OnePlus 15R review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

16.386 ori31-12-2025
OnePlus 15R review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)

Hardware OnePlus 15R

Snapdragon 8 Gen 5 e promițător

Chiar dacă vorbim despre un model clasat puțin mai jos față de OnePlus 15, varianta 15R iese în evidență prin faptul că are sub capotă cel mai nou procesor Qualcomm. E chiar primul telefon din lume cu procesor Snapdragon 8 Gen5 în interior. Primim un display generos, corp fabricat din sticlă și aluminiu, un ecran generos cu refresh rate de 165Hz. Avem de-a face cu un flagship killer, chiar dacă CPU-ul e clasat puțin mai jos față de varianta 8 Elite Gen 5.

Video-review OnePlus 15R, secțiunea Hardware

Snapdragon 8 Gen5 e construit pe același proces de litografiere de 3nm, la fel ca fratele său Elite. Include a treia generație de nuclee Oryon, configurația aducând 2 nuclee prime tactate la 3.8 GHz și 6 nuclee axate pe performanță de 3.32 GHz. Chiar dacă nu atinge vârful în materie de frecvențe, promite un salt de performanță semnificativ față de Snapdragon 8 Gen 3.

Hardware-ul implică și cea mai mare baterie folosită de OnePlus până acum pe un telefon. Vorbim despre o unitate dual-cell de 7400 mAh, ce se încarcă la 80W pe fir. Nu avem încărcare wireless ca în cazul flagship-ului OnePlus 15. Primim 12 GB de memorie RAM LPDDR5X, cu posibilitatea de a ajunge la 24 GB prin opțiunea RAM Boost, dar și 256 GB de stocare UFS 4.1.

Informații Generale
  • Producător:
  • OnePlus
  • Model:
  • 15R
  • Data anunțării:
  • Noiembrie 2025
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Negru, Verde
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • OxygenOS
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 8 Gen5
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, compas, proximitate
  • GPS
  • GPS, Glonass, GALILEO, QZSS
  • Senzor amprente
  • Da, Sub display
Dimensiuni
  • Greutate
  • 214g
  • Lungime
  • 163,41mm
  • Lățime
  • 77,04mm
  • Grosime
  • 8,3mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • AMOLED
  • Diagonală
  • 6,83inch
  • Rezoluție
  • 2800x1272pixeli
  • Densitate pixeli
  • 450
  • Protecție Ecran
  • Corning Gorilla Glass 7i
  • Touchscreen
  • Da
  • Rată refresh
  • 165Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 50megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4K@30/60/120fps, 1080p@30/60/120fps, gyro-EIS, OIS
  • Caracteristici Foto
  • wide, f/1.8 wide, 24mm wide, senzor wide de 1/1.56, pixeli de 1 micron wide, PDAF, OIS, ultra-wide, 16mm ultra-wide, senzor ultra-wide de 1/4.0, Sony IMX906
  • Cameră Ultra-wide
  • 8megapixeli
  • Camera Frontală
  • 16megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 12GB
  • Internă
  • 256GB
  • Tip stocare
  • UFS 4.1
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE, 5G
  • Bluetooth
  • 6.0
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6/7
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C 2.0
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Si/C
  • Capacitate
  • 7400mAh
  • Încărcare rapidă
  • 80W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP68, IP69K, IP66, IP69
Detalii smartwatch

Având un procesor puternic sub capotă, dar și o baterie generoasă ce se încarcă rapid, OnePlus a integrat aici și un sistem de răcire special. E vorba despre o soluție 360. Undeva în fața terminalului, spre display, primim o soluție pe bază de aerogel, pentru ca ecranul să rămână „rece” în timpul sesiunilor de gaming. Spre spate apar și alte soluții, un vapor chamber de 5,704 mm², cât și straturi de grafen pentru disiparea căldurii cât mai eficient.

OnePlus 15R are și difuzoare stereo, iar pe partea de conectivitate avem parte de Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC pentru plăți contactless, GPS, GLONASS, Galileo și QZSS pentru localizare precisă. Rulează Android 16, alături de OxygenOS 16.0.1. Primim și senzor pentru amprente ultrasonic, integrat sub display. Asta înseamnă că poți debloca terminalul chiar dacă ai mâinile ude sau murdare. 

