Multimedia Samsung Galaxy Z Flip 3
Avem bas, dar volumul pare a fi ceva mai sus
Samsung Galaxy Z Flip 3 5G vine cu difuzoare stereo, doar că ele nu sunt separate de cel de convorbiri că la Z Fold 3, ci îl avem pe cel de jos şi pe cel de convorbiri sus. Nu avem jack audio şi nici căşti la pachet. Există tuning AKG, acustică 32 bit şi obişnuitele setări audio.
Video-review Samsung Galaxy Z Flip 3 5G, secțiunea Acustică
E vorba despre Dolby Atmos şi Dolby Atmos for gaming, dar şi UHQ Upscaler, plus reglaje pe genuri muzicale şi canale cu slidere pe frecvenţe. Am pornit câteva piese metal, hip-hop, nişte EDM, că tot vine Saga Festival şi am avut o experienţă plăcută, cu un bas satisfăcător, frecvențe bine delimitate, dar şi înalte plăcute. Nu am remarcat distorsionare, dar volumul e departe de a stabili recorduri sau a fi memorabil. La jocuri e ceva mai potent, dar nu ca Z Fold 3, care a fost asurzitor.
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 333.Samsung Galaxy Z Flip 384,7 (dBA)
- 334.Honor Magic V284,7 (dBA)
- 335.TCL 50 NXTPAPER 5G84,7 (dBA)
- 336.UMi Touch84,6 (dBA)
- 337.Motorola One Action84,6 (dBA)
- 338.Motorola Edge 2084,6 (dBA)
- 339.OnePlus Nord 384,6 (dBA)
- 340.Google Pixel 10 Pro XL84,6 (dBA)
- 341.Karbonn Titanium S684,5 (dBA)
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
- 156.Samsung Galaxy Z Flip 380,5 (dBA)
- 157.Google Pixel 980,5 (dBA)
- 158.Google Pixel 10 Pro XL80,5 (dBA)
- 159.Sony Xperia XZ180,4 (dBA)
- 160.Sony Xperia XZ1 Compact80,4 (dBA)
- 161.Samsung Galaxy Note 9 (Exynos 9810)80,4 (dBA)
- 162.Redmi Note 1180,4 (dBA)
- 163.Samsung Galaxy A5580,4 (dBA)
- 164.OPPO Reno 3 Pro (5G)80,3 (dBA)
Vocile se aud foarte plăcut la filme şi podcasturi. Am făcut şi teste cu decibelmetrul şi am ajuns la 84.7 dBA la speakerul de jos şi un modest 80.5 dBA la cel de sus. Stereofonia nu e chiar perfectă, difuzorul de jos e clar mai puternic. Cel de jos întrece cu puţin rezultatul lui Z Flip, dar şi pe Galaxy S20 FE 5G. E sub Xiaomi Mi 11 Lite 5G şi Z Fold 2 spre exemplu.
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 465.Samsung Galaxy Z Flip 389,7 (dBA)
- 466.Apple iPhone 15 Pro89,4 (dBA)
- 467.ASUS ROG Phone 7 Ultimate89,3 (dBA)
- 468.Huawei P10 Plus89,2 (dBA)
- 469.Sony Xperia 5 IV89 (dBA)
- 470.Nokia XR2189 (dBA)
- 471.Nothing Phone (2a)88,7 (dBA)
- 472.Motorola moto g8588,7 (dBA)
- 473.OnePlus Open88,6 (dBA)
Cei 89.7 dBA atinşi la testul cu jocuri nu impresionează deloc, din păcate. În realitate am resimţit totuşi un volum ceva mai puternic de atât. Nu de 100 de decibeli, dar totuşi peste 90 şi ceva parcă.
Cameră Samsung Galaxy Z Flip 3
La fel ca în 2020 + 15%
Samsung Galaxy Z Flip 3 5G face fix ca Galaxy Z Fold 3 5G şi anume păstrează aceeaşi colecţie de camere ca şi predecesorul său, Z Flip 5G. În ecranul pliabil găsim un decupaj pentru camera selfie de 10 megapixeli, cu deschidere F/2.4. Îmi amintesc că anul trecut nu am fost foarte impresionat de cameră de pe primul Z Flip. Să vedem acum... Aş remarca faptul că această cameră selfie filmează 4K.
Video-review Samsung Galaxy Z Flip 3 5G, secțiunea Cameră
În spate găsim o cameră duala, elegant integrată sub acelaşi panou din sticlă ca şi ecranul extern (Cover Screen). Camera principală are 12 MP, deschidere F/1.8, pixeli de 1.4 microni, Dual Pixel PDAF şi stabilizare optică. I se alătură o cameră de 12 MP ultrawide cu deschidere F/2.2, unghi de 123 de grade şi pixeli de 1.12 microni. Are şi bliţ LED şi filmare 4K la 60 FPS, dar şi filmare slow motion HD la 960 FPS.
