Samsung Galaxy S23 FE 5G review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

6.365 ori
<b>Samsung Galaxy S23 FE 5G review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Samsung i-a dat skip lui Samsung Galaxy S22 FE în 2022, poate şi pentru că Apple a deci să lase spaţiu mai mare între iPhone SE-uri. Sau nu a putut produce sau obţine destule procesoare pentru el? În fine, cert e că prin toamna lui 2023 a revenit FE-ul

Multimedia Samsung Galaxy S23 FE

E de bine!

Samsung Galaxy S23 FE are, ca şi multe alte Galaxy S-uri de multă vreme încoace două difuzoare la bord, cu un setup stereo. Unul se află jos, lângă portul USB-C, iar celălalt este cel de convorbiri, de sus. Nu primim jack audio şi nici căşti în pachet. 

Video-review Samsung Galaxy S23 FE, secțiunea Acustică

Sunt şi setări gârla pentru audiofili: Dolby Atmos, cu modurile Auto, Movie, Music, Voice, dar şi Dolby Atmos for Gaming. Am găsit prin meniuri şi un egalizator, cu opţiuni că Normal, Pop, Classic, Jazz, Rock, Custom. Sunt şi 9 canale custom de egalizare, apropo, plus UHQ Upscaler şi Adapt Sound.

Experienţa cu difuzoarele acestea? Volumul e cu adevărat impresionant, chiar nu te poţi înţelege om cu om în preajma lui S23 FE. Fără distorsionare totuşi şi cu o separare bună a frecventelor. Şi înaltele se aud bine, dar şi basul. E chiar un setup audio bun. 

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 460.Samsung Galaxy S23 FE82,5 (dBA)
  • 461.OPPO Reno11 F82,5 (dBA)
  • 462.ASUS ZenFone Zoom ZX551ML82,4 (dBA)
  • 463.Samsung Galaxy J5 (2016)82,4 (dBA)
  • 464.iHunt Alien X ApeX82,4 (dBA)
  • 465.Samsung Galaxy S10 5G82,4 (dBA)
  • 466.OPPO Find N 5G82,4 (dBA)
  • 467.ASUS Zenfone 1082,4 (dBA)
  • 468.Allview P6 Energy82,3 (dBA)

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
  • +
  • 206.Samsung Galaxy S23 FE78,6 (dBA)
  • 207.realme GT 678,6 (dBA)
  • 208.Apple iPhone 16 Pro Max78,6 (dBA)
  • 209.Motorola edge 60 Fusion78,6 (dBA)
  • 210.Xiaomi 12T Pro78,5 (dBA)
  • 211.realme GT 7T78,5 (dBA)
  • 212.Samsung Galaxy Note 10+78,4 (dBA)
  • 213.Xiaomi Mi 10T Pro78,4 (dBA)
  • 214.Samsung Galaxy Z Flip578,4 (dBA)

La testul cu decibelmetrul, începem cu cel cu sample-ul acustic, în care am ajuns la 78.6 dBA sus şi 82.5 dBA jos. Cu aceasta din urmă valoare depăşim telefoane ca ASUS ZenFone 10 sau OnePlus 11. Suntem sub Nothing Phone (2) şi Huawei Nova 11 Pro. La gaming am ajuns la 97.1 dBA, depăşind Huawei Nova 11 Pro şi pe Galaxy S21 FE.

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 282.Samsung Galaxy S23 FE97,1 (dBA)
  • 283.Redmi Note 13 Pro+ 5G97,1 (dBA)
  • 284.OPPO Reno11 F97,1 (dBA)
  • 285.Sony Xperia XA197 (dBA)
  • 286.POCO F4 GT97 (dBA)
  • 287.Motorola Edge 40 Pro97 (dBA)
  • 288.Honor 20097 (dBA)
  • 289.Samsung Galaxy A3 (2017)96,9 (dBA)
  • 290.Nokia 696,9 (dBA)

Suntem sub Xiaomi 13T Pro şi realme GT3. Lăsaţi cifrele, bucuraţi-vă de speakere! 

