Multimedia Samsung Galaxy A3 (2017)
Clar peste predecesor
Samsung continuă să caute locul ideal de a amplasa un difuzor pe un telefon mobil şi le-a luat pe încercate pe toate regiunile. Acum a venit rândul muchiei sau mai bine zis al zonei superioare a muchiei drepte, unde găsim difuzorul pe acest terminal.
Aceeaşi abordare o avea şi Galaxy A5 (2017) de altfel. Din fericire nu e prea uşor de acoperit acea zonă la vizionarea de filme sau gaming. Playerul muzical folosit aici este Play Music, dar puteţi să îl descărcaţi şi pe cel Samsung din Galaxy Apps. Egalizatorul e foarte generos, ca de obicei pentru un smartphone Samsung. Astfel, primim reglaje în funcţie de genuri muzicale, butoane virtuale rotative cu reglaje pentru bas, treble, instrument sau voce, plus 7 canale cu slidere custom.
Avem şi Upscaler UHQ, Surround, Tube Amp Pro şi Concert Hall, dar şi Adapt Sound. Experienţa acustică ne-a adus un volum ridicat, bas bun, sunet clar, fără distorsionare şi fără vibraţii ale spatelui. Chitara s-a auzit excelent şi înaltele şi basul au fost la înălţime. Nu cred că poţi vrea mai mult de la un telefon cu ecran sub 5 inch. La testul cu decibelmetrul am atins 89 dBA în faţă şi sus. Jos am ajuns la 84.5 dBA şi aceste două rezultate provin de la sample-ul acustic.
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
- 5.Samsung Galaxy A3 (2017)89 (dBA)
- 6.Honor 40088,8 (dBA)
- 7.Honor Magic7 Pro88,7 (dBA)
- 8.Motorola Moto G5 Plus88,6 (dBA)
- 9.Samsung Galaxy A5688,6 (dBA)
- 10.ASUS ROG Phone88,5 (dBA)
- 11.Samsung Galaxy Z Fold 288 (dBA)
- 12.Honor Magic V588 (dBA)
- 13.POCO F787,6 (dBA)
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 350.Samsung Galaxy A3 (2017)84,5 (dBA)
- 351.Xiaomi 12T Pro84,5 (dBA)
- 352.POCO X4 GT84,5 (dBA)
- 353.Samsung Galaxy Z Flip784,5 (dBA)
- 354.Samsung Galaxy S7 Edge84,4 (dBA)
- 355.iHunt One Love84,4 (dBA)
- 356.Samsung Galaxy Note 884,4 (dBA)
- 357.OnePlus 684,4 (dBA)
- 358.Samsung Galaxy Note 9 (Exynos 9810)84,4 (dBA)
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 291.Samsung Galaxy A3 (2017)96,9 (dBA)
- 292.Nokia 696,9 (dBA)
- 293.ASUS ROG Phone II96,9 (dBA)
- 294.OnePlus 10 Pro96,9 (dBA)
- 295.Xiaomi 12X96,9 (dBA)
- 296.OPPO Reno8 Pro96,9 (dBA)
- 297.Vivo X80 Lite96,9 (dBA)
- 298.Xiaomi 13 Pro96,9 (dBA)
- 299.Redmi Note 12 4G96,9 (dBA)
Atunci când am jucat Riptide GP Renegade am ajuns la 96.9 dBA, un rezultat excelent, cu siguranţă de top 10, dacă nu chiar top 5 strict în zona multimedia şi mă refer aici la jocuri. Ca punct orientativ Galaxy A3 (2016) atingea 84.7 dBA la testul cu sample audio, deci l-am depăşit. Căştile sunt la fel cum le-am lăsat de la Galaxy S5 încoace pe telefoanele midrange: comode, cu volum ridicat şi anulare a zgomotului de fond. Avem şi radio FM şi acustica ne-a încântat per total.