Camera principală are senzor Sony IM563, iar cea ultrawide un Sony IM258 şi vine cu focalizare fixă. Cea selfie are senzor Sony IMX374, similară cu cea de la Galaxy S10, Note 10, Note 20. Focalizarea e fixă. Interfaţa camerei aduce aceleaşi opțiuni ca la Galaxy S21 şi funcţii precum AR Doodle, Pro, Panorama, Food, Portrait Video, Pro Video, Super Slow Mo, dar şi Hyperlapse şi Director's View.
Are şi Night Mode şi Single Take. Avem şi Scene Optimizer, cu un AI care face cele mai bune setări pentru scenele identificate. Ca aspecte specifice lui Flip 3 ar fi utilizarea ecranului extern pentru a face selfie-uri cu camera principală, dar şi mutarea viewfinder-ului în jumătatea de sus sau de jos a ecranului, când a deschis la 90 de grade sau alte grade apropiate.
Ce e bizar e cum te centrează camera pe acel ecran extern, care e orientat landscape, iar senzorii sunt orientaţi pe verticală.
Să vedem acum cum stăm cu mostrele foto. Cele făcute ziua sunt realizate în Parcul IOR pe 20 august, într-o zi caldă şi însorită, dar nu chiar torida aş zice, ci blajina. Camera se descurca binişor la claritate şi culori şi nu văd deformare a culorilor pe camera ultrawide, poate doar o uşoară deschidere a lor. Cerul a arătat realist în ambele cazuri, dar văd pierderi de detalii la marginile extreme ale cadrelor ultrawide.
Prim planurile cu flori sunt excelent focalizate, colorizate, detaliate. Trandafirul roşu şi cel roz au ieşit bine, dar cel galben-roz e puţin cam intens, contrastant. Au ieşit excelent şi florile portocalii sau roşii. Mare atenţie când faceţi pozele ultrawide ţinând telefonul vertical, veţi avea deformări mari în zona de jos, curburi ale tufişurilor cu flori în cazul nostru.
Zoom-ul arată OK doar la 2X, imediat după apare zgomotul pe acea pictură murală a bisericii.
Am ajuns şi la selfie-uri şi din start vă zic că simt un upgrade faţă de Z Flip. Sunt mai clare, mai detaliate, mai bine focalizate. Văd detalii fine, precum fiecare fir de barbă şi o perspectivă cu fundal estompată. Ochii sunt lucioşi, expresivi şi părul e redat fir cu fir, nu "la grămadă". Îmi place şi luciul căştilor din urechi şi fibrele bretelei ghiozdanului, dar şi detaliile fine ale fundalului, plus modul în care pică umbrele pe fata mea.
Bokeh face o treabă bună şi avem şi aportul funcţiilor Studio, pe care le-aş aduce la egalitate cu ce oferă iPhone-urile din ultimii ani. O funcţie face fundalul negru sau gri, altă preia culoarea tricoului meu şi o adăugă în fundal. Alta mă lasa în culori şi estompează fundalul pe monocrom. Dacă te uiți cu atenţie vezi totuşi unele scăpări de culoare verde a copacilor.
Graffiti-ul de la Metrou Titan arată spectaculos, iar bicicletele roşii sunt excelent redate, că textura şi detalii. Am făcut şi câteva fotografii selfie cu un prieten, cu o focalizare bunicică şi detalii plăcute. Ce mă intrigă acum în retrospectivă eca la poză cu prietenul tricoul e roşu spre ro, iar la cele selfie clasice e mai spre vişiniu. În realitate e un roşu deschis.
Capturile cu jucăriile sunt detaliate, bine focalizate şi au culori perfect redate. Pot imputa lui Z Flip 2 doar faptul că acolo unde pică lumina din luminişuri pe jucăria galbenă sunt porţiuni prea iluminate. Ca o concluzie, aş zice că telefonul se descurcă mai bine la culori decât predecesorul parcă şi decât un Galaxy S20+ spre exemplu. Simt şi un upgrade la selfie. Camera principală e de o bună calitate, la nivel de iPhone 12 în cele mai bune momente, dar parcă nu chiar că S21. Single Take face o serie de fotografii şi video-uri prelucrate de AI încât să strânge like-uri cât mai multe. Sunt puse şi filtre şi fundal muzical.
Să vedem cum stăm cu captura nocturnă. E drept, am făcut mai puţine decât de obicei, dar am avut şi telefonul mai puţin timp decât de obicei. Văd halouri alungite mult şi e păcat, deoarece camera a prins o cantitate mare de lumină. Captură ultrawide e foarte "soft" la detalii şi măreşte şi mai mult luminile. Sunt mulţi "purici" albaştri pe lateral. E şi o uşoară amplificare a logo-urilor cu lumina albă, dar culorile sunt spot on pe firme ca eMAG sau World Class.
Sunt câteva cadre care arată bine, dar mai degrabă cele cu camera principală, deoarece cele cu camera ultrawide au un mic halou alb în jurul neoanelor şi becurilor. Mărturisesc şi că nu ştiu exact care sunt pozele cu Night Mode, aşa multă lumină a prins telefonul. Văd că am prins un cer mai degrabă albastru decât negru, deci lumina din plin. Cred că putem identifica totuşi capturile cu Night Mode: sunt cele în care vârfurile crengilor copacilor sunt mai neclare, cu look de desen din creion. E o captură mai de partea a doua a lui 2019 să zicem, sub S20 parcă. Cantitatea de lumină e totuşi suficientă.