Cât despre camere, apare un senzor Sony IMX906 de 50 MP, cu deschidere F/1.8, stabilizare optică (OIS) și autofocus. E acompaniat de un senzor ultrawide de 8 MP, cu deschidere F/2.2 și unghi de filmare de 112 grade, respectiv de o cameră selfie integrată în decupaj bulină, de 32 MP, ce filmează 4K la 30 FPS. 

Baterie OnePlus 15R

Locul 1 la utilizare continuă, locul 2 la video playback

OnePlus 15R e de fapt un OnePlus Ace 6T rebranduit pentru piața globală. În China acest model are baterie de 8300 mAh, doar că în Europa primim un model 15R cu „doar” 7400 mAh Si/C (Siliciu-Carbon). E încă o baterie generoasă, evident, chiar cea mai mare integrată de OnePlus vreodată pe un telefon la nivel global. Apare și un procesor nou sub capotă, Snapdragon 8 Gen 5. Să vedem cum stăm la capitolul autonomie.

Video-review OnePlus 15R, secțiunea Autonomie Baterie

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X9 Ultra48h 21m
  • 2.OnePlus 1543h 14m
  • 3.OnePlus 15R41h 31m
  • 4.OPPO Find X9 Pro39h 54m
  • 5.POCO X8 Pro Max39h 31m
  • 6.Honor 600 Pro39h 21m
  • 7.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 8.Honor Magic8 Lite37h 42m
  • 9.Honor 60037h 13m
  • 10.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • 11.POCO F8 Pro34h 49m
  • +

Am menționat procesorul, fiind primul terminal cu acest nou CPU aflat sub capotă. Recunosc că aveam emoții, existau șanse ca el să nu fie foarte bine optimizat sau pur și simplu să fie energofag. Din fericire, avem parte de o surpriză plăcută în ceea ce privește playback-ul video, OnePlus 15R rulând timp de 41 de ore și 31 de minute clipul nostru de test 4K. Suntem chiar pe locul 2 în top, sub OnePlus 15 și peste OPPO Find X9 Pro, care la rândul său are baterie de 7500 mAh.

Test - Utilizare continuă

  • 1.OnePlus 15R30h 17m
  • 2.OPPO Find X9 Pro29h 40m
  • 3.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 4.OnePlus 1526h 18m
  • 5.OPPO Find X9 Ultra24h 18m
  • 6.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • 7.realme GT 8 Pro22h 45m
  • 8.POCO X8 Pro Max21h 55m
  • 9.realme GT721h 39m
  • 10.realme GT 7T21h 32m
  • 11.ASUS Zenfone 11 Ultra20h 55m
  • +
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Întrecem o mulțime de modele midrange, dar și flagship-uri de top, inclusiv iPhone 17 Pro Max, Google Pixel 10 Pro XL, Galaxy S25 Ultra, Honor Magic7 Pro. Privind spre utilizarea continuă, test realizat folosind aplicația PCMark, obținem din nou un rezultat foarte bun, ce ne duce chiar în top pe locul 1, cu 30 de ore și 17 minute. Sub noi se află OPPO Find X9 Pro, OnePlus 15, dar și ASUS ROG Phone 7 Ultimate, realme GT 8 Pro, realme GT7.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 116.OnePlus 15R52m
  • 117.ASUS ROG Phone 7 Ultimate52m
  • 118.POCO F352m
  • 119.Huawei Mate Xs52m
  • 120.OnePlus Nord CE553m
  • 121.Nubia Flip 2 5G53m
  • 122.Xiaomi 14T Pro53m
  • 123.Motorola Edge 40 Neo53m
  • 124.Honor Magic5 Pro53m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Pe lângă o baterie generoasă, cu siguranță CPU-ul Snapdragon 8 Gen5 are un rol important, fiind bine optimizat, la fel ca varianta Elite. Pentru încărcare am reușit să fac rost de un alimentator de 80W cu tehnologie SuperVOOC (nu e în cutie). Bateria de 7400 mAh reușește astfel să se încarce în 52 de minute de la 0 la 100%. În 5 minute obținem 14 procente, în 15 minute avem deja 32%, iar în 30 de minute suntem la 60%. 

