Xiaomi 11T Pro Review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

9.120 ori
<b>Xiaomi 11T Pro Review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Toamna trecută Xiaomi lansa seria Mi 10T sub forma unei triplete care includea un telefon Lite midrange de calitate şi două telefoane cu refresh rate de terminale de gaming, baterii generoase şi procesoare puternice: Mi 10T şi Mi 10T Pro

Hardware Xiaomi 11T Pro

Model intermediar între seria Mi 11 şi Xiaomi 12

Xiaomi 11T Pro este un flagship de toamnă parcă mai înzestrat decât predecesorul său direct, Xiaomi Mi 10T Pro. Spun asta în special pentru că are un selling point ce îl face unic pe piaţa: încărcarea la 120W a bateriei de 5000 mAh. Este un telefon dual SIM, cu corp certificat IP53 pentru rezistenţa la stropire şi praf.

Video-review Xiaomi 11T Pro, secțiunea Hardware

Vine cu ecran AMOLED de 6.67 inch, unul cu suport Dolby Vision, refresh rate de 120 Hz, suport HDR10+ şi care afişează 1 miliard de culori. Are şi protecţie Gorilla Glass Victus. La interior găsim 8 sau 12 GB RAM şi 128 sau 256 GB stocare UFS 3.1. Nici urmă de slot microSD sau jack audio. Primim totuşi difuzoare stereo, unele tunate de Harman Kardon, dar şi cititor de amprente lateral integrat în butonul Power cel plat. 

Informații Generale
  • Producător:
  • Xiaomi
  • Model:
  • 11T Pro
  • Data anunțării:
  • Septembrie 2021
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Gri, Alb, Albastru
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • MIUI
  • CPU
  • Single-core 2.84 GHz + Triple-core 2.42 GHz + Quad-core 1.80 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 888 5G
  • GPU
  • Adreno 660
  • Senzori
  • Accelerometru, compas, giroscop, senzor de proximitate
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, GALILEO, BDS
  • Senzor amprente
  • Da, Lateral
Dimensiuni
  • Greutate
  • 204g
  • Lungime
  • 164,1mm
  • Lățime
  • 76,9mm
  • Grosime
  • 8,8mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • AMOLED
  • Diagonală
  • 6,67inch
  • Rezoluție
  • 2400x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 395
  • Protecție Ecran
  • Corning Gorilla Glass Victus
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 85,1
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 108megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 8K@30fps, 4K@30/60fps, 1080p@30/60/120/240/960fps, HDR10+, gyro-EIS
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, PDAF, cameră wide, bliț dual, HDR, panoramă, camera ultra-wide, cameră telephoto macro
  • Cameră Ultra-wide
  • 8megapixeli
  • Cameră Macro
  • 5
  • Camera Frontală
  • 16megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 8GB, 12GB
  • Internă
  • 128GB, 256GB
  • Tip stocare
  • UFS 3.1
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 850, 900, 1700, 1900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 12, 13, 17, 18, 19, 20, 26, 28, 32, 38, 40, 41, 66
  • Rețea 5G
  • 5G 1, 5G 3, 5G 5, 5G 7, 5G 20, 5G 8, 5G 28, 5G 38, 5G 40, 5G 41, 5G 66, 5G 77, 5G 78, SA/NSA
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE-A, 5G
  • Bluetooth
  • 5.2
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • Port Infraroșu
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • OTG/MHL
  • Da
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-polymer
  • Capacitate
  • 5000mAh
  • Încărcare rapidă
  • 120W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP53
Detalii smartwatch

Pe partea de conectivitate există Wi-Fi 6, dar şi NFC, GPS dual band, Bluetooth 5.2, port infraroşu sus şi port USB-C 2.0 jos. Bateria de 5000 mAh se încarcă la 120W, iar trecând la camere, cea selfie are 16 MP, aparent downgrade de la cele de 20 MP de pe seria Mi 11. În spate găsim o cameră triplă cu senzor principal de 108 MP şi un downgrade de la camera de 13 MP ultrawide de pe Xiaomi Mi 10T Pro la una de 8 MP. 

Camera de 5 MP Macro de pe acel model e înlocuită cu una Telemacro, cu autofocalizare şi lungime focală de 50 mm. 

Baterie Xiaomi 11T Pro

Autonomie peste medie pentru un telefon cu Snapdragon 888

Xiaomi 11T Pro e un telefon pe care îl aşteptăm cu nerăbdare la teste. Asta pentru că am scris despre tehnologia să HyperCharge şi am văzut un soi de preview pe Xiaomi Mi 10 Ultra, care se încarcă la 120W. Acela era totuşi un model ediţie limitată, concept şi aniversar, care nu prea a ajuns în magazinele de la noi. Acum avem încărcarea ultra rapidă disponibilă pentru toţi.

Video-review Xiaomi 11T Pro, secțiunea Autonomie

Bateria cu care lucrăm aici este una de 5000 mAh, fix cât avea şi Xiaomi Mi 10T Pro dar şi Xiaomi Mi 11 Ultra. Nu are totuşi încărcare wireless, dar o are pe cea pe fir HyperCharge. Aceasta promite pe hârtie o alimentare de la zero la 100% în doar 17 minute şi că ajunge la 72% în doar 10 minute. Am dat drumul la playback video, atingând 18 ore şi 37 de minute la acest test, rezultat satisfăcător pentru un telefon cu energofagul CPU Snapdragon 888 la interior.

