OnePlus 12 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

12.818 ori
<b>OnePlus 12 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>OnePlus 12 este unul dintre primele flagship-uri echipate cu procesor Snapdragon 8 Gen3 și un rival veritabil pentru seria Galaxy S24, lansat în aceeași perioadă global. La noi a ajuns rapid pe masa de teste și acestea fiind spuse

Hardware OnePlus 12

Specificații demne de un flagship veritabil

OnePlus 12 este unul dintre primele smartphone-uri cu procesor Snapdragon 8 Gen3 lansate pe piață, ajuns în decembrie în primă fază în China și acum la final de ianuarie și global. Cipset-ul de față este dezvoltat pe seama procesului de 4nm și include 1x nucleu Prime Cortex-X4 de 3.3 GHz, 5 nuclee Cortex-A720 de 3.2 GHz și 2x nuclee Cortex-A520 de 2.3 GHz.

Video-review OnePlus 12, secțiunea Hardware

Avem GPU Adreno 750, iar configurațiile sunt cu de toate, de la 12 GB RAM + 256 GB stocare flash, la 16 GB RAM + 512 GB sau chiar 1 TB stocare rapidă UFS 4.0. Dacă vrei configurația de top atunci primești 1 TB stocare și 24 GB RAM. La noi a ajuns varianta cu 16 GB RAM și 512 GB stocare, dacă erai curios. 

Informații Generale
  • Producător:
  • OnePlus
  • Model:
  • 12
  • Data anunțării:
  • Decembrie 2023
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Negru, Verde, Argintiu
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • OxygenOS
  • CPU
  • Single-core 3.3 GHz + 5-core 3.2 GHz + Dual-core 2.23 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 8 Gen3
  • GPU
  • Adreno 750
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, color spectrum, compas, proximitate
  • GPS
  • GPS, Glonass, BDS, GALILEO, QZSS
  • Senzor amprente
  • Da, Sub display, Optic
Dimensiuni
  • Greutate
  • 220g
  • Lungime
  • 163,3mm
  • Lățime
  • 75,8mm
  • Grosime
  • 9,2mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • LTPO, AMOLED
  • Diagonală
  • 6,82inch
  • Rezoluție
  • 3168x1440pixeli
  • Densitate pixeli
  • 510
  • Protecție Ecran
  • Corning Gorilla Glass Victus 2
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 91,3
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 50megapixeli
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, PDAF, OIS, zoom optic 3x, Hasselblad Color Calibration, bliț dual, HDR, panoramă, wide, periscop telephoto, ultra-wide
  • Cameră Telephoto
  • 64megapixeli
  • Cameră Ultra-wide
  • 48megapixeli
  • Camera Frontală
  • 32megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 24GB, 12GB, 16GB
  • Internă
  • 256GB, 512GB, 1000GB
  • Tip stocare
  • UFS 4.0
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE-A, 5G
  • Bluetooth
  • 5.4
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6/7
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • Port Infraroșu
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C, 3.2
  • OTG/MHL
  • Da
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-polymer
  • Capacitate
  • 5400mAh
  • Încărcare rapidă
  • 100W
  • Încărcare wireless
  • 50W
  • Încărcare wireless inversă
  • 10W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP65
Detalii smartwatch

Pe lista de dotări bifăm și ecranul LTPO AMOLED QHD+ de 6.82 inch (120Hz, Dolby Vision, HDR10+), camera frontală de 32 mpx și setup-ul foto din spate propulsat de parteneriatul cu Hasselblad: 50 mpx wide, OIS + 64 mpx periscop telephoto, OIS, zoom optic 3x + 48 mpx ultra-wide. 

Ai și difuzoare stereo, emițător infraroșu și port USB Type-C 3.2 la bază, plus bateria de 5400 mAh, cu alimentare super rapidă la 100W pe fir, 50W wireless și cu alimentare wireless inversă la 10W. Cu un hardware spectaculos, se anunță o performanță de top, iar de asta ne convingem mai departe în recenzie. 

Baterie OnePlus 12

Baterie

OnePlus 11 nu a adus upgrade-urile pe care fanii și le doreau de la baterie, dar iată că OnePlus 12 o face și într-un fel se revanșează. Practic avem upgrade-uri pe toate capitolele, cu mai mulți mAh și acum cu încărcare wireless, o caracteristică trecută cu vederea de pe ultimele flagship-uri ale companiei.

Video-review OnePlus 12, secțiunea Baterie

Acum ne bucurăm de o baterie de 5400 mAh, cu încărcare la 100W pe fir și atenție, OnePlus păstrează adaptorul de 100W în pachet, cât și cablul de alimentare, roșu și gros încât să faciliteze aceste viteze amețitoare. Revine și încărcarea wireless, la 50W în cazul de față și avem și încărcare wireless inversă pentru alte telefoane sau căști wireless, la 10W.