Cameră Samsung Galaxy S23 FE

Excelentă la selfie, culori reci, filmări stabilizate, dar sunt şi sincope

Samsung Galaxy S23 FE schimbă 2 din 5 camere faţă de S21 FE: cea selfie şi cea principală. Trecem de la o cameră selfie de 32 MP decupată în ecran la una de 10 MP pentru selfie-uri. Are deschidere F/2.4, filmare 4K la 60 FPS, stabilizare electronică, dar nu şi autofocalizare. Ar fi camera de pe S22 aparent.

Video-review Samsung Galaxy S23 FE, secțiunea Cameră

În spate primim un senzor principal de 50 MP, cu stabilizare optică, deschidere F/1.8 şi PDAF. Vine în locul senzorului de 12 MP de pe predecesor şi vorbim aici despre un senzor Samsung S5KGNE, acelaşi de pe S22 şi S23. Scoate poze de 12 MP. Apoi avem o cameră de 8 MP telephoto, cu zoom optic 3X şi stabilizare optică. Acelaşi model că pe S21 FE şi face upscaling la 12 MP pentru a scoate poze la acea rezoluţie.

Încheiem cu o cameră de 12 MP ultrawide, cu deschidere F/2.2, unghi de 123 de grade, dar fără autofocalizare. Plus blitz LED.

Intrăm în aplicaţia Camera şi găsim cam aceleaşi funcţii că la Galaxy S22 şi S23. Găsim aici mod Pro pentru poze şi mod Pro pentru video, dar şi mod Night, plus mod Food. Avem şi Panoramă, Super Slow Mo, Slow Mo, Hyperlapse, Portrait Video, Director's View, Single Take. Super Steady e şi el aici pentru stabilizare mai bună. Bifam şi filmare 8K la 24 FPS şi filtre pentru selfie-uri, dar şi clasicele opţiuni Portrait Studio. 

Trecem la galeria foto făcută ziua şi revenim la Centrul Vechi al Capitalei, începând cu zona Hanul lui Manuc şi Biserica Sfântul Anton. Fotografiile sunt foarte "crisp", detaliate, clare. Capturează o cantitate generoasă de lumină acest S23 FE şi la capitolul calitate foto l-aş pune între S22 şi S23, modelele de bază.

Culorile sunt un pic mai reci şi camera merge mai mult pe realism decât pe impresionarea publicului. Albastrul şi verdele arata cel mai bine, iar la verde vezi o paletă întreagă de nuanţe la Biserică Sfântul Anton, cu alt verde la conifere, altul la gazon, altul la tufişuri şi altul la ultimele frunze ale trandafirilor.

Cerul e redat spectaculos, cu un azur corect, iar ca zoom, atunci când am dat zoom pe pescăruşi, clădiri sau alte cele am fost la nivel de iPhone 15 Pro. Lucrurile arată perfect la 3X, vezi posterul Skyshowtime, Ok la 5X, dar după... apare zgomotul. La ultrawide nu văd schimbări de culoare, dar văd curburi pe lateral. Aşa se întâmplă când ai unghiul aşa mare, de 123 de grade. E şi o tendinţă de a avea degetul în cadru uneori.

Măcar nu e o captură cu zgomot sau pierdere de detalii la distanţă. Camera pare a avea totuşi o problemă cu obiectele în mişcare, fie ele maşini, pescăruşi sau pisici. Focalizarea e precisă pe obiectele în prim plan, dar nu m-aş arunca la un macro. Florile acelea din curtea bisericii sunt corect redate, focalizate, detaliate, dar să nu te apropii la mai puţin de 5 centimetri totuşi. 

Selfie-urile sunt cât se poate de solide şi văd pori, detalii ale părului facial, ochi expresivi, textura palpabilă a hainelor şi pielii. Şi nuanţele sunt OK şi se remarcă nasul mai roşu decât restul pielii, de la frig. Bokeh-ul m-a decupat corect faţă de fundal, fără ezitări. Poate poza alb/negru Studio să mai fi greşit la acest capitol.

Revenind la camera principală clădirile din Centrul Vechi, spre Calea Victoriei, de la Caru cu Bere la CEC au o arhitectură superbă şi au fost şi renovate recent, iar uzura şi noul se percepe perfect din cadrele mele. Inclusiv pe ultrawide arata spectaculos şi înseamnă că avem aici un telefon S23 FE excelent pentru a fotografia oraşe în vacanţă.

