OS, UI & Apps OPPO A6 Pro 5G
Îşi face treaba ca un telefon cu preţ dublu
Pe partea software telefonul rulează ColorOS 15 aplicat peste Android 15, dar cu extra topping de AI. Mă refer la faptul că ai inteligență artificială în aplicaţia de luat notiţe, cu care poţi rescrie text, schimba tonul, să îl corectezi sau rezumi. Evident avem parte şi de Gemini, cu tot cu Gemini Live, poţi conversa sau să îi dai acces la cameră, ca să îţi dea sugestii ce să găteşti cu ce ai în frigider. Plus Circle to Search care identifică orice vezi pe ecran, recunoaşte melodii şi face traduceri imediat.
AI-ul se regăseşte şi pe partea de editare foto, cu unelte ca AI Recompose, AI Eraser, AI Perfect Shot şi Enhance Clarity. Avem şi Unblur şi Remove Reflection. AI Eraser te ajută să scoţi din cadru photo bomberi şi obiecte, iar restul umblă la cadru şi detalii. Mai beneficiem şi de AI Studio, unde putem da frâu liber imaginaţiei şi să ne schimbăm fundalurile, hainele, să ne punem măşti veneţiene sau să ne "pozăm" cu celebrităţi, actori, fotbalişti, idoli. Sunt 3 moduri principale aici: AI Portrait, AI Reimage şi AI Motion, cu care faci din fotografii un fel de GIF-uri complexe. Toate necesită tokeni şi să te loghezi în contul tău OPPO.
Cititorul de amprente optic din ecran e rapid, responsiv. Până şi gamerii au primit ceva şi anume un meniu lateral generos, care are până şi Bypass Charging, Game Focus, blocare de apeluri, moduri de performanţă şi captură de ecran. Interfaţa ColorOS rămâne personalizabilă, cu widgeturi, layout, tranziţii, culori, schimbări de iconuri, inclusiv cele third party. Plus teme şi fundaluri customizabile.
Printre funcţiile speciale găsim Share With iPhone or PC, pentru partajare mai eficientă a fişierelor, dar şi Screencast şi Quick Connect. Pentru comoditate apare şi un sidebar smart cu funcţii şi aplicaţii la îndemână, iar telefonul permite şi utilizare cu o mână şi cu mănuşi chiar. Ai şi mod pentru copii mici, mod Outdoor, cu localizare mai precisă şi conexiune mai rapidă la Internet, sau Simple Mode, pentru cei în vârstă, cu text mai mare şi sunete cu volum mai mare.
Poţi să dai un boost de performanţă, adăugând încă 8 GB RAM din setări, plus activa engine-ul CPU Vitalization.
Plusuri și minusuri OPPO A6 Pro 5G
Părți pozitive
- - corp foarte rezistent
- - captură foto/video sub apă
- - ecran luminos
- - camera principală îşi face treabă dacă eşti turist
- - focalizare OK
- - selfie-uri bunicele
- - suficient AI pentru utilizatorul de rând
- - baterie cu autonomie excelentă, cea mai rapidă încărcare sub 2000 lei
- - slot microsD
- - fără lag
- - 5 ani de utilizare smooth
Părți negative
- - filmarea nu impresionează
- - captură video doar FHD
- - Android 15
- - fără stabilizare optică pe camera principală
- - fără cameră telephoto şi ultrawide
- - procesorul putea fi un pic mai bun
- - încărcare de 80W doar pe anumite modele, de preferat oficiale
Concluzii OPPO A6 Pro 5G
La final de azi, asta e telefonul călătorului şturlubatic, care nu se teme să se ducă în medii dure. Unde scapi telefonul, unde îl bagi în apă şi filmezi cu el sub apă. E foarte robust, bateria ține cât un city break sau mai mult şi ecranul e luminos. Camera nu te lasă la greu... dacă nu ai pretenţii de filmare de vlogger. Closeup, Portrete, peisaje poţi captura lejer. Ai şi ceva AI, mai dregi din AI capturile şi OPPO A6 Pro 5G se ocupă şi de traduceri şi comunicare când călătoreşti.
Nu e telefon de gaming, dar îţi umple timpul cu seriale şi filme decent în aeroport, ecranul fiind un AMOLED de calitate. Cine ştie să se învârtă printre oferte şi să vadă ce retaileri îl au împing preţul şi mai jos de 1500 de lei. E telefon pentru călători pragmatici şi aventuroşi, dar atenţie la compromisul filmării şi dacă puteţi trăi cu asta în 2026.
Note OPPO A6 Pro 5G
- Design9/10
- Display8,5/10
- Hardware7,5/10
- Baterie10/10
- Connectivitate9/10
- Multimedia8,2/10
- Cameră8/10
- Benchmark-uri7/10
- OS, UI & Apps8,5/10
- Preț9/10
- Total8,47/10