Şi acum vorbim despre captura video. Începem cu una 4K, de încălzire. Verdele e intens, cerul e de un albastru ireal, dar claritatea e ce trebuie. Şi stabilizarea îşi face treaba bine la prima panoramare.
Filmarea numărul 2 e cea cu testul de stabilizare, pe lângă Parcul Titanii. Verdele gazonului din stânga e absolut fosforescent, dar stabilizarea în sine e satisfăcătoare. Nu văd vreo deformare a obiectelor din cadru, trepidaţii neplăcute nu sunt, eu mă declar mulţumit. La următoarea filmare am activat modul special Ultra Steady şi iar sunt impresionat de rezultat. Nu se simte absolut deloc că fac paşi, că mişc picioarele şi că am accelerat mersul. Treabă bună.
Filmarea selfie e cam tremurata, dar iluminata din plin şi văd fiecare por şi coş de pe chip. Se vede şi fiecare fir de păr, iar ochii sunt expresivi. Textura feței se pretează la vlogging şi vocea are destul bas.
Filmarea de la Titan cu graffiti a redat culori excelente, dar imaginea face un joc dreapta-stânga că o lentilă pe apă, semn că aici filmam la 60 FPS. Zoom-ul nu e rău, dacă nu ai pretenţii dincolo de 2X. Am şi câteva filmări Portrait Video, făcute de un prieten, cu mici artefacte apărând în jurul capului meu la mişcări bruşte. Am încercat-o şi pe cea cu fundal închis la culoare şi am şi ultim video cu fundal estompat în care o imit pe Gina Pistol de la Chefi la Cuţite. Chipul expresiv, dar trebuie să ai grijă la distanţă faţă de cameră când faci un astfel de video.
Ca de obicei pentru Samsung testul de focalizare e trecut cu brio, focalizând pe acea ghindă de metal şi apoi pe fundal. Mi s-a părut chiar mai rapid decât Z Fold 3 la acest capitol. Ultima panoramare cu podul spre Insula Pensionarilor are un verde viu de tot crud, visceral, dar nerealist. Îmi place textura apei, vivacitatea ei, stabilizarea şi numai de bine despre detalii. Dacă se calibrau culorile mai OK era un winner.
Filmarea nocturnă are halouri lungi, un pic de motion blur la panoramare şi am văzut şi o defocalizare sau două. Detalii OK aş zice, dar şi zgomot în zona de sus. Îmi place cum se reglează iluminarea neoanelor de la patiserie când îndrept camera spre ele, dar la panoramarea spre dreapta e jale. Mult zgomot la copaci, la stâlpi de iluminat şi nişte culori fade. Sub S21, sub S20 chiar.
Benchmark-uri Samsung Galaxy Z Flip 3
Un pic mai cald, dar destul de future proof
În principiu nu ai cum să dai greş cu un procesor Qualcomm Snapdragon 888 pe un telefon în ziua de azi... sau ai cum? Da, e foarte puternic, dar am remarcat şi că e mare consumator de baterie, uneori se încinge şi saltul de performanţă de la Snapdragon 865+ nu e chiar aşa mare.
Video-review Samsung Galaxy Z Flip 3 5G, secțiunea Benchmarks
În fine, în cazul de faţă e mai mult decât suficient pentru a face telefonul future-proof. E însoţit de 8 GB RAM şi 128 GB stocare, dar nu avem slot microSD. Telefonul nu suferă de lag, dar mi se pare că se încinge dacă e folosit intens 30+ minute. Mă gândesc aici la jocuri, instalare intensă de aplicaţii, downloaduri de fişiere mari. Se încinge mai tare decât Z Fold 3.
Jocurile arată excelent pe ecranul de 120 Hz. Trecând la testele de performanţă şi începând cu AnTuTu 8, trebuie spus că am fost pe locul 22 în acest test, depăşind OnePlus 8T, Xperia 5 II, dar am fost sub Z Fold 2 şi Moto G100. Avem cu 130.000 mai multe puncte decât Z Flip din 2020. În GeekBench 5 Multi Core am depăşit Huawei Mate 40 Pro şi Z Fold 2, dar am fost sub Oppo Find X2 şi OnePlus 8.
În 3DMark Slingshot Extreme ES 3.1 am întrecut Huawei Mate 40 Pro şi Galaxy S20, dar am fost sub Xiaomi Mi 11 Lite 5G şi Huawei P40 Pro. Rezultatele sunt puţin sub aşteptări şi mă gândesc că are de-a face cu rezoluţia atipică şi poate faptul că telefonul abia s-a lansat şi benchmarkurile nu sunt încă optimizate pentru el.
La testul de temperatură în benchmarkuri am ajuns la 34.9 grade Celsius, ceea ce nu e chiar rău. La jocuri creşte mai abitir, dar nu e o supraîncălzire excesivă.