Multimedia Samsung Galaxy S20
Sunet perceput plăcut, suficient bas
De la Galaxy S9 încoace Samsung a început să pună difuzoare stereo pe flagship-urile sale şi funcţia a devenit una standard. Totuşi telefoanele Samsung Galaxy S au o particularitate: chiar dacă nu rup decibelii în două, ele au un sunet plăcut şi cald, care umple spaţiul din jurul telefonului. Şi Galaxy S20 adera la normă, cu două difuzoare la bord, unul jos şi unul sus, cel pentru convorbiri.
Video-review Samsung Galaxy S20, secțiunea Acustică
Avem şi reglajele acustice clasice Samsung, de la UHQ Upscale, la Dolby Atmos şi opţiuni legată de frecvenţe/genuri muzicale. Am pornit muzica şi acustica mi s-a părut mai bună decât în cazul lui Galaxy S20 Ultra, culmea. Spre surprinderea mea, speaker-ul de sus e un pic mai puternic ca volum în comparaţie cu cel de jos. Volumul mi s-a părut bunicel, claritate e OK, nu avem distorsionare sau stridentă la volum maxim. Corpul telefonului nu vibrează, înaltele se aud bine şi nu vom acoperi difuzoarele din greşeală.
Basul e mai bun decât al multor telefoane din China testate în ultima vreme. Căştile oferite la pachet sunt similare cu ce am primit şi la Note 10 şi la S10 şi stau destul de comod în ureche, au volum ridicat, dar tot zic că au nevoie de extra bas. Apropo, sunt pe conector USB-C, pentru că nu avem jack audio aici. La testul cu decibelmetrul cu un sample acustic am ajuns la 83.6 dBA jos şi 84.9 dBA sus. Cu aceasta din urmă valoare am depăşit iPhone 11 şi S20 Ultra, dar am rămas sub Oppo Find X2 şi primul ROG Phone.
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
- 51.Samsung Galaxy S2084,9 (dBA)
- 52.Honor Magic V384,8 (dBA)
- 53.TCL 50 NXTPAPER 5G84,7 (dBA)
- 54.Apple iPhone 1184,6 (dBA)
- 55.Samsung Galaxy Z Flip784,6 (dBA)
- 56.Xiaomi Mi 10T Lite84,5 (dBA)
- 57.Xiaomi Mi 11 Ultra84,5 (dBA)
- 58.OPPO Reno1084,5 (dBA)
- 59.Honor 20084,5 (dBA)
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 406.Samsung Galaxy S2083,6 (dBA)
- 407.Samsung Galaxy S10 Lite83,6 (dBA)
- 408.Redmi Note 10S83,6 (dBA)
- 409.Honor Magic 4 Lite83,6 (dBA)
- 410.Huawei Nova Plus83,5 (dBA)
- 411.Samsung Galaxy J5 (2017)83,5 (dBA)
- 412.Google Pixel 2 XL83,5 (dBA)
- 413.Samsung Galaxy Fold83,5 (dBA)
- 414.Samsung Galaxy A52 5G83,5 (dBA)
La testul de gaming/multimedia stăm ceva mai bine, cu 100.3 decibeli, suficient de zgomotos pentru orice joc. Depăşim iPhone 11 Pro Max, Huawei P40 Pro şi Oppo Find X2, dar ne întrec Huawei P30 Pro şi OnePlus 7 Pro.
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 120.Samsung Galaxy S20100,3 (dBA)
- 121.OnePlus Nord N10 5G100,3 (dBA)
- 122.Motorola moto G34 5G100,2 (dBA)
- 123.Xiaomi 14100,2 (dBA)
- 124.Motorola razr 60 Ultra100,2 (dBA)
- 125.HTC U12+100,1 (dBA)
- 126.ASUS ZenFone Max Pro (M1)100,1 (dBA)
- 127.LG Q7100,1 (dBA)
- 128.Huawei Mate 20 Lite100,1 (dBA)
Cameră Samsung Galaxy S20
Stabilizare excelentă, focalizare bună şi captura low light reuşită
Samsung Galaxy S20 păstrează ansamblul principal de 3 camere pe care îl găsim şi pe Galaxy S20+, dar lasă deoparte senzorul ToF. Astfel avem parte de o cameră principală de 12 MP, cu senzor de 1/1.76 inch şi mărime a pixelilor ed 1.8 microni, plus deschidere F/1.8, dar şi PDAF şi stabilizare optică. Ei i se alătură camera telephoto cu cea mai mare rezoluţie văzută de mine, de 64 MP, capabilă de stabilizare optică, PDAF şi zoom optic hibrid 3x. Zoom-ul digital ajunge la 30X. Apoi vine camera ultra-wide de 12 MP, cu focalizare fixă şi câmp larg de 120 de grade. Există şi bliţ LED la posturi.