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 65.OnePlus 1224h 6m
  • 66.realme 11 Pro+24h
  • 67.OPPO Reno1024h
  • 68.realme 12+23h 57m
  • 69.Motorola moto g8523h 53m
  • 70.Samsung Galaxy A3623h 47m
  • 71.Honor 200 Pro23h 45m
  • 72.realme 9i 5G23h 40m
  • 73.Nothing Phone (2a)23h 38m

Trecem direct la teste și începem cu cel de video playback unde ceasul a indicat 24h 6minute, upgrade de la cele 21 de ore obținute de către predecesor. Acest scor pune smartphone-ul OnePlus 12 pe locul 11 în clasamentul Mobilissimo all-time, depășind OnePlus Open, ROG Phone 8 Pro, iPad 14 Pro și multe alte flagship-uri. Deasupra sa se află Galaxy S23 Ultra, iPhone 15 Pro și liderul ROG Phone 7 Ultimate. 

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 26.OnePlus 1217h 49m
  • 27.OnePlus 817h 48m
  • 28.Sony Xperia 5 IV17h 48m
  • 29.Blackview BL8000 5G17h 44m
  • 30.realme GT 617h 44m
  • 31.Xiaomi 15 Ultra17h 42m
  • 32.Samsung Galaxy A3117h 39m
  • 33.ASUS ROG Phone 8 Pro17h 36m
  • 34.Redmi Note 11 Pro 5G17h 33m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

La utilizare continuă se observă și mai mult upgrade-ul de baterie, unde obținem 17h 49m și astfel ajungem pe locul 6 în clasament, depășind Xperia 5 IV, ROG Phone 8 Pro și pe OnePlus 8. Peste se află două smartphone-uri ROG și ca lider un battery phone robust. OnePlus 11 obținea doar 12h la acest test.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 6.OnePlus 1224m
  • 7.Xiaomi 12T Pro24m
  • 8.POCO F4 GT24m
  • 9.Xiaomi 11T Pro25m
  • 10.Motorola Edge 50 Pro26m
  • 11.realme 11 Pro+26m
  • 12.Infinix Note 40 Pro+27m
  • 13.OnePlus Nord 2T27m
  • 14.Huawei nova 10 Pro28m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 17.OnePlus 1226 (%)
  • 18.realme GT 7 Pro26 (%)
  • 19.Xiaomi 13 Pro25 (%)
  • 20.Motorola Edge 4025 (%)
  • 21.realme 7 Pro24 (%)
  • 22.Xiaomi Mi 11 Ultra24 (%)
  • 23.POCO F4 GT24 (%)
  • 24.OPPO Reno6 5G23 (%)
  • 25.OPPO Reno8 Pro23 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 8.OnePlus 1269 (%)
  • 9.Xiaomi 12T Pro68 (%)
  • 10.Huawei nova 11 Pro67 (%)
  • 11.OnePlus 1166 (%)
  • 12.OPPO Reno4 Pro 5G65 (%)
  • 13.Xiaomi 12 Pro65 (%)
  • 14.Infinix Note 40 Pro+65 (%)
  • 15.Huawei nova 13 Pro65 (%)
  • 16.realme 11 Pro+63 (%)

Mai departe avem testul de încărcare pe fir, la 100W, cu adaptorul din pachet de 100W. Un full necesită doar 24 de minute și obținem astfel locul 5 în clasament, după OnePlus 10T, liderul care avea nevoie de doar 18 minute pentru încărcarea completă având alimentare la 150W. OnePlus 11 s-a încărcat în 31 de minute cu același standard la 100W. 

În 5 minute ai deja 21%, iar în 15 minute ajungi la 66%. Excelentă încărcare! La fel și upgrade-urile pe partea de playback video și utilizare continuă. 

Connectivitate OnePlus 12

Conectivitate demnă de un flagship

OnePlus 12 este un flagship veritabil din orice unghi l-ai privi, fie că este vorba despre cameră, procesor, baterie sau conectivitate. La acest capitol ne bucurăm din start de conectivitate 5G și avem și Wi-Fi 7 tri-band pentru conexiuni super rapide. 

Video-review OnePlus 12, secțiunea Conectivitate

OnePlus 12

Bifăm și Bluetooth 5.4 (A2DP, LE, aptX HD, LHDC), NFC (eSE, HCE), emițător infraroșu pentru a putea controla electronicele din casă și avem desigur și port USB Type-C la bază, nu oricare, ci în standard 3.2, cu funcționalitate OTG. De asemenea, telefonul oferă conectivitate GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS și NavIC.

Cum stăm cu vitezele? Am pus la treabă conexiunea Wi-Fi și am atins 667 Mbps la descărcare și 676 Mbps la încărcare. Nu am prins și semnal 5G în zona unde ne aflam, astfel că pe LTE am rămas la viteze rezonabile de 147 Mbps și 63.4 Mbps. 

  • 1234
OnePlus 12910
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×