RETROreview Nokia 1100: un clasic care a cucerit Africa, hackerii, globul (Introducere, Video Review)

Autor:  | Publicat în:  Nokia 1.918 ori
<b>RETROreview Nokia 1100: un clasic care a cucerit Africa, hackerii, globul</b>Mobilissimo.ro realizează un nou retro-review, de acestă dată al modelului Nokia 1100, terminal din anul 2003 şi care a vândut peste 250 de milioane de unităţi în doar 5 ani. Handsetul se remarcă prin rezistenţă la praf şi lanterna puternică, fiind un hit

Introducere

Nokia 1100 are o istorie bogată şi o reputaţie excelentă, meritând deci să ajungă la RETROreview-ul Mobilissimo.ro. Acest clasic apărea în anul 2003 şi reuşea să vândă 250 de milioane de unităţi la 5 ani după apariţia sa. Hai să vedem ce ne rezervă acest bătrânel plin de energie.

Se remarca prin anduranţă şi devenea brusc consacrant cu câţiva ani în urmă în rândul hackerilor. Iniţial a fost creat pentru pieţele emergente, fiind un hit în Africa, pentru că avea o tastatură rezistentă la nisip şi acelaşi nisip nici nu pătrundea în carcasă. Lanterna puternică era un punct forte apreciat în satele din India şi Mexic, iar Nokia 1100 e şi telefon aniversar, pentru că handsetul cu numărul 1 miliard al celor de la Nokia a fost chiar un model de acest gen, cumpărat în Nigeria în 2005.

Nokia 1100 debuta la suma de 100 de dolari, dar ajungea apoi rapid la 100 de lei. Avea 36 de sonerii la bord şi benzi laterale pentru extra aderență, stând excelent în mână. Putea stoca 50 de mesaje şi avea un volum excelent la convorbiri, în vreme ce bateria oferea 400 de ore de funcţionare în standby. Puteam juca Snake II pe acest device ore întregi la acele vremuri. În 2009 acest model devenea brusc celebru iar, deşi era scos din producţie.

Umbla vorba în târg că ar fi putut intercepta datele tranzacţiilor bancare, iar hackerii plăteau şi zeci de mii de dolari pe el. Un telefon legendar, controversat şi salvator de vieţi în Africa, Nokia 1100 e iconic pentru istoria Nokia şi a telefoanelor în general.

Video Review Nokia 1100

  • 1
Nokia 1100
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×