Video-review Samsung Galaxy S20, secțiunea Camera
Primim filmare 4K la 60 FPS, dar şi filmare 8K la 24 FPS, cu posibilitatea de a face capturi foto pe timp de filmare 8K la 33 MP. În față găsim o cameră de 10 MP, cu deschidere F/2.2, Dual Pixel PDAF şi filmare 4K la 60 FPS. Interfaţa camerei nu aduce multe noutăţi, în afară de modul Pro pentru captura video, cu reglaje de expunere, balans de alb, ISO şi focalizare, dar şi Single Take. Acesta ar fi artificiul pe bază de AI al celor de la Samsung, care face o serie de capturi foto şi video cu toate camerele şi vă recomanda să încercaţi unghiuri cât mai inedite și curajoase.
Intrefață grafică cameră Samsung Galaxy S20 (capturi de ecran)
Ulterior prin magia AI-ului rezultă cele mai bune capturi foto/video, prelucrate de software şi cu filter, dar şi GIF-uri şi în general conţinut ideal de postat în social media. În continuare avem Live Focus, cu multiple filtre pentru Bokeh, dar şi Live Focus pentru video. La moduri de captură apare şi modul Food, dar şi Night şi Super Slow Mo. Avem şi zona Beauty, plus AR Zone, care îţi permite să creezi avataruri virtuale cu care să îţi înlocuieşti chipul.
Trecem acum la galeria foto realizată pe timp de zi, la Timişoara.
Am revenit cu fotografii cu magnolii, de această dată deschise, pentru a semnala evoluţia de la Galaxy S20 Ultra. Aş zice că focalizam o idee mai bine de această dată, faţă de senzorul de 108 MP. Aş vrea să remarc şi că Samsung a renunţat la goană după deschiderea camerei şi a renunţat la diafragma cu deschidere variabilă. Focalizarea e totuşi impecabilă pe flori şi avem un efect Bokeh excelent aplicat, care delimitează perfect subiectul de fundal.
Selfie-urile sunt destul de detaliate, dar au fundalul cam supraexpus. Cele cu Live Focus ies impecabil şi apreciez că AI-ul a ştiut să nu estompeze şi căştile over the ear şi a delimitat şi hainele perfect. Menţionăm şi că avem mai puţine efecte de Bokeh decât la Huawei P40-uri, dar şi că blurr-ul se face mai eficient decât la iPhone-urile 11. La captură de peisaje am prins destule detalii, dar totuşi nu la nivelul unei camere de 48, 64 sau 108 MP. Măcar stăm bine la claritate şi culori şi cerul a avut o nuanţă realistă.
Aş zice că zoom-ul m-a impresionat plăcut, poate peste aşteptări, deşi operăm cu zoom optic hibrid 3x aici. Bate OnePlus 7 Pro, pe Motorola One Zoom şi Huawei P30. După 3-5X încolo zgomotul devine clar. Mărturisesc că aproape nici nu ştiu care sunt cadrele normale şi cele ultra-wide, aşa bine stau pozele ultra largi la claritate şi culori. Evident, glumesc oarecum pentru că e clar care sunt ultrawide-urile, care prind o grămadă de câmp vizual pe orizontală.
Chiar şi cu soarele în faţă nu am avut probleme cu supraexpunerea. Verdele vegetaţiei e mai realist decât la Oppo Find X2, dar nu avem aici aceleaşi umbre şi contraste că la un Mate 30 Pro de exemplu. Camera e una sinceră totuşi, nu procesează excesiv culorile ca Oppo Find X2 Pro sau iPhone-urile şi Samsung-urile de acum 2-3 ani. Practic singurul lucru pe care îl pierzi aici faţă de S20 Ultra ar fi zoom-ul şi detaliile. Vă spun sincer că nu o să observaţi neajunsuri faţă de S20+.
La captura low light foto stăm bine la cantitatea de lumină capturată şi la zoom. Captură ultra-wide parcă deformează puţin şi curbează subiecţii şi estompează unele surse de lumină. În general am prins într-un mod excelent firmele luminoase din Iulius Town Timişoara, fără a le exagera luminozitatea sau deforma culorile. Apreciez şi că la captura ultra wide nu sunt schimbări de culoare. Modul Night îşi face treaba excelent şi tind să spun că bate toate Samsung-urile din 2019 şi ne oferă cam 85% din experienţa lui Mate 30 Pro şi P40 Pro, ceea ce nu e puţin lucru.
Apreciez cât de corect ies culorile cu modul Night şi că avem mai puţin efect de "creion" cum aveau Huawei P40 Pro şi Mate 30 Pro când îl aplicăm. Aici parcă e un e efect de "timp îngheţat". Şi selfie-urile au fost OK şi prim planurile noaptea. Diferenţe sunt minime spre zero faţă de S20 Ultra la acest capitol.