Cameră Samsung Galaxy A3 (2017)
Claritate şi culori bune ziua, nu e pasăre de noapte
Îmi amintesc că acum un an, când am testat camera lui Galaxy A3 (2016) nu am fost prea impresionat de ea, nici măcar având în vedere preţul terminalului respectiv şi faptul că făcea parte din zona low mid-range. Acum primim o cameră de 13 MP în spatele lui Galaxy A3 (2017), cu blitz LED şi deschidere F/1.9. Pentru selfie avem o cameră de 8 MP cu deschidere tot F/1.9.
Aplicaţia Camera porneşte destul de rapid, iar focalizarea nu are nici ea o viteză rea. Zoomul este fluid, iar fotografierea se realizează rapid. Modurile de captură sunt Auto, Pro, Panorama, Continuous Shot, HDR, Night, Food şi avem şi un slider pentru funcţia Beauty şi efecte, plus timer şi grila. Modul Pro mai aduce opţiuni că balans de alb, ISO şi expunere.
Trecând la galeria foto realizată ziua, aici găsim o serie de selfie-uri bune, mai ales la textura pielii şi claritate. Nici părul nu arată rău deloc. Am fost mulţumiţi şi de culorile capturate cu ajutorul camerei principale şi de claritate. Există ceva oversharpening şi durează puţin mai mult decât am dori să focalizăm la prim planuri, dar când reuşim rezultatele sunt excelente.
În ciuda faptului că vorbim despre un telefon midrange fără mari pretenţii în zona foto, aş spune că detaliile capturilor noastre au fost excelente. Fotografiile macro au arătat chiar superb şi captura în landscape a prins o sumedenie de detalii. Avem şi o textură bună a acelor cadre cu rațe şi lebede. HDR-ul a reuşit să scoată la lumina cerul, care risca să fie ars de soare, cum am văzut la multe alte handset-uri.
Am dat şi zoom in, tot fără a pierde prea multe detalii, deci iarăşi o bilă albă. Nu avem cadre blurate, pierderi de focalizare şi expunerea e în regulă. Panorama are o rezoluţie modestă, dar totuşi OK, la 7408 x 656 pixeli. Galaxy A3 (2017) e clar peste Galaxy A3 (2016) la capitole precum claritate şi calitate a capturii, dar şi culori. E foarte aproape de performanţa lui Galaxy A5 (2017), ceea ce nu e rău deloc.
E o surpriză, trebuie să recunosc şi nu avem prea multe compromisuri la capitolul cameră. E peste telefoanele midrange din China, cu preţuri între 99 şi 299 dolari. În condiţii low light avem ceva blur şi pierdere de focalizare, dar blitzul scoate bine la lumina fotografiile. Avem totuşi şi câteva capturi mai "lăptoase" şi neimpresionante.
Culorile arată totuşi destul de realist pentru cei pretenţioşi, dar halourile luminilor stradale sunt cam mari. Textura obiectelor e acceptabilă şi măcar nu avem probleme cu nuanţe violet cum s-a întâmplat la predecesor. Suntem totuşi sub Huawei P10 Lite şi P9 Lite (2017). Captura video s-a realizat în format MP4, la rezoluţie Full HD, 30 FPS şi 17 Mbps bitrate. Stabilizarea electronică a fost slabă, dar microfonul şi-a făcut treaba bine, mai puţin când ne confruntam cu vântul puternic.
Claritatea a fost în regulă, dar am pierdut detalii când am dat zoom. Culorile sunt bine calibrate, focalizarea nu a dat rateuri, iar vocile au fost inteligibile la filmare. Ceva ardere a imaginii se întâmplă, doar este vara şi soarele e foarte puternic. Apreciem schimbarea de expunere, când este cazul şi aş zice că acest telefon nu filmează rău, având în vedere preţul.
E clar peste Galaxy A3 (2016), care ardea serios imaginea şi nu oferea detalii atât de bune. În condiţii low light filmarea a surprins halouri alungite ale luminilor stradale şi ne-am confruntat şi cu refocalizarea. Microfonul a fost în regulă şi culorile nu au fost rele, dar imaginea a cam fost tremurată, în lipsa unui EIS sau OIS capabil.
