OnePlus 8 Review detaliat în română (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

8.350 ori
<b>OnePlus 8 Review detaliat în română</b>În 2020 OnePlus ne-a arătat că a ascultat de fani şi a inclus încărcarea wireless şi certificarea IP68 pe OnePlus 8 Pro. Ba chiar a plusat cu o cameră "X Ray" surpriză. Nu trebuie ignorat totuşi nici companionul acestui telefon, sidekick-ul dacă vreţi..

Multimedia OnePlus 8

Echilibrarea stereo nu excelează, dar în rest suntem mulţumiţi

OnePlus 8 ține cu dinţii de câteva atribute suficiente să îl facă un soi de ameninţare pentru flagship-uri, iar printre ele se află şi difuzoarele stereo. Unul se află jos, iar celălalt este clasicul difuzor pentru convorbiri, care are şi rol de speaker muzical. Îmi amintesc că OnePlus 7 Pro a fost un telefon gălăgios şi hai să vedem cum se descurcă generaţia 2020.

Video-review OnePlus 8, secțiunea Acustică

Avem o acustică stereo bunicică, pe care am simţit-o în special în gaming. De fiecare dată când dau cu paloşul în Darkness Rises sau trag cu armele în Call of Duty Mobile simt sunetul corespunzător satisfăcător din difuzoare. Oi fi eu mulţumit de volum, dar şi de bas şi amplitudine, dar egalizarea şi echilibrarea stereo nu e chiar bine realizată. Basul e oferit de speakerul de jos, iar înaltele de cel de sus. Problema e că difuzorul de jos se aude sesizabil mai tare.

 OnePlus Bullets Wireless Z

Am văzut şi mai bine de atât. Nu primim căşti la pachet, dar putem opta pentru unele wireless la preţ OK tot de la OnePlus. OnePlus Bullets Wireless Z costă 49 de euro pe site-ul companiei şi oferă o audiţie foarte bună. Chiar am testat, aşa că trebuie să me credeţi pe cuvânt.

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.POCO F8 Pro92,5 (dBA)
  • 2.OPPO Find X291,9 (dBA)
  • +
  • 141.OnePlus 881,3 (dBA)
  • 142.Motorola Edge 3081,3 (dBA)
  • 143.Honor Magic Vs81,3 (dBA)
  • 144.Nubia Red Magic 6 Pro81,1 (dBA)
  • 145.Apple iPhone 11 Pro Max81 (dBA)
  • 146.Redmi Note 10S81 (dBA)
  • 147.OPPO Reno6 Pro 5G81 (dBA)
  • 148.Huawei Mate 50 Pro81 (dBA)
  • 149.ASUS ROG Phone 6 Pro80,9 (dBA)

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 203.OnePlus 887,3 (dBA)
  • 204.OnePlus Nord CE 5G87,3 (dBA)
  • 205.realme GT Neo287,3 (dBA)
  • 206.realme 9 Pro+87,3 (dBA)
  • 207.Huawei Mate 987,2 (dBA)
  • 208.OPPO Reno7 Lite87,2 (dBA)
  • 209.Xiaomi 15T Pro87,2 (dBA)
  • 210.Huawei P9 Plus87,1 (dBA)
  • 211.Motorola One Macro87,1 (dBA)

Am făcut şi testele cu decibelmetrul şi am ajuns la testul cu sample-ul acustic la 87.3 dBA jos şi 81.3 dBA sus. Cu valoarea de jos a depăşit Galaxy S20 şi Galaxy Note 10+, dar am rămas sub Huawei P40 Pro şi Oppo Reno 3 Pro 5G. La testul de gaming nu m-a dat pe spate valoarea de 98 de decibeli, pentru că în general 100 de decibeli+ e valoarea acceptată de noi ca bună. Am depăşit, Huawei P40 Pro cu puţin, dar OnePlus 7 Pro şi Mate 30 Pro sunt superioare.

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 240.OnePlus 898 (dBA)
  • 241.OnePlus 9 Pro98 (dBA)
  • 242.OPPO Reno7 Lite98 (dBA)
  • 243.POCO M4 Pro98 (dBA)
  • 244.Motorola Edge 30 Neo98 (dBA)
  • 245.Samsung Galaxy S25 Edge98 (dBA)
  • 246.POCO X3 Pro97,9 (dBA)
  • 247.ASUS ROG Phone 5s97,9 (dBA)
  • 248.OPPO Reno1097,9 (dBA)

Per total acustica e sub seria Galaxy S20, clar sub Xiaomi Mi 10 Pro, dar peste iPhone 11 Pro Max.

