Ulefone Power Review (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

1.687 ori
<b>Ulefone Power Review</b>Mobilissimo.ro realizează recenzia lui Ulefone Power, un battery phone ce are o baterie cu capacitate de 6050 mAh. Terminalul vine cu un ecran Full HD de 5.5 inch, 3 GB RAM Şi procesor octa-core MediaTek. Costă 134 dolari şi e destul de masiv

Multimedia Ulefone Power

Difuzor rezonabil, căşti nu prea

Am observat o meteahnă comună pentru telefoanele testate în ultima vreme şi anume faptul că playerul muzical preinstalat nu "simte" că am copiat muzică pe device. Melodiile apar în File Manager şi în search-ul playerului, dar nu şi în playlist. E şi cazul lui Ulefone Power, care se prezintă cu un player stock previzibil.

Putere volum Ulefone Power

Egalizatorul e şi el stock, cu opţiuni legate de genuri muzicale, 5 frecvente personalizabile şi opţiuni ca Bass Boost sau Surround Sound. Experienţa acustică implică un bas bun, sunet cu volum ridicat, iar notele înalte se aud bine, dar diferenţa dintre față şi spate e uriaşă la acest difuzor. Astfel, odată ce plasăm terminalul pe o suprafaţă plată pierdem cam 20 de decibeli.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 632.ASUS ROG Phone 8 Pro74,1 (dBA)
  • 633.Xiaomi Mi 4i72,1 (dBA)
  • 634.ASUS Zenfone 11 Ultra71,8 (dBA)
  • 635.UTOK Fury71,7 (dBA)
  • 636.ASUS ZenFone 3 Max70,9 (dBA)
  • 637.Sony Xperia XZ69,5 (dBA)
  • 638.Leagoo Lead 168,9 (dBA)
  • 639.Elephone Trunk67,9 (dBA)
  • 640.Ulefone Power66,4 (dBA)

Test - Putere volum spate

  • 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • 2.Redmi Note 9 Pro (Global)94,6 (dBA)
  • +
  • 61.Ulefone Power88,5 (dBA)
  • 62.Sony Xperia XA88,4 (dBA)
  • 63.Allview Soul X6 Xtreme88,4 (dBA)
  • 64.Allview X4 Soul Vision88,3 (dBA)
  • 65.OnePlus Nord88,3 (dBA)
  • 66.Allview X4 Soul Infinity L88,2 (dBA)
  • 67.LG Q788,2 (dBA)
  • 68.Allview Soul X5 Mini88,2 (dBA)
  • 69.LG G488,1 (dBA)

La testul cu decibelmetrul am atins 88.5 dBA în spate şi 66.4 dBA în faţă, o diferenţă însemnată, poate cea mai mare văzută până acum la Mobilissimo.ro. Totuşi rezultatul cel mare e unul bun, depăşind LG G5 sau Huawei P9 Plus. În zona de Setări avem funcţii că Bes Audio Enhance, Bes Loudness şi Bes Surround, ca extra funcţionalităţi acustice.

Castile lui Ulefone Power

Căştile au un fir plat, o telecomandă mare, dar sunt comode. Ele se aud cam înfundat totuşi şi nu au volum ridicat din păcate. Primim şi radio FM, iar per total experienta multimedia e mai degrabă mixtă.

Cameră Ulefone Power

Senzorul Sony e dezmoştenit probabil sub umbrela Ulefone

Atunci când am auzit că Ulefone Power vine cu o cameră principală cu senzor Sony IMX 214 am zis "stai aşa, ştiu senzorul ăsta de undeva". Păi cum să nu îl ştiu, de vreme ce apărea şi pe OnePlus One şi Nexus 6 sau Honor 6? Cât de departe e Power de acele modele aflaţi în rândurile următoare.

Battery phone-ul se prezintă cu un senzor de 13 megapixeli de generaţie a patra Sony IMX 214, blitz dual LED, deschidere F/1.8 şi focalizare în mai puţin de 0.3 secunde, cel puţin pe hârtie. Camera frontală este de 5 MP (Omnivision OV5648), iar aplicaţia Camera porneşte rapid. Am remarcat şi că focalizarea e rapidă, zoomul e OK, iar captura foto e realizată cam lent.