Se poate spune că filmările noaste nocturne sunt cam gălbui şi că avem o claritate bună în proporţie de 80%. Pentru captura low light zic că lucrurile sunt tolerabile şi că nu se bat recorduri, dar suntem sub alte modele midrange ASUS sau Huawei să zicem. Nu cu mult totuşi.
Benchmark-uri Samsung Galaxy A3 (2017)
Fără lag, se descurcă şi cu câteva jocuri
Samsung Galaxy A3 (2017) nu e cumpărat pentru hardcore gaming şi nu vrea nimeni să joace Bioshock pe el (nu că s-ar mai găsi în vreun Store). Totuşi performanța şi optimizarea sunt importante pentru orice cumpărător.
Folosim pe acest device un procesor Exynos 7870 octa, CPU octa core la 1.6 GHz, cu GPU Mali T830 MP2. Primim şi 2 GB RAM şi 16 GB stocare, din care 9.8 GB sunt disponibili pentru utilizator. Nu avem parte de lag aici, dar animaţiile sunt parcă puţin prea lungi şi pot da senzaţia unui pseudo-lag. Cumva şi sper să nu mi-o luaţi în nume de rău mi se pare că Galaxy A3 (2017) e mai fluid uneori la task-uri decât Galaxy A5 (2017)...
Jocuri precum Riptide GP Renegade rulează fără cusur şi mă gândesc aici la frame rate, texturi, iluminare şi umbre. Nu am obiecţii la gaming şi celelalte titluri încercate au arătat şi s-au mişcat bine. Trecem la benchmark-uri, cu un Quadrant în care am depăşit ASUS ZenFone 2 şi Galaxy A5 (2016), dar am fost sub Huawei Honor 5X şi Allview X3 Soul Pro.
În AnTuTu 6 am fost peste Moto G5 şi Galaxy A5 (2016), dar sub Sony Xperia XA. În 3DMark Ice Storm Unlimited nu am scos scoruri prea impresionante, dar măcar am depăşit Huawei G8 şi Honor 5X. În mare performanța e cam ca la Moto G5 şi uneori peste Galaxy A5 (2016), ceea ce nu e rău.
Test Temperatură în Benchmarks
- 1.realme C2126 (°C)
- 2.CAT S4226,2 (°C)
- 27.Samsung Galaxy A3 (2017)30,8 (°C)
- 28.realme 14 Pro+30,9 (°C)
- 29.Huawei nova 12 SE31 (°C)
- 30.realme C3531 (°C)
- 31.realme 8 5G31,2 (°C)
- 32.Xiaomi Mi 10 Lite 5G31,2 (°C)
- 33.ASUS ZenFone 4 (ZE554KL)31,2 (°C)
- 34.ASUS ZenFone 4 Selfie Pro (ZD552KL)31,2 (°C)
- 35.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)31,2 (°C)
Test Temperatură în jocuri
- 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
- 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
- 222.Samsung Galaxy A3 (2017)34,5 (°C)
- 223.TCL 50 NXTPAPER 5G34,6 (°C)
- 224.Motorola RAZR 202234,6 (°C)
- 225.OnePlus 10T34,6 (°C)
- 226.Allview Soul X5 Style34,6 (°C)
- 227.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)34,6 (°C)
- 228.Samsung Galaxy A3 (2016)34,6 (°C)
- 229.Allview X3 Soul Mini34,6 (°C)
- 230.Sony Xperia E434,6 (°C)
Am realizat şi teste de temperatură, atingând 30.8 grade Celsius după ce am rulat GFXBench şi 34.5 grade după ce am rulat Riptide GP Renegade. Nici urmă de supraîncălzire deci.













































