Prima recenzie Mobilissimo.ro pe 2012 este cea a telefonului Motorola Pro și a trecut ceva timp de la ultimul device touch and type deci sosirea sa în teste a fost binevenită. Terminalul ne-a fost furnizat de către cei de la QuickMobile, care oferă spre vânzare acest terminal la prețul de 985 de lei. După cum observați și în titlu este inevitabilă comparația cu un BlackBerry, sau chiar cu un telefon Nokia din Seria E. Haideți totuși să aflăm dacă este cazul să facem astfel de paralele...
în primul rand acest handset este destul de gros și greu încât să nu facă neapărat cu ochiul unui împătimit de Samsung Galaxy S II, de exemplu... și apoi e problema sistemului de operare învechit (Froyo), dar mai avem până acolo. Motorola Pro măsoară 11.7 mm în grosime, cântărește 134 de grame și vine cu o tastatură QWERTY cu 4 rânduri, un display touchscreen TFT de 3.1 inch, care suporta o rezoluție de 320 x 480 pixeli. Tastele fizice ale lui Motorola Pro pot părea înghesuite la prima vedere, dar nu am avut probleme în a scrie rapid folosindu-le, chiar dacă sunt posesor de degete groase. Observați și că tastele au o ușoară proeminentă, că le conferă un soi de formă de piramidă, astfel că sunt mai ușor de apăsat.
Telefonul vine cu un slot microSD și cu un card de 8 GB la pachet, iar dotările sale mai includ și conectivitate HSDPA cu posibilitate de download la viteze de până la 10.2 Mbps, plus WiFi, DLNA și Bluetooth 2.1. Drept procesor Motorola Pro folosește un TI OMAP 3620-1000 de 1 GHz, mai mult decât suficient pentru nevoile sale, însoțit de un GPU PowerVR SGX530, dar nu vă așteptați la sesiuni de gaming prea intense prin intermediul acestuia, mai ales pe așa o diagonală mică.
Motorola Pro nu dispune de o cameră secundară, frontală pentru videoconvorbiri, iar lista de dotări hardware a acestui device touch and type este întregita de un accelerometru, busola, GPS și o baterie Li-Ion de 1420 mAh, care asigură cam 8 ore de convorbire. Din păcate veți prinde cu greu o zi de utilizare cu acest handset, a cărui baterie se termină destul de rapid dacă stați pe WiFi, descărcați aplicații, va mai și jucați și faceți și fotografii.
Aflați că americanii au beneficiat de acest smartphone cu multe luni înaintea europenilor, deci la noi a ajuns foarte târziu acest model Motorola și apoi urmașul sau Motorola Pro+. Un aspect pe care l-am remarcat la acest telefon este atenția la detalii, astfel că spre exemplu marginea metalică din jurul său, cea cromata este ceea ce englezul ar numi "a nice touch". Puțină eleganță la un așa preț și cu așa un OS învechit este o consolare destul de OK, nu credeți? și fiindcă tot am menționat sistemul de operare, acesta este vechiul Android 2.2 Froyo, iar dacă ați pus mâna măcar o dată pe un device Android 4.0 vă veți simți privat de multe funcții moderne când îl veți folosi pe Motorola Pro.
Mai trebuie remarcat un aspect: cel al butoanelor touch capacitive de sub ecran. Ele nu sunt integrate într-un mod prea inteligent, astfel că vă veți lovi degetele de marginea superioară a tastaturii și nu veți avea răspunsul dorit la apăsarea butonului Home, Back sau Menu spre exemplu. Ecranul acestui telefon este destul de luminos, dar culorile sale sunt destul de spălăcite, plângere pe care o am și cu privire la fotografiile realizate cu acest Motorola.
în partea sa din spate avem o cameră de 5 megapixeli, cu posibilități modeste și cu autofocus, bliț dual LED și suport pentru captura ideo 480p la 30 fps. Camera se comportă rezonabil doar în condiții de luminozitate bună, deci luați-vă adio de la fotografii prea clare făcute în casă, mai ales într-o zi cu nori sau seara cu luminile aprinse. Găsiți mai jos o mostră foto și video, dacă sunteți curioși.
Revenind la software pentru o clipă, aflați că pentru a putea accesa telefonul trebuie să vă faceți întâi un cont Motoblur. Motoblur este și numele UI-ului de pe acest device, unul cu 7 ferestre Home, cu obișnuitele widgeturi din Android 2.2, unele unice pentru Motorola. Ce mi-a plăcut este faptul că putem redimensiona widgeturile și am apreciat și complexitatea playerului sau audio. Acesta integrează atât o modalitate de căutare a versurilor în vreme ce ascultăm melodia, cât și o funcție omoloagă pentru Shazam (Soundhound), o posibilitate de a căuta artiști și videoclipuri și o funcție de socializare/stalking. Aceasta din urmă presupune pur și simplu să accesez o hartă în stil Google Maps pe care văd ce mai ascultă lumea de pe tot mapamondul. România este inclusă, după cum se vede și în recenzia video.
Playback-ul audio pe acest telefon are un volum ridicat, deci nimic de reproasat la acest capitol, în vreme ce la playback-ul video avem parte de o rezoluție maximă suportată de 800 x 480 pixeli, deci nu vă așteptați să vizionați prea multe filme pe acest smartphone. Calitatea convorbirilor este foarte bună, deja un trademark pentru Motorola și mai amintesc și prezența unui buton fizic shortcut în partea dreaptă a terminalului. Pe acesta îl puteți programa cu orice funcție doriți, de la calendar la cea pentru cameră.
în rest, experienta Android este cea obișnuită, cu un widget destul de simplist de socializare, care integrează Twitter și Facebook, cu statusurile afișate sub formă de "pagini" între care dați swipe. Browserul web este cel standard, iar telefonul mai vine și cu funcții care îi permit conectarea la PC sau la alte device-uri care suporta WiFi, pentru transfer de conținuturi sau streaming. Sunt sigur că o actualizare la Gingerbread i-ar face tare bine acestui device și nici pomeneală să vedem Ice Cream Sandwich pe Motorola Pro, din cauza posibilităților sale limitate. Poate un Value Pack?
Dacă sunteți în căutarea unui telefon Android mid-end cu un preț pe măsură și mai ales unul cu tendințe spre latura business, atunci Motorola Pro ar putea fi o soluție. Rețineți totuși că aveți și variante mai bune, cum ar fi un Nokia E6 sau chiar și un BlackBerry, în ciuda prețului mai mare. în aceeași zonă de preț le amintesc și pe Xperia Ray și pe HTC ChaCha, ambele telefoane care mi-au plăcut mult și care ar putea suplini experiența lui Motorola Pro, fiind în același timp de 2 ori mai elegante și mai comod de folosit. Trebuie să recunosc că în anul de grație 2012 nu prea mai este loc de Motorola Pro pe piață, dar poate că unii doritori de telefoane business îi vor găsi o utilitate, mai ales dacă mai scade puțin prețul...
- Preț Motorola Pro prin QuickMobile: 985 lei