Samsung a venit cu o tripletă de flagship-uri total diferită în 2020 faţă de 2019. Anul trecut aveam un Galaxy S10e mai mic şi tineresc, iar diferenţele dintre S10 şi S10+ erau mai mici decât cele dintre Galaxy S9 şi S9+. În 2020 avem un trio capabil de aceleaşi artificii, de la suport 5G la filmare 8K sau refresh rate de 120 Hz, prin S20, S20+ şi S20 Ultra. Inovaţia maximă e pusă pe S20 Ultra, corpul compact îi revine lui S20, iar Samsung Galaxy S20+ e soluţia mediană.
Adică vreau o pizza mare, dar să aibă blat subţire, dacă vreţi o analogie culinară. Pentru cei care nu se împacă prea bine cu diagonala de 6.9 inch de pe S20 Ultra şi nu ţin musai la zoom 100x, sau pentru cei care consideră S20 o "jucărie" prin greutatea sa scăzută, S20+ poate fi un best buy. Costă în jur de 4.000 lei în acest moment, în varianta de bază 4G, dar are şi o variantă 5G. Vine pe nuanţe ca negru, gri, albastru şi alb, dar şi roşu. Faţă de S20 plusează cu o cameră ToF, deci cu extra topping de Bokeh.
Până una alta are cea mai ridicată rezoluţie de cameră telephoto de pe piaţă, un ecran de 6.7 inch mai mult decât respectabil şi stă în mâna excelent pentru ce diagonală are (încă mare totuşi). Hai să vedem ce poate acest model, care deşi median între S20 şi S20 Ultra poate fi chiar un rival şi un "canibal" pentru gigantul cu camera de 108 MP.
Materiale premium, ergonomie excelentă pentru diagonala sa
Samsung Galaxy S20+ e mai degrabă un S20 mai mare, decât un S20 Ultra mai mic. S20 Ultra a avut grijă să pluseze cu acea cameră protuberanta pentru extra personalitate, dar ea poate fi binecuvântare şi blestem la cât de mare e. Galaxy S20+ are o fațadă arătoasă, cu muchii înguste şi fără a curba prea mult sticla ecranului, care ar fi putut distrage privitorul.
Spatele e ceva mai generic, aducând mai mult cu un Galaxy A din 2020, doar că adoptând sticlă nu plastic. Telefonul măsoară 7.8 mm în talie şi cântăreşte 186 de grame, o greutate de apreciat la o diagonală de 6.7 inch. E un telefon cu rama din aluminiu şi două panouri din sticlă, solid construit şi ergonomic, care are o aderentă bună. Îmi place şi că spatele nu atrage aşa multă grăsime sau amprente sau scame în jurul camerei ca la Huawei P40 Pro sau Galaxy S20 Ultra.
Observ şi câteva efecte curcubeu pe care prinde sticlă de pe spate în lumină. Smartphone-ul are certificare IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf şi este destul de comod de mânuit, atât în portret, cât şi în landscape la gaming sau vizionare de filme. Orificiul pentru camera selfie nu mă deranjează.
Samsung Galaxy S20 şi S20 Ultra şi-au dovedit deja calitatea ecranelor în recenziile noastre, dar în acelaşi timp nu au bătut recorduri de luminozitate. Pe aceeaşi linie continuă şi Samsung Galaxy S20+, cu un panou intermediar: dacă 6.9 inch e prea mult pe S20 Ultra şi 6.2 inch e "prea puţin" pe S20, aici ai o diagonală de 6.7 inch.
Telefonul dispune de un panou Dynamic AMOLED de 6.7 inch, cu rezoluţie de 3200 x 1440 pixeli, suport HDR10+ şi protecţie Gorilla Glass 6. Avem şi Always On Display, aspect 20:9 şi refresh rate de 120 Hz, DAR aplicabil doar pe rezoluţia Full HD+. Pe WQHD+ ai 60 Hz doar. Nu ar strica şi o opţiune de auto refresh rate de la Samsung. Experienţa de vizionare de filme a fost următoarea:
decupajul în ecran pentru camera selfie nu m-a încurcat sau deranjat
ecranul este suficient de luminos
claritatea e bună
gama de culori este largă
mişcările sunt fluide pe 120 Hz
negrul este adânc
unghiurile de vizualizare sunt largi
avem touch sampling de 240 Hz şi un răspuns foarte bun la atingere
este imersiv cu muchiile înguste şi nu foarte curbate
Pixelii au aranjament Pentile Matrix, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la 402 LUX doar. E un scor OK, dar în realitate am resimţit o luminozitate mult mai satisfăcătoare. Noi la Mobilissimo.ro am setat stacheta ideală la 400 LUX, deci suntem în grafic. Totuşi sub Xiaomi Mi 10 Pro, Huawei P40 Pro şi Galaxy Note 10+. Setările ecranului sunt generoase şi variate. Putem umbla la Light/Dark Mode, avem luminozitate adaptivă, filtru de lumină albastră, setări de refresh rate (60 sau 120 Hz), dar şi Screen Mode (Vivid sau Natural).
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
+
497.Samsung Galaxy S20+402 (LUX)
498.OnePlus Nord402 (LUX)
499.Nokia XR21402 (LUX)
500.Sony Xperia Z3401 (LUX)
501.DOOGEE Y200401 (LUX)
502.Motorola One Action401 (LUX)
503.Allview X3 Soul Style400 (LUX)
504.Motorola Moto G5 Plus400 (LUX)
505.Allview X4 Soul Vision400 (LUX)
Avem şi reglaje de balans de alb (mai cald sau mai rece), slidere R, G şi B, dar şi mărime şi stil pentru fonturi. Există şi un Easy Mode, Zoom şi reglaje de rezoluţie. A trecut testele cu brio!