Să vedem cum stăm la filmare. Susţin că filmarea 8K e un gimmick, dacă nu bifezi 2 aspecte: să ai TV 8K sau să lucrezi cu scule de mii de euro şi să decupezi din 8K până la 4K sau Full HD. Altfel, degeaba filmezi 8K. Ca de obicei Samsung e rege la viteza de focalizare şi la acurateţe, aşa cum vedem în captura cu magnolia. Culorile arată OK, dar fundalul tinde să fie "soft" la captura Full HD. Filmarea 4K la 60 FPS e baza, cu o grămadă de detalii, suficientă lumină şi culori vii. Faţă de alte telefoane, Samsung Galaxy S20 nu suferă de probleme cu stabilizarea la filmarea 4K. La prima urmă de zoom totuşi lucrurile devin cam pixelate, iar expunerea în zona cerului şi a vegetaţiei e setată cam sus.
Stabilizarea la filmarea din mers e OK, nu văd tremurături ale imaginii, refocalizare sau alte probleme. Mişcările sunt foarte bine compensate din hardware şi software. Am şi urcat şi coborât trepte fără să confuzăm algoritmii şi stabilizarea. Filmarea selfie rămâne una dintre cele mai bune de pe piaţă, comparabilă cu ce am văzut la Note 10+ şi la bătaie cu orice rival de pe piaţă. Obiectele în mişcare sunt bine redate la filmarea cu camera principală, dar din nou nu mă omor după zoom, care se face prea sacadat şi pierde rapid detalii.
Concluzie? Stabilizare că la S20 Ultra, zoom sub el şi P40 Pro la filmare şi supraexpunere aproape că la S10+. Filmarea nocturnă aduce ceva tremurături la captura din mers, dar nu aşa grav cum te-ai aştepta. Când panoramezi e OK şi dacă mergi lent scoţi ceva utilizabil. Observ reflexii, dar sursele de lumină au mărimi OK. Zoom-ul aduce "purici" imediat. Filmarea ultra-wide e plină de zgomot. Mai avem o filmare din mers pe un pod din lemn, unde nu ne-am descurcat chiar rău cu stabilizarea. Era mai multă lumină urbana aici şi rezultatele sunt comparabile cu S20 Ultra, Note 10+, poate şi cu Xperia 5 cu ceva indulgenţă. Firmele luminoase cu lumină intermitentă sunt bine prinse, semn că se va descurca această cameră şi la un concert cu lumini stroboscopice.
Am uitat să menţionez că şi microfoanele îşi fac treaba foarte bine, prinzând excelent ambiantă, fără ecou. Numai de bine şi despre culori. Aş zice că procentul de capturi de calitate la mezinul generaţiei versus flagship a crescut faţă de 2019. S20 e mai performat la foto/video în relaţie cu S20 Ultra decât a fost S10e în relaţie cu S10+.
Benchmark-uri Samsung Galaxy S20
Sub iPhone 11, la bătaie cu câteva telefoane tari Android
Samsung Galaxy S20 are parte de fix acelaşi procesor Exynos 990 ca şi Galaxy S20+ şi Galaxy S20 Ultra. El vine cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, iar la utilizarea de zi cu zi nu am resimţit deloc lag, evident, ajutaţi şi de One UI 2.1 cel fluid. Am rulat cele mai solicitante jocuri şi telefonul nici nu s-a încins şi le-a şi dus pe High sau Ultra. Vorbim despre Asphalt 9, Call of Duty Mobile, PUBG Mobile şi Bright Memory.
Video-review Samsung Galaxy S20, secțiunea Benchmarks
Trecem la testele de performanţă, unde am rulat clasicele benchmark-uri şi rezultatele le găsiţi mai jos. În AnTuTu 7 ocupăm pe locul 9 depăşind seria Galaxy S10 cu doar 10k puncte, dar şi pe ASUS ROG Phone ÎI cumva. Nubia Red Magic 3S şi chiar Galaxy Note 10+ sunt peste. În AnTuTu 8 suntem pe locul 6, peste Galaxy Z Flip şi Huawei Mate 30 Pro, dar sub Galaxy S20 Ultra şi seria iPhone 11. În GeekBench 5 ocupăm locul 4 şi în sub testul Single Core şi în cel Multi Core. Întrecem Galaxy S20 Ultra şi pe Galaxy Fold, dar suntem sub seria iPhone 11.
La testul de grafică, 3DMark Slingshot Extreme ES 3.1 S20 ocupă locul 8, peste OnePlus 7 Pro şi iPhone 11 Pro Max, dar sub Galaxy S20 Ultra, ROG Phone ÎI şi Huawei Mate 30 Pro. Performant, dar ancorat la mijloc sau final de top 10. La testul de temperatură stăm OK în gaming, cu 36.2 grade Celsius, dar la benchmark apare supraîncălzirea, cu 43.4 grade Celsius. Nu avem zone exagerat de calde care să deranjeze la atingere, totuşi, conform hărţii termice.