iluminare. În fotografia în care apare statuia lui Nicolae Iorga am surprins un cer mult mai plăcut privirii, cu nori și detalii ușor de remarcat în depărtare (precum căsuțele pregătite pentru târgul de Paște sau Palatul Administrativ din partea dreaptă). 

Nu avem cameră macro, dar am surprins și flori colorate proaspăt plantate în Ploiești. Deși galbenul e ușor supraexpus, îmi place cum arată detaliile, cu siguranță se rezolvă cu un mic edit pentru culori. Încă un bokeh reușit am prins pe Căsuța Cu Povești, acolo unde se „odihnea” și o carte, cred că e pentru prima dată când văd o carte într-una dintre aceste cutii.

O altă fotografie realizată cu modul Portrait ne aduce acele ornamente de metal în centrul atenției. Arată și ea foarte bine, mai că ai zice că nu e făcută cu un smartphone accesibil. Am capturat și acel monument abstract de mari dimensiuni tot prin intermediul modului Portrait. La prima vedere arată bine, doar ca fundalul din spate e estompat cam pe jumătate, turnul Bisericii ieșit cumva în evidență față de restul clădirilor de lângă.

Capturile se încheie cu cățelușa Lola, prinsă cumva în plină mișcare în timp ce adulmeca acea măsuță de culoare verde.

Zoom

Avem cameră periscopică aici, deci am multe capturi cu zoom, teste pe diferite clădiri unde am mers până la 140X mai mult de curiozitate, pentru că nu mă așteptam la „minuni”. Am remarcat din start că cel mai bine e să ne oprim undeva la 20X dacă vrem cât de cât detalii. Captura cu acel bec e realizată cu 7X și tot văd o mică eroare în ceea ce privește bokeh aplicat pe acel fir ce trecea prin spate.

Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (zoom) (galerie)Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (zoom) (galerie)

M-aș juca mai mult cu 2X și 3X pentru portrete în special. Tot ce e peste 20X devine slab calitativ, iar la 140X suntem deja în „Minecraft Mode” și ne chinuim să înțelegem ce am fotografiat de fapt. E bine însă de știut că ai o cameră periscopică pe care te poți baza în scenarii variate, asistată de AI. Devine gimmick dacă chiar vrei să folosești zoom-ul acela generos promovat odată cu debutul telefonului.

Aș zice că suntem la nivel de Galaxy S20 Ultra momentan în ceea ce privește zoom-ul, iar ăsta e un compliment pentru un smartphone din această zonă de preț.

Mostre foto (seara)

Pe timp de noapte lucrurile se schimbă puțin. Night Mode-ul nu e dus la extrem, dar am remacat că e mult mai rapid decât în cazul altor telefoane de buget. Trebuie să stai nemișcat doar 1-2 secunde până ce captura cu Night Mode e gata. În schimb, apar halo-uri în jurul surselor de iluminare și avem mult Lens Flare în special spre extremități (tot din cauza surselor excesive de iluminare). 

Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (seara) (galerie)Nothing Phone (4a) Pro - Mostre foto (seara) (galerie)

Telefonul se străduiește în continuare să livreze detalii și culori cât mai apropiate de realitate, în ciuda condițiilor dificile. Poza preferată din această categorie aș zice că e cea de pe Strada Teatrului unde avem un soi de perspectivă în două puncte, acolo unde sursele de iluminare sunt mult mai blânde, iar detaliile arhitecturale sunt clar conturate, fără Lens Flare sau alte artefacte vizuale.

Cu alte cuvinte, se descurcă și în cazul capturii nocturne, dar depinde mult de context și de sursele de iluminare prezente în cadru.

Video

Deși inițial mi-au plăcut cum arată capturile video, privindu-le pe un display extern (monitor), lucrurile nu mai par atât de promițătoare. Deși avem OIS pe camera principală, testul de stabilizare nu arată prea bine. Simt cumva fiecare pas făcut și asta strică experiența. Ar fi ajutat aici un mod Steady, fără îndoială. Privit în ansamblu, detaliile arată bine, culorile surprinse sunt OK, dar parcă prefer filmarea 1080p la 60 FPS, fiind cumva mai fluidă.

Mă ia cumva amețeala și dacă privesc spre mostrele ce implică panning-ul, dar e posibil să mă fi mișcat prea repede. Din fericire am mai multe astfel de mostre, iar unele nu arată rău. Cu alte cuvinte, filmarea din mers nu e ideală, dar începe să devină OK dacă stai pe loc sau te miști lent. Zoom-ul merge până la 20X în cazul filmării 4K / Full HD.

Nu e nici prea mult de vorbit la capitolul zoom. E mulțumitor până pe la 7X, ulterior apar artefacte vizuale, iar lucrurile nu se mai prezintă tocmai crisp. E și de așteptat, întrucât își intră în dreptul zoom-ul digital ce nu poate impresiona pentru moment nici cu cel mai bun AI existent. M-aș opri în zona 3.5X, hai 5X dacă chiar e nevoie de filmări cu zoom.