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 191.Xiaomi 11T Pro18h 37m
  • 192.Nubia Flip 2 5G18h 36m
  • 193.Huawei Y6P18h 32m
  • 194.OPPO Reno6 Pro 5G18h 32m
  • 195.Huawei nova Y7018h 30m
  • 196.Huawei Mate 40 Pro18h 22m
  • 197.Allview P9 Energy18h 21m
  • 198.Motorola Moto G5418h 21m
  • 199.Motorola Moto G54 Power Edition18h 21m

A depăşit telefoane ca Huawei Mate 40 Pro şi iPhone 12 Pro Max, dar şi pe OnePlus 9. E sub OnePlus 8T, Xiaomi 11T şi Galaxy Note 10+. Testul PCMark ne arată o durată de utilizare de 14 ore şi 29 de minute, din nou admirabil dacă ne uităm la ce CPU folosim aici. E peste Huawei P40 Pro şi iPhone 12 Pro Max, Xperia 5 II şi OnePlus 9. Sub Realme 8 Pro şi Xiaomi 11T, dar şi sub Xiaomi 10T Pro chiar. 

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 123.Xiaomi 11T Pro14h 29m
  • 124.realme 10 Pro Coca Cola Edition14h 28m
  • 125.realme 10 Pro14h 28m
  • 126.Google Pixel 9 Pro XL14h 28m
  • 127.Xiaomi 14T Pro14h 28m
  • 128.Honor 400 Pro14h 28m
  • 129.ASUS ZenFone Max Pro (M1)14h 26m
  • 130.Motorola Moto Z Play14h 24m
  • 131.Google Pixel 10 Pro XL14h 21m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Xiaomi 11T Pro

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 9.Xiaomi 11T Pro25m
  • 10.Motorola Edge 50 Pro26m
  • 11.realme 11 Pro+26m
  • 12.Infinix Note 40 Pro+27m
  • 13.OnePlus Nord 2T27m
  • 14.Huawei nova 10 Pro28m
  • 15.Xiaomi 12 Pro28m
  • 16.realme GT Master Edition28m
  • 17.OnePlus Nord 2 5G28m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Şi iată-ne şi la încărcare! Cu telefonul la zero complet, incapabil chiar să booteze din lipsă de energie, am ajuns de la zero la 100% în 25 de minute. În 5 minute eram la 16% şi în 15 minute la 60%. Aş vrea să menţionez că dacă porneam încărcarea de la pragul normal de panică al utilizatorului de rând, 2%, poate că am fi atins promisiunea Xiaomi de 17 minute. Când e pe zero procente, bateria are nevoie totuşi de câteva minute să ajungă la pragul la care începe să se încarce. Personal cred că sub 20 minute nu scoatem orice ar fi.

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 87.Xiaomi 11T Pro16 (%)
  • 88.Motorola Moto G60s16 (%)
  • 89.Redmi Note 11 Pro 5G16 (%)
  • 90.Huawei Mate 50 Pro16 (%)
  • 91.Vivo X90 Pro16 (%)
  • 92.Xiaomi 13 Ultra16 (%)
  • 93.Honor Magic V216 (%)
  • 94.Nothing Phone (2a)16 (%)
  • 95.Huawei Pura 70 Pro16 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 25.Xiaomi 11T Pro60 (%)
  • 26.Motorola Edge 50 Pro60 (%)
  • 27.realme GT 7 Pro60 (%)
  • 28.realme 7 Pro59 (%)
  • 29.OPPO Reno6 5G58 (%)
  • 30.OPPO Reno8 Pro57 (%)
  • 31.Vivo X90 Pro57 (%)
  • 32.OPPO Find X256 (%)
  • 33.OPPO Find X3 Pro56 (%)

Avem şi moduri Battery Saver şi Ultra Battery Saver pentru extra energie, plus opţiunea Optimize. 

Connectivitate Xiaomi 11T Pro

Convorbiri clare şi downloaduri rapide

Xiaomi 11T Pro are ca orice telefon cu Snapdragon 888 modemul 5G aferent şi conectivitatea Wi-Fi 6. Nu se duce la Wi-Fi 6E totuşi. Pune la bătaie două sloturi nano SIM, are suport Bluetooth 5.2, GPS dual band, GLONASS, Galileo şi BDS.

Video-review Xiaomi 11T Pro, secțiunea Conectivitate

Există şi NFC pentru plata cu mobilul, dar şi un emiţător infraroşu sus, plus un port USB-C 2.0. Apelurile telefonice se aud tare şi clar, microfoanele mi-au captat perfect vocea şi au izolat bine zgomotul.

Xiaomi 11T Pro

Am apucat să fac doar un SpeedTest WiFi şi am ajuns la 675 Mbps la download şi 697 Mbps la upload, de la un router TP-Link Wi-Fi 6 conectat la un ONT Huawei cu abonament RCS & RDS de 1 Gbps. 

  • 1234
Xiaomi 11T Pro
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×