OPPO Find X8 Ultra review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

5.711 ori
<b>OPPO Find X8 Ultra review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)</b>Vara vine cu exclusivități la Mobilissimo, din păcate unele care nu ajung pe piața din România și nici măcar pe cea din Europa. Mă refer desigur la punctul principal de atracție din titlul recenziei de față și anume OPPO Find X8 Ultra

Hardware OPPO Find X8 Ultra

Ecran mai mare, procesor mai bun

Sunt modificări interesante la OPPO Find X8 Ultra dacă îl comparăm cu Find X8 Pro pe care l-am testat prin toamna anului trecut. În primul rând se schimbă procesorul și în loc de un Dimensity 9400 avem un Snapdragon 8 Elite, o alegere ciudățică, în ideea în care de obicei modelele de China au MediaTek și cele globale vin cu Qualcomm. Nu și aici!

Video-review OPPO Find X8 Ultra, secțiunea Hardware

Primim configurații cu 12 sau 16 GB RAM + 256/512 GB sau chiar 1 TB stocare flash rapidă UFS 4.1, iar ecranul urcă la 6.82 inch, fiind un LTPO AMOLED cu rezoluție WQHD+ de 3168 x 1440 pixeli, plat, cu muchii foarte înguste, rată de refresh de 120Hz, Dolby Vision, HDR Vivid, HDR10+ și raport corp ecran excelent de 90.2%.

Informații Generale
  • Producător:
  • OPPO
  • Model:
  • Find X8 Ultra
  • Data anunțării:
  • Aprilie 2024
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Negru, Alb, Roz
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • ColorOS
  • CPU
  • Dual-core 4.32 GHz + Hexa-core 3.53 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 8 Elite
  • GPU
  • Adreno 830
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, proximitate, compas
  • GPS
  • GPS, Glonass, BDS, GALILEO, QZSS
  • Senzor amprente
  • Da, Sub display, Ultrasonic
Dimensiuni
  • Greutate
  • 226g
  • Lungime
  • 163,1mm
  • Lățime
  • 76,8mm
  • Grosime
  • 8,8mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • LTPO, AMOLED
  • Diagonală
  • 6,82inch
  • Rezoluție
  • 3168x1440pixeli
  • Densitate pixeli
  • 510
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 90,2
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 50megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4K@30/60/120fps, 1080p@30/60/120/240fps, gyro-EIS, HDR, 10‑bit video, Dolby Vision
  • Caracteristici Foto
  • wide, Dual Pixel PDAF, OIS, senzor tip 1 inch, f/1.8, 23mm wide, periscop telephoto, zoom optic 3x, multi-directional PDAF, macro 10 cm, 70mm telephoto, zoom optic 6x, 135mm telephoto, ultra-wide, 15mm ultra-wide
  • Cameră Telephoto
  • 50megapixeli
  • Cameră Telephoto secundară
  • 50
  • Cameră Ultra-wide
  • 50megapixeli
  • Camera Frontală
  • 32megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 12GB, 16GB
  • Internă
  • 256GB, 512GB
  • Tip stocare
  • UFS 4.0
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE, 5G
  • Bluetooth
  • 5.4
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 ab/g/n/ac/6/7
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • Port Infraroșu
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C, 3.2
  • OTG/MHL
  • Da
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Si/C
  • Capacitate
  • 6100mAh
  • Încărcare rapidă
  • 100W
  • Încărcare wireless
  • 50W
  • Încărcare wireless inversă
  • 10W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP69, IP68
Detalii smartwatch

Telefonul aduce cameră selfie de 32 mpx cu filmare 4K 60fps, iar în spate are un setup quad cu 50 mpx wide, OIS (senzor tip 1-inch) + 50 mpx periscop telephoto, OIS, zoom optic 3x + 50 mpx periscop telephoto, OIS, zoom optic 6x + 50 mpx ultra-wide, cu aportul Hasselblad.