Ideea e că suntem la egalitate cu Xiaomi 13T Pro, minus culorile mai calde ajutate de Leica şi peste Nothing Phone (2) şi Honor 90. Fotografiile culinare sunt mai mult stricate decât ajutate de modul Food, dacă e să fiu sincer. Acele crutoane nu au fost niciodată portocalii, iar textura e mai pregnantă, e drept, cu modul Food, dar cam atât. 

Există şi o funcţie de blur acolo, care nu mi se pare de mare ajutor. 

Roşul de la acel mini târg de Crăciun mi s-a părut cuminte, dar real. Focalizare foarte bună pe statui şi statuete.

Noaptea, la captura low light ne mutăm pe Calea Victoriei şi pe Magheru. Aici îmi exprim nemulţumirea cu privire la felul în care arăta centrul Bucureştiului în acest an. Ghirlandele aurii sunt modeste, beculeţe sunt puţine, iar ele nu se continuă şi în lateral, pe stâlpii de iluminat. De asemenea la Casa Mita Biciclista era prăpăd şi poliţia nu mai făcea faţa să dirijeze traficul şi asta într-o duminică!

În ce priveşte camera lui S23 FE, nu prea sunt mulţumit de ce am obţinut fără Night Mode. Maşinile în deplasare ies mişcate, sursele de lumină sunt deseori amplificate, e şi ceva mai mult zgomot decât aş dori în părţile întunecate. Pe ultrawide nu mai zic, mult întuneric şi halouri neplăcute. Night Mode egalizează contrastele şi scoate la lumină nu atât porţiunile întunecate, cât "îmblânzeşte" sursele de lumină prea puternice. Dacă ai o firmă luminoasă ilizibilă din cauza luminozităţii, o face lizibila, cum e urarea de pe Ateneu.

Sunt dezamăgit de seria de capturi de la Casa Mita Biciclista, doar o treime a ieşit OK. Văd halouri mov şi albastre în zona de sus, luminiţe prea fade sau prea albicioase când nu e activ Night Mode. Şi chiar şi cu Night Mode, uneori nu apreciez acel efect de "îngheţat" în timp al pozelor. Pe de altă parte la captura acelei case vechi cu diferiţi brazi împodobiţi Night îţi arată că luminiţele nu sunt doar de o singură culoare, ci şi portocalii, galbene, roşiatice.

Fotografiile de la McDonald's Romană? Inutilizabile, fără Night Mode... Aţi înţeles ideea! Aici parcă suntem mai mult în lumea unui Xiaomi T, decât a unui Galaxy S.

La filmare am apreciat din start nuanţele reci şi reale de albastru şi verde. Microfoanele au făcut faţă greu vântului năprasnic, o constantă a lunii decembrie în Bucureşti. Claritatea e OK, e de flagship... dar, e un dar aici. Ochiul antrenat o să vadă că imaginea nu e aşa "bogată" şi detaliile din fundal nu sunt atât de "pline" precum vezi la un S23 Ultra, iPhone 15 Pro sau OnePlus 11. 

E un rabat undeva, de 20%. Accentele obiectelor, marginile lor sunt uneori prea albicioase. Zoom-ul nu m-a dat pe spate la video, nici măcar în comparaţie cu mai vechiul meu iPhone 13 Pro. Filmarea cu pescăruşii e grăitoare aici. Mă aşteptam la o claritate mai bună.

Pe de altă parte textura ai din plin şi blana pisicilor de la Hanul lui Manuc e indicatorul cel mai bun. E clar că ai textura datorită procesării şi AI-ului. Am văzut şi câteva nuanţe drăguţe de roşu şi foarte, foarte multă lumină. 

Filmarea selfie cu Bokeh este excelentă, este de vlogger profesionist sau documentarist pentru TV. Chiar poţi crea conţinut cu aşa ceva şi fără să ai regrete. Blur-ul e foarte satisfăcător şi expresiile mele faciale sunt subliniate cu ajutorul său. 

Testele de stabilizare? Ei bine, Steady Video nu prea ajută, filmările FHD rezultate nu satisfac şi sunt şi mişcate. Mai plăcut am filmat 4K 30 FPS fără vreun Steady. Mai stabil, mai fără vibraţii, mai detaliat pe treptele Muzeului Naţional de Istorie. Atunci când am avut parte de muzică, microfoanele au făcut o treabă bună, nu neg asta.