Filmarea selfie arată bine, deși nu îl văd ca telefon ideal pentru vlog în special din cauza faptului că nu filmează 4K. Măcar avem 60 FPS, iar lucrurile devin ceva mai fluide odată ce activăm opțiunea. E trecut cu brio si testul de autofocalizare pe acel hidrant roșu găsit în centrul orașului. Chiar dacă avem un cadru dinamic cu oameni care trec prin spatele subiectului, observ că telefonul s-a descurcat mai bine decât m-aș fi așteptat.

S-a făcut între timp și noapte și suntem întâmpinați de o imagine tremurândă, telefonul încercând constant să ajusteze detaliile, culorile, fiind cumva „bulversat” de sursele de iluminare din zonă. În zona băncilor din parc apar multe artefacte, iar captura e departe de a fi mulțumitoare. Aș evita, deci, să folosesc Nothing Phone (4a) Pro pentru filmare nocturnă.

Benchmark-uri Nothing Phone (4a) Pro

Snapdragon 7 Gen 4 e stabil, performanță de high-midrange

Nothing a inclus sub capota modelului Phone (4a) Pro un procesor familiar, existând deja telefoane ce îl folosesc. Snapdragon 7 Gen 4 se află aici, reprezentând un mic upgrade față de Snapdragon 7s Gen 3-ul aflat la baza predecesorului. L-am văzut și pe Motorola edge 70 recent, deci performanța nu ar trebui să ne surprindă. E un cipset octa-core stabil, fabricat pe un proces de litografiere de 4nm, cu GPU Adreno 722. 

Video-review Nothing Phone (4a) Pro, secțiunea Benchmarks

Evident, telefonul a trecut printr-o multitudine de benchmark-uri, iar performanța e de high-midrange autentic. Privind spre AnTuTu 11, obținem 1.43 milioane de puncte în acest caz și ne aflăm fix între Motorola edge 70 și Google Pixel 10a. Ne întrec modele precum POCO X8 Pro și iPhone 17e, dar nu cu mult.

Nothing Phone (2)Samsung Galaxy A56Google Pixel 10aMotorola edge 70Nothing Phone (4a) Pro3DMark Wild Life Extreme Stress Test - Best loop score××××2096AnTuTu v11××149495014159601438560AnTuTu v11 - CPU××524018483355484978AnTuTu v11 - GPU××414940321973323438AnTuTu v11 - MEM××230979273365267241AnTuTu v11 - Temperature××35,53040GeekBench 6 - CPU Multi-Core45803890422741544281GeekBench 6 - CPU Single-Core17231358164813331366PCMark Work 3.01513714587125501875012774TOTALURI2331

GeekBench 6 arată 1366 de puncte în single-core, respectiv 4281 puncte în multi-core. Ne situăm în acest caz pe lângă HONOR 200 Pro, Pixel 9 Pro XL de la Google, chiar Nothing Phone (2). 

O surpriză e testul de throttling care arată o scădere de doar 6% la nivel de performanță. Prima dată am realizat testul timp de 15 minute și am avut 0% throttling, iar ulterior, la sugestia colegului Claudiu, l-am făcut din nou, doar 6% din performanță fiind compromisă după 30 de minute de rulare practic. 

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 470.Nothing Phone (4a) Pro37,9 (°C)
  • 471.Redmagic 10 Air37,9 (°C)
  • 472.Samsung Galaxy A3137,9 (°C)
  • 473.HUAWEI P20 Pro37,9 (°C)
  • 474.Samsung Galaxy S9+37,9 (°C)
  • 475.Sony Xperia XZ Premium37,9 (°C)
  • 476.HUAWEI P1037,9 (°C)
  • 477.Allview E3 Sign37,9 (°C)
  • 478.Motorola razr 70 ultra38 (°C)

Test termic - Nothing Phone (4a) Pro (galerie)Test termic - Nothing Phone (4a) Pro (galerie)

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 509.Nothing Phone (4a) Pro42,7 (°C)
  • 510.Samsung Galaxy S26 Ultra42,8 (°C)
  • 511.Huawei P60 Pro42,8 (°C)
  • 512.iHunt Alien X ApeX42,8 (°C)
  • 513.Nokia 8 Sirocco42,8 (°C)
  • 514.Samsung Galaxy A5642,9 (°C)
  • 515.Huawei Mate 20 Pro42,9 (°C)
  • 516.POCO F443 (°C)
  • 517.realme GT2 Pro43 (°C)

Nici temperaturile nu sunt deloc rele. Am atins 42.7 grade Celsius în cazul benchmark-urilor și doar 37.9 grade Celsius după ce am jucat Diablo Immortal timp de 30-40 de minute. Asta înseamnă că vapor chamber-ul aflat sub capotă e destul de eficient, dar și cipsetul e stabil și bine optimizat.

  • 1234
Nothing Phone (4a) Pro