Cameră OnePlus 8

Nu bate nici un record, doar se comporta bine la calibrarea culorilor şi filmare 4K

Din prima clipă când am văzut setup-ul foto al lui OnePlus 8 mi-am permis să strâmb din nas. 699 euro pentru aşa ceva? Parcă doream mai mult... Avem în faţă o cameră de 16 megapixeli, cu deschidere F2/.0, HDR şi filmare Full HD, decupata discret în colţul din stânga sus.

În spate avem o cameră triplă, cu următorul setup:

  • 48 megapixeli, Sony IMX586, lentila 6P, deschidere F/1.75, OIS
  • 16 MP, camera ultra wide, unghi de 116 grade, F/2.2.
  • 2 MP, camera Macro, F/2.4

Primim şi bliţ dual LED, filmare 4K la 60 FPS, dar şi mulţi autofocus (PDAF + CAF). Avem şi Super Slow Motion dar maxim la 480 FPS. Există şi Ultrashot HDR, Nightscape, mod Portrait, Panorama, Pro şi detecţie facială a câinilor şi pisicilor. În plus puteţi face captura RAW şi folosi AI-ul pentru detectarea de scene. Şi camera ultra-wide şi cea Macro au focalizare fixă. Capturile standard se fac la 12 megapixeli, dar puteţi opta pentru cadre full la 48 de megapixeli, chiar şi fără să treceţi la modul Pro.

Video-review OnePlus 8, secțiunea Camera

Şi acum să trecem la galeria foto realizată ziua. A fost realizată în luna aprilie pe final, pe o vreme foarte caldă, la Timişoara. Focalizarea mi s-a părut excelentă şi verdele plantelor din grădină, deşi foarte viu, nu se duce în teritoriul verdelui SF de la Galaxy S20+. Captură ultra-wide are detalii pierdute în fundal dar sta OK la culori. Avem cadre foarte plăcute privirii cu flori, dar şi cu muşchi pe acoperişul unui şopron.

Focalizarea manuală îşi face treaba bine şi avem destui muguri în cadru. E clar că de aproape poţi focaliza mai bine cu acest telefon decât cu Huawei P40 Pro şi Galaxy S20 Ultra, care au avut ceva imperfecţiuni la acest capitol. Aş menţiona şi că fotografiile ultra-wide nu sunt atât de largi în cadru precum cele realizate cu telefoanele Samsung. OnePlus 8 stă bine la fotografiile culinare, unde textura cărnii în baiț arată mai suculent decât a perceput-o ochiul aş zice.

Bulele de grăsime şi paprika presărată peste zeama te fac să ştergi ecranul pe care le priveşti, ca şi cum s-ar fi prelins pe el. Atenţie la încadratura şi la lumină. Mi s-a părut că la exterior textura mâncării a fost mult mai convingătoare. Din nou la exterior, cerul a avut culori credibile şi ne-am jucat cu focalizarea pe fundal şi prim plan cum am dorit fără să avem probleme. O să sune ciudat dar zoom-ul digital de aici, care se face doar prin crop nu e chiar rău.

Nici pe departe aşa bun ca la OnePlus 7 Pro, dar pentru zoom digital stăm bine. HDR-ul face o treabă foarte bune pentru a echilibra zonele mai luminoase şi pe cele mai întunecate. La selfie am remarcat că fotografiile arată bine câtă vreme stai un pic mai departe de telefon, iar dacă eşti prea aproape tinde să focalizeze pe obiectele din fundal. Altminteri detalii bune şi bujorii din obraji răzbat convingător şi pe mediu digital.

Ca o concluzie expunerea şi HDR-ul sunt cu 10% mai bune decât la OnePlus 7 Pro, care ştiu că la soare puternic avea unele sughiţuri. Macro face o treabă bună, dar e nevoie de răbdare şi măsurătoare ochiometrică perfectă ca să îţi iasă din prima captură.

La captura low light clar vă invit să rămâneţi doar pe camera principală, pentru că ştim ce poate senzorul acesta, de la OnePlus 7 Pro, ZenFone 6 şi alte câteva telefoane. Camera ultra-wide nu face faţă, întunecă cadrele, amplifica luminile şi generează artefacte. Sunt mulţumit de cantitatea de lumină capturată de senzor, parcă mai multă decât la Oppo Find X2, dar nu simt că ar emite pretenţii să bată un Huawei P40 Pro, Galaxy S20 Ultra sau Xiaomi Mi 10 Pro.