Interfata camerei lui Ulefone Power

Îmi place cum arată camera la exterior, ce e drept, dar o să vedeţi că lookul nu înseamnă şi performanţă. În stânga interfaţei găsim modurile de captură, inclusiv Panorama sau Picture în Picture, iar sus se afla HDR, gesturi speciale sau opţiuni legate de blitz. Secţiunea de Setări oferă acces la obişnuitele opţiuni precum GPS, Face Beauty, expunere, efecte, balans de alb, saturare, scene, contrast şi zero shutter delay.

Interfaţa e stock şi puţin învechită, iar opţiunile foto sunt foarte limitate. Trecând la galeria foto realizată cu acest model, aflaţi că Ulefone Power trage cadre ce par să aibă o "patină" de artificialitate peste ele, ca şi cum cineva a turnat plastic peste imagini. Era o zi însorită când am realizat fotografiile, dar asta nu scuză handsetul.

Calitatea la zoom şi prim planurile au fost totuşi OK. Am avut şi un HDR care strică şi mai rău lucrurile, arzând mai rău imaginea, iar selfie-urile au arătat foarte neclar. Panorama e modestă, cu rezoluţie de 6272 x 848 pixeli, iar claritatea sa a fost rezonabilă. Mi-ar plăcea să zic că am avut multe cadre clare, dar s-au strecurat şi imagini blurate aici.

Textura jucăriilor din acel părculeţ de joacă a fost bună totuşi, iar din nou prim planurile au fost rezonabile. Ce e clar e ca pe timp de zi, fie la soare, fie la umbra sau în orice condiţii vreţi voi, senzorul nu se ridică la înălţimea moştenirii sale Sony şi se comportă mai slab decât camera lui UMi Touch sau Vernee Thor.

Practic nu găsim atuuri pentru secţiunea foto şi nici măcar prim planurile nu au fost mereu 100%. Arderea imaginilor rămâne problema de bază. Captura low light a fost înceţoşată, blitzul a fost slăbit la început, apoi la fotografierea acelui hidrant parcă a făcut imaginea să arate puţin mai bine. Textura clădirilor din Timişoara a fost în regulă, dar halourile iluminării stradale au fost pur şi simplu uriaşe.

E bizar că Ulefone Power face unele fotografii bune sau foarte bune, iar altele foarte, foarte slabe. La captura video, aflaţi că am filmat în format 3GPP, cu bitrate de 18 Mbps şi frame rate de 30 FPs, doar în rezoluţie Full HD. Imaginea a fost tremurată, arsă, dar măcar microfonul a fost bun. S-a pierdut serios din calitate când am dat zoom în, iar culorile au fost reglate binişor.

Am remarcat şi schimbări bruşte de expunere, ceea ce nu e în regulă şi unele probleme cu vântul, deşi am lăudat microfonul anterior. Nuanţa de albastru tinde să se extindă şi să acopere toată filmarea în acea captură cu locul de joacă, ceea ce e foarte ciudat. Partea bună? Nu se pierde focalizarea prea rău din mers. În condiţii nocturne am filmat la 16 FPS şi la 5 Mbps, iar aici am înregistrat ghosting şi sacadare a capturii.

Trăgând linie se poate spune că Ulefone Power a venit nepregătit la teza asta şi era cât pe ce să rămână corijent, chiar şi la suma de 140 de dolari cât costă.

Benchmark-uri Ulefone Power

Am scos untul din el, cu performanţă bună, dar s-a încins...

Ulefone Power este mai mult decât un battery phone, el abandonând dotările midrange în favoarea unei baterii şi atât. Vine cu un procesor 64 bit octa core MediaTek MT6753, tactat la 1.3 GHz, cu GPU Mali T720, plus 3 GB RAM LPDDR3. Avem parte şi de 16 GB stocare şi slot microSD, iar terminalul nu suferă de lag şi are o interfaţă destul de fluidă.