OPPO Find X8 Ultra mai oferă difuzoare stereo, baterie generoasă de 6100 mAh Si/C cu încărcare la 100W pe fir, 50W wireless și 10W încărcare wireless inversă. Are certificare IP68/IP69 și integrează sub ecran un scanner de amprente ultrasonic. 

Baterie OPPO Find X8 Ultra

Bateria se ține bine și este desigur Si/C

OPPO a integrat pe Find X8 Ultra o baterie o idee mai mare decât cea găsită pe X8 PRO (5910 mAh), mai precis o unitate de 6100 mAh, Si/C desigur și cu suport pentru încărcare la 100W pe fir, 50W wireless și cu 10W încărcare wireless inversă. Ne convingem de cum stă telefonul la capitolul eficiență cu Snapdragon 8 Elite alături.

Video-review OPPO Find X8 Ultra, secțiunea Baterie

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 25.OPPO Find X8 Ultra29h 33m
  • 26.OnePlus 1329h 22m
  • 27.Samsung Galaxy Z Flip729h 2m
  • 28.Samsung Galaxy S2428h 51m
  • 29.realme GT 628h 42m
  • 30.Apple iPhone 16 Pro Max28h 21m
  • 31.Samsung Galaxy S24+28h 9m
  • 32.OPPO Reno13 F27h 54m
  • 33.iHunt Titan P11000 Pro27h 50m

Începem ca de fiecare dată cu testul de playback video unde mai că ajungem la 30 de ore. Am obținut 29h 33m de playback video continuu local și ocupăm astfel locul 21 în clasament, peste OnePlus 13, iPhone 16 Pro și cu 2 ore peste Galaxy S24 Ultra. Varianta S25 Ultra are 31h 7m, iar mai sus îl găsim și pe Xiaomi 15 Ultra cam tot pe la 31 de ore.

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 69.OPPO Find X8 Ultra15h 50m
  • 70.Motorola Moto G 5G15h 46m
  • 71.Sony Xperia 10 II15h 45m
  • 72.realme 8 Pro15h 45m
  • 73.Motorola Moto G5215h 45m
  • 74.POCO F715h 45m
  • 75.Samsung Galaxy S24 Ultra15h 43m
  • 76.Motorola Edge 30 Ultra15h 42m
  • 77.Honor Magic V315h 42m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

La utilizare continuă avem 15h 50m, scor care nu impresionează nici prin locul ocupat în clasament (65), doar că nici rivalul Galaxy S25 Ultra nu stă mai bine de atât, cu 15h 52m. Prin vârf de clasament îl avem pe realme GT7 cu 21h 49m, ba chiar și un Pixel 9a care a uimit prin 20h 30m.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 166.OPPO Find X8 Ultra1h 5m
  • 167.Nothing Phone (2a)1h 5m
  • 168.Vivo X80 Lite1h 5m
  • 169.Nothing Phone (1)1h 5m
  • 170.Xiaomi 11 Lite 5G NE1h 5m
  • 171.Samsung Galaxy S10 Lite1h 5m
  • 172.Huawei P40 Lite1h 5m
  • 173.Samsung Galaxy S6 Edge+1h 5m
  • 174.Redmi Note 14 Pro 5G1h 6m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Cât despre încărcare, am avut în pachet încărcătorul oficial, dar nu și un adaptor de Europa, astfel că am folosit clasicul Baseus GaN de 100W și am avut nevoie de 1h 5m pentru o alimentare completă. 5 minute de conectare la priză înseamnă 9%, 15 minute 27%, iar dacă ai doar 30 de minute la dispoziție ajungi la 55%.