Poate cu S20 şi S20+ să se ia la trântă. Îmi place cum arată textura apei pe caldarâmul timişorean, luminile redate corect, culorile fix atât de calde sau reci cât le percepea şi ochiul în realitate. Modul Nightscape a făcut o treabă foarte bună, scăpând de efectul fantomatic al pozelor de noapte şi evidenţiind cerul în fundal, dar şi ce se ascundea în spatele pereților clădirilor din dreapta imaginii. Poate puţin cam caldă şi galbenă poză, dar o iert, pentru că modul Nightscape a evoluat foarte mult de la debut.

Procesarea din software e demnă de Google Pixel-uri şi capturile au fost mai mereu corecte cu percepţia umană a fotografului. Uitaţi de zoom, ultra-wide şi macro noaptea. Per total nu e ceva foarte memorabil aici şi se mai strecoară şi cadre imperfecte.

Să vedem cum stăm cu filmarea acum!

Captură video Full HD nu mă da pe spate, cerul fiind alb, iar culorile sunt cam spălăcite. Zoom-ul nu impresionează. Trecem la ferma de la Tormac, unde vedem un clip slow motion rezonabil de impresionant, dar am văzut la viaţa mea slo mo-uri mai dramatice şi cinematice. Când am schimbat pe 4K la 60 FPS s-a schimbat radical şi povestea. Claritatea este perfectă, avem detalii gârla şi suntem la egalitate cu telefoanele din seria Galaxy S20 brusc.

Remarc totuşi o compensare a mişcării, care duce la o uşoară sacadare la trecerea între cadre. Culorile sunt un pic am prea vii, iar focalizarea mi s-a părut superficială pe holdele de la început. Stabilizarea nu e rea la filmarea din mers şi nu remarc vreun flicker. Mai apare câte o refocalizare din când în când. Avem şi un video în care alergam chiar cu telefonul în mână, iar expunerea fluctuează. Captură video selfie totuşi nu e rea deloc şi se ridică la înălţimea oricărui alt flagship din 2020, mai ales a celor Samsung.

Colegul nostru Krisztian putea face lejer un vlog său scurt metraj folosind camera frontală. tonalitatea pielii şi umbrele create de păr au fost bine surprinse. La filmarea low light mă declar mai degrabă neimpresionat şi comportamentul e mai aproape de un high midrange. E şi zgomot, filmarea din mers se lasă cu flicker şi detaliile lipsesc. Dacă dai zoom pieri focalizarea şi dacă aluneci în ultra-wide faci totul roşu. Sursele de lumină sunt cam mari şi estompate.

Catedrala a arătat bine în acel video final totuşi, pe ploaie, dar sincer nu aş da filmarea lui OnePlus 7 Pro pe cea a lui OnePlus 8. Cât despre microfon, dacă prinde vânt puternic nu prea se mai descurca. Practic din 3 camere cea principală şi ultra-wide livrează rezonabil doar ziua, la fotografii şi la filmare captura 4K la 60 FPS e baza. Peste ani acest telefon nu va fi aşa memorabil că OnePlus 7 Pro. Dacă vrei poze de social media şi atât e posibil să îţi fie de ajuns.

Benchmark-uri OnePlus 8

Pare un superstar la jocuri şi future proof

OnePlus 8 a făcut câteva compromisuri faţă de OnePlus 8 Pro, dar procesorul/performanţă nu se număra printre ele. Avem un CPU Snapdragon 865, alături de 8 GB RAM, plus 128 GB stocare UFS 3.0. Performanţa a fost excelentă, funcţionarea a fost mereu fluidă şi cu zero lag, nu că ne-am fi aşteptat la altceva. OxygenOS ne-a răsfăţat mereu cu fluiditate deosebită.

Trecem la benchmark-uri, unde îl găsim pe OnePlus 8 pe locul 2 all time în AnTuTu 8, cu un scor impresionant de 579k puncte, impresionant pentru un non flagship. Doar Xiaomi Mi 10 Pro e peste şi în rest depăşim tot, de la Galaxy S20 ultra la iPhone 11-uri şi Huawei P40 Pro. Am fost pe podium şi în GeekBench 5, pe locul 3, doar sub iPhone 11 şi iPhone 11 Pro Max. În rest batem toate telefoanele cu Android, de la Oppo Find X2 la Xiaomi Mi 10 Pro şi seria S20.