Ulefone Power se supraincalzeste

Performanţa este bună, iar aplicaţiile pornesc rapid. Şi jocurile rulează binişor, fie că e vorba de Riptide GP2 sau Choppa. Toate texturile sunt la locul lor în Riptide GP2, doar că handsetul se încinge rău când rulăm acest joc. În benchmark-uri am fost peste Huawei P8 în Quadrant spre exemplu, în vreme ce în AnTuTu am făcut chiar saltul peste Samsung Galaxy A3 şi Galaxy A7 (2016).

Samsung Galaxy A3 (2016)Samsung Galaxy A7 (2016)UMi TouchUlefone Power3DMark Ice Storm Extreme45665548421139343DMark Ice Storm Unlimited72188297677168133DMark Sling Shot283882902893DMark Sling Shot 3.1××196191AnTuTu v531605349643274034217AnTuTu v636203347363812036838Basemark OS II633832721782Basemark X92321060785868055BenchmarkPi210214217252BrowserMark146012561351×GFX Bench 4.0 - ALU 2244,3277,2111,7111,7GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 2171154,1113,5105GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.0518,8352278,7277,2GFX Bench 4.0 - Render Quality3289242732903290GFX Bench 4.0 - T-Rex1128804,1565,5672,5GFX Bench 4.0 - Texturing7261503849848GeekBench 3 - Multi-Core2198297327782952GeekBench 3 - Single-Core693667614622Linpack - Multi-Thread243,04 (MFLOPS)252,87 (MFLOPS)241,99 (MFLOPS)214,59 (MFLOPS)Linpack - Single Thread91,02 (MFLOPS)117,41 (MFLOPS)104,79 (MFLOPS)78,71 (MFLOPS)NenaMark 259,8 (FPS)58,8 (FPS)55,7 (FPS)58,7 (FPS)Quadrant14782248492026513769SunSpider1464,9 (ms)2228,4 (ms)1753,6 (ms)1760,9 (ms)Vellamo - Browser2687195025572527Vellamo - Metal1066108510991019Vellamo - Multicore1583130113481502TOTALURI10115

În 3DMark ICS suntem puţin peste UMi Touch, iar în GeekBench 3 în sub testul mulţi core am avut surpriza să depăşim chiar rezultatul lui iPhone 6, ceea ce nu e puţin lucru. Apoi au urmat testele de temperatură şi am atins 36.9 grade Celsius după ce am rulat solicitantul GFXBench, ceea ce e OK, iar după ce am jucat Riptide GP2 timp de 15 minute am ajuns la o temperatură de 45.3 grade Celsius, adică supraîncălzire clară.

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 597.Ulefone Power45,3 (°C)
  • 598.UHANS S145,4 (°C)
  • 599.Sony Xperia Z145,5 (°C)
  • 600.ASUS ROG Phone 5 Pro45,6 (°C)
  • 601.Nokia Lumia 152045,7 (°C)
  • 602.Allview V3 Viper45,9 (°C)
  • 603.Nokia Lumia 93045,9 (°C)
  • 604.Xiaomi Mi 4i46,4 (°C)
  • 605.UMIDIGI C Note 246,9 (°C)

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 282.Ulefone Power36,9 (°C)
  • 283.Honor Magic V237 (°C)
  • 284.Nubia Red Magic 6 Pro37 (°C)
  • 285.Motorola One Action37 (°C)
  • 286.realme GT 7T37,1 (°C)
  • 287.Apple iPhone 11 Pro Max37,1 (°C)
  • 288.Samsung Galaxy A8037,1 (°C)
  • 289.Samsung Galaxy S10e37,1 (°C)
  • 290.Meizu Pro 6 Plus37,1 (°C)

Se şi simte această temperatură ridicată, astfel că nu poţi sta cu degetul pe scannerul de amprente spre exemplu.

  • 1234
Ulefone Power8,5510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×