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 280.OPPO Find X8 Ultra9 (%)
  • 281.Google Pixel 10 Pro XL9 (%)
  • 282.Samsung Galaxy A5 (2017)8 (%)
  • 283.Huawei P9 lite (2017)8 (%)
  • 284.Allview X4 Soul Style8 (%)
  • 285.HTC U118 (%)
  • 286.Motorola Moto G5S8 (%)
  • 287.Huawei Mate 10 Lite8 (%)
  • 288.Samsung Galaxy A8 (2018)8 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 246.OPPO Find X8 Ultra27 (%)
  • 247.Motorola moto g8627 (%)
  • 248.Google Pixel 10 Pro XL27 (%)
  • 249.Motorola moto g86 power27 (%)
  • 250.Motorola Moto G5 Plus26 (%)
  • 251.Motorola Moto G5S Plus26 (%)
  • 252.Nokia 6.126 (%)
  • 253.ASUS ROG Phone26 (%)
  • 254.Xiaomi Mi Mix 2S26 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 194.OPPO Find X8 Ultra55 (%)
  • 195.Xiaomi Mi 654 (%)
  • 196.Samsung Galaxy S10 5G54 (%)
  • 197.Samsung Galaxy A7154 (%)
  • 198.Samsung Galaxy S21 5G54 (%)
  • 199.Redmi Note 10S54 (%)
  • 200.Apple iPhone 13 Pro54 (%)
  • 201.Samsung Galaxy S22 Ultra54 (%)
  • 202.Motorola Moto G82 5G54 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
  • 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
  • +
  • 28.OPPO Find X8 Ultra97 (%)
  • 29.Xiaomi Mi Note 1096 (%)
  • 30.Samsung Galaxy S20 Ultra96 (%)
  • 31.Motorola Edge 2096 (%)
  • 32.Nothing Phone (2a)96 (%)
  • 33.OnePlus 695 (%)
  • 34.Samsung Galaxy S23 Ultra95 (%)
  • 35.realme C5595 (%)
  • 36.realme 14 Pro95 (%)

Prin setări vei găsi opțiuni power saving, moduri baterie, grafic de consum, opțiuni pentru întârzierea încărcării complete sau pentru oprirea la 80% și ai și informații despre sănătatea bateriei. 

Connectivitate OPPO Find X8 Ultra

Conectivitate

OPPO a adus pe Find X8 Ultra suita supremă de conectivitate cu WiFi 7, NFC, Bluetooth 5.4 (A2DP, LE, aptX HD, LHDC 5), infraroșu, port USB-C 3.2 OTG și desigur dual-SIM plus 5G. Avem GPS, BDS, GALILEO, QZSS, GLOANSS și comunicare prin satelit pe versiunea specială de X8 Ultra un pic mai scumpă.

Video-review OPPO Find X8 Ultra, secțiunea Conectivitate

Find X8 Ultra

De obicei există temeri de compatibilitate cu rețelele locale atunci când vrei să cumperi un telefon disponibil doar în China, dar cel puțin noi nu am întâmpinat probleme cu versiunea de test X8 Ultra. Am folosit un abonament Orange și am atins viteze ca pe WiFi. La download am urcat până la 980 Mbps iar upload-ul la 144 Mbbps, prin zona Cișmigiu. 

În zona de conectivitate extra am mai găsit Personal Hotspot, VPN, NFC, Private DNS, cât și Multi-screen Connect, Remote PC Control, OPPO Share, Link to Windows, OWork (administrare și editare fișiere pe diferite dispozitive), Screencast, Screen sharing, Print și Smart Cars care permite să accesezi aplicațiile de pe telefon pe sistemul infotainment auto, ca Apple CarPlay sau Android Auto.

Aici are și un Driving Mode inclus, plus posibilitatea de a folosi telefonul ca o cheie Bluetooth pentru deblocat automat mașina atunci când te apropii. Există și aceeași funcție pe NFC. Tot aici mai e zona Smart Controls cu un widget pe ecranul telefonului pentru a bloca/debloca mașina, sau controla portbagajul, AC-ul. 

În secțiunea Touch Interactions poți transfera fișiere via NFC între telefoane, sau folosi O+ Connect pentru transfer spre un iPhone. 

  • 1234
OPPO Find X8 Ultra9,3010
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×