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.Xiaomi 17 Ultra42 (%)
  • 2.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • +
  • 146.OnePlus 15R14 (%)
  • 147.Honor Magic8 Lite14 (%)
  • 148.Google Pixel 10a14 (%)
  • 149.Huawei Mate 913 (%)
  • 150.Huawei Mate 20 Pro13 (%)
  • 151.Huawei Mate 30 Pro13 (%)
  • 152.Vivo X60 Pro13 (%)
  • 153.OnePlus Nord CE 5G13 (%)
  • 154.Xiaomi 11 Lite 5G NE13 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 202.OnePlus 15R32 (%)
  • 203.Honor Magic8 Lite32 (%)
  • 204.HUAWEI P20 Pro31 (%)
  • 205.OnePlus 831 (%)
  • 206.Samsung Galaxy S10 Lite31 (%)
  • 207.Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G31 (%)
  • 208.Nubia Red Magic 6 Pro31 (%)
  • 209.Xiaomi Mi 11 Lite 4G31 (%)
  • 210.POCO F331 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 174.OnePlus 15R60 (%)
  • 175.Samsung Galaxy S2660 (%)
  • 176.Apple iPhone 17e60 (%)
  • 177.POCO X3 Pro59 (%)
  • 178.Xiaomi 11 Lite 5G NE59 (%)
  • 179.OPPO Reno7 Lite59 (%)
  • 180.Honor X859 (%)
  • 181.Vivo X80 Lite59 (%)
  • 182.Samsung Galaxy S23 Ultra59 (%)

Nu avem parte de încărcare wireless, dar există alimentare inversa pe fir, pentru alte device-uri. Avem și Bypass Charge aici, pentru gamerii care vor să se joace chiar și atunci când telefonul se află la încărcare. În zona de setări avem Power Saving, Battery Health, opțiuni pentru alimentare. Când ajungem la 1% terminalul intră automat într-un mod de economisire extrem, ce ne limitează la câteva aplicații pentru folosire. Poți obține și în acest mod 20-30 de minute de utilizare la nevoie.

Connectivitate OnePlus 15R

5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0

OnePlus 15R stă foarte bine la capitolul conectivitate și nu dă senzația unui model cu sacrificii față de vârful de gamă OnePlus 15. Avem suport 5G, iar pe partea de rețele wireless întâlnim Wi-Fi 7 (802.11 a/b/g/n/ac/6/7), dual-band, suficient pentru cele mai noi routere și conexiuni rapide, stabile.

Video-review OnePlus 15R, secțiunea Conectivitate

Primim Bluetooth 6.0 cu suport pentru A2DP, LE, dar și codecuri audio avansate precum aptX HD, aptX Adaptive și LHDC 5, ceea ce îl face o alegere foarte bună pentru căști wireless premium și streaming audio de calitate înaltă. Nu lipsesc nici funcțiile considerate deja „obligatorii” în zona high-end: NFC pentru plăți mobile, port infraroșu pentru controlul dispozitivelor smart din casă și un port USB Type-C 2.0 cu OTG.

OnePlus 15R

La capitolul localizare, se oferă suport extins pentru sateliți: GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO și QZSS, ceea ce se traduce prin poziționare rapidă și precisă, inclusiv în orașe aglomerate sau în aplicații de navigație mai pretențioase. În setări regăsim funcțiile de Device Connect, cu integrare în ecosistemul OnePlus: poți conecta telefonul la alte dispozitive compatibile, partaja ecranul către TV sau proiector și folosi opțiunile de cast. Sunt prezente și setările pentru Android Auto, utile pentru cei care folosesc frecvent mașina.

Există și funcții de partajare rapidă între telefoane Android, PC și chiar iPhone, utile pentru transferul rapid de fișiere, fotografii sau clipuri video fără bătăi de cap. Per total, OnePlus 15R livrează o experiență de conectivitate solidă, modernă și echilibrată, fără compromisuri evidente pentru categoria sa.

Testele Ookla au fost realizate în Timișoara și, deși nu impresionează, ține mult de infrastructura din zonă. Avem un maxim obținut de 490 Mbps la download, respectiv 313 Mbps la upload. Cât despre 5G, nu e rău deloc, cu 396 Mbps la download, respectiv 110 Mbps la upload, în rețeaua Orange România.

  • 1234
OnePlus 15R8,9510