OnePlus 8Xiaomi Mi 10 ProOPPO Find X2Samsung Galaxy S20+Nubia Red Magic 5G3DMark Sling Shot Extreme ES 3.1726871847256675972433DMark Sling Shot Extreme Vulkan6702653465586336×AI Benchmark 33368332772345303716968890AITuTu Benchmark×452271×297201472392AnTuTu v8579834599340540569519237595136AnTuTu v8 - CPU180713185797180371155956183584AnTuTu v8 - GPU216356223517200546216228221778AnTuTu v8 - MEM100690106742975507442891576AnTuTu v8 - Temperature32,2 (°C)35,5 (°C)37 (°C)37,8 (°C)37,7 (°C)AnTuTu v8 - UX8207583284621027262598198Basemark OS II61095895578148075885Basemark OS II - Graphics1117011439121181068111833Basemark OS II - Memory80747191667337856589Basemark OS II - System955798681006193559854Basemark OS II - Web16161488137314111562Basemark Web502,77467,02445,19464,91507,84GFX Bench 4.0 - ALU 218082700180418052692GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.126852693153619112454GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 218052695180113592687GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.037355481364536675426GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.137214791282436075333GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.131813099303330783109GFX Bench 4.0 - Render Quality25102510251032682510GFX Bench 4.0 - T-Rex33735027337433685016GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.118082698180418002690GFX Bench 4.0 - Texturing2408324305236591760224095GeekBench 5 - Compute295829452912×3198GeekBench 5 - Multi-Core33563315333728692921GeekBench 5 - Single-Core911904901933899JetStream267,3863,5464,8551,9570,01NenaMark 260,4 (FPS)90 (FPS)120,1 (FPS)120,2 (FPS)144,8 (FPS)PCMark Work 3.0103809902102621041312080PCMark Work 3.0 - Data manipulation84317088746269198520PCMark Work 3.0 - Photo editing2636826986270772800127803PCMark Work 3.0 - Video editing56905789613862836789PCMark Work 3.0 - Web browsing847378437514900111881PCMark Work 3.0 - Writing1124010958122111117513465RealPi Benchmark1,51,511,491,561,51SunSpider323,4 (ms)331,5 (ms)325,7 (ms)458,1 (ms)349,8 (ms)Vellamo - Browser10791108999945967011233Vellamo - Metal63586351646658986415Vellamo - Multicore76177707776079319049TOTALURI8114415

Pe partea de GPU avem 3DMark Slingshot Extreme ES 3.1, unde OnePlus 8 este şi a rămas pe locul întâi. Interesant e că am mai testat telefoane, dar nu s-a urnit de pe locul întâi. E totuşi cu 12 puncte peste Oppo Find X2, dar şi cu 80 de puncte peste Xiaomi Mi 10 Pro. Întrecem şi toate telefoanele de gaming testate, deci OP8 devine brusc un telefon de gaming redutabil. Şi asta fără să facă vreun compromis la temperatura, la gaming cel puţin.

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 53.OnePlus 831,7 (°C)
  • 54.iHunt Titan P11000 Pro31,7 (°C)
  • 55.Honor 400 Lite31,8 (°C)
  • 56.ASUS ROG Phone 8 Pro31,8 (°C)
  • 57.Xiaomi Mi Note 10 Lite31,8 (°C)
  • 58.Xiaomi 15 Ultra31,9 (°C)
  • 59.Motorola Edge 4031,9 (°C)
  • 60.Nothing Phone (1)31,9 (°C)
  • 61.Vivo V23 5G31,9 (°C)

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 396.OnePlus 839,5 (°C)
  • 397.OnePlus 639,5 (°C)
  • 398.Sony Xperia XZ1 Compact39,5 (°C)
  • 399.Samsung Galaxy S10 Lite39,6 (°C)
  • 400.Samsung Galaxy Z Fold739,7 (°C)
  • 401.Huawei P40 Lite 5G39,7 (°C)
  • 402.Allview X3 Soul Lite39,7 (°C)
  • 403.Samsung Galaxy Z Flip739,8 (°C)
  • 404.Samsung Galaxy S2439,8 (°C)

La gaming am ajuns la doar 31.7 grade Celsius, iar la benchmark-uri 39.5 grade Celsius, deci aici performanță uriaşă adăugă nişte grade în plus, dar nu se duce la limita îngrijorătoare de 40 de grade. Nu pot decât să mă întrebat cât de puternic este OnePlus 8 Pro...

  • 1234
OnePlus 89,3110
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×