Noaptea? Aici pare să fie punctul slab al filmării. Luminile sunt mari, văd şi zgomot, în special pe lateralul Teatrului Naţional şi la oamenii care aşteaptă să traverseze la Piaţa Romană. Detaliile în zare sunt slabe, imaginea e tremurată şi caldă pe alocuri. Casa Mita Biciclistă radiază prin beculeţe şi e mult noise pe lângă.

Ambianţa sonoră e totuşi fidelă realităţi. Şi zoom-ul e decent, dar cu un contrast prea intens la filmare. Filmarea din mers are stabilizare slabă, panoramarea de la Grand Hotel e fantomatică pe alocuri. Mă aşteptam la mai mult aici.

Benchmark-uri Samsung Galaxy S23 FE

Throttling avem, GPU cu pretenţii aşijderea

Samsung Galaxy S23 FE 5G ar putea la fel de bine să se numească Galaxy S22 FE, deoarece el vine după S21 şi are acelaşi CPU Exynos 2200 ca şi seria S22. Vorbim despre un chipset octa core de 4 nm, cu GPU Xclipse, care aducea tehnologie AMD şi ray tracing. Pus la treabă precar de jocuri, dar asta e altă treabă.

Video-review Samsung Galaxy S23 FE 5G, secțiunea Benchmarks

E însoţit în cazul de faţă de 8 GB RAM LPDDR5 şi 256 GB stocare UFS 2.2 sau 3.0, poate chiar 3.1. Nu avem slot microSD, nu am remarcat lag, iar jocurile au rulat OK: Asphalt 9, COD Mobile, Diablo Immortal. Temperatura a crescut puţin, dar ceva mai mult la benchmark-uri, e drept. Apare şi throtling-ul, iar în testul dedicat am pierdut 36% din performanță după 10 minute de test.

Cat despre testele de performanţă, începem cu AnTuTu 10, care a început să strângă frumuşel tot mai multe modele testate. Astfel, S23 FE e peste OnePlus Open şi Pixel 8 Pro, ceea ce nu e rău deloc, în vreme ce e sub realme GT3 şi Nothing Phone (2) totuşi. 

OnePlus Nord 3Google Pixel 8 ProSamsung Galaxy S23 FEHuawei nova 11 ProXiaomi 13T Pro3DMark Wild Life Extreme23342409234969230223DMark Sling Shot×××6438×AnTuTu v10 - MEM167701157448190866×296180AnTuTu v9843762×931149527299×CPU Throttling Test89 (%)66 (%)64 (%)100 (%)85 (%)CPU Throttling Test - Average249,2 (GIPS)242,86 (GIPS)231,26 (GIPS)232,86 (GIPS)303,86 (GIPS)CPU Throttling Test - Maximum261,22 (GIPS)343,01 (GIPS)286,21 (GIPS)237,13 (GIPS)339,13 (GIPS)CPU Throttling Test - Minimum215,24 (GIPS)222,96 (GIPS)174,01 (GIPS)222,9 (GIPS)280,8 (GIPS)GeekBench 6 - CPU Multi-Core32604325389328933473GeekBench 6 - CPU Single-Core10591776159110181288PCMark Work 3.01118211943134691094513594PCMark Work 3.0 - Data manipulation119691535912943887113065PCMark Work 3.0 - Photo editing2423016285237352173022528PCMark Work 3.0 - Video editing54317256739570806073PCMark Work 3.0 - Web browsing7381908612242806515187PCMark Work 3.0 - Writing1503514731159411427217099TOTALURI14227

În GeekBench 6 Multi Core a depăşit Xiaomi 13T Pro şi pe Honor 90, dar e sub Pixel 8 Pro şi Xiaomi 13 Pro. În 3DMark Slingshot Extreme Unlimited acest FE a întrecut OnePlus Nord 3 şi Huawei Nova 11 Pro, dar nu impresionează prea mult la rezultate de teste GPU. E sub realme GT3 şi Motorola Edge 40 Pro.

Ca temperatură, am ajuns la 45 de grade Celsius, după nişte benchmark-uri ceva mai intense. 

  • 1234
Samsung Galaxy S23 FE8,4210
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×