Xiaomi 12 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

7.353 ori
<b>Xiaomi 12 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Xiaomi este una dintre companiile care în aceşti ultimi 2 ani tulburi a reuşit să crească şi să evolueze. Aflată în anul 12 de existenţă, compania a încheiat anul 2021 cu 190 de milioane de telefoane livrate şi pe locul 3 în top 5 producători smartphone

Introducere

Xiaomi este una dintre companiile care în aceşti ultimi 2 ani tulburi a reuşit să crească şi să evolueze. Aflată în anul 12 de existenţă, compania a încheiat anul 2021 cu 190 de milioane de telefoane livrate şi pe locul 3 în top 5 producători smartphone. A acaparat segmentul smartphone în toate segmentele posibile: de la cameraphone-ul cu ecran în spate Xiaomi 12 Ultra până la telefoane de 400 lei Redmi 9A şi de la telefoane Redmi K50 cu veleităţi de gaming phone la modele midrange hit ca Redmi Note 10 Pro. Flagshipul e totuşi cel mai vânat produs al anului şi în acest moment, în 2022, Xiaomi 12 Pro este flagshipul.

Despre un Xiaomi 12 Ultra nu putem vorbi încă, aşa că ne axăm pe acest model. 2022 ne aduce o separare mai clară între Xiaomi 12 şi Xiaomi 12 Pro, primul fiind acum mai mic, mignon, gândit să concureze cu Galaxy S22 parcă (minus zoom). Xiaomi 12 Pro pe de altă parte poate la fel de bine să concureze şi cu S22 Ultra. Are 3 camere de 50 de megapixeli în spate, se încarcă la 120W şi are procesor Snapdragon 8 Gen 1. Designul are parcă un plus de eleganţă în acest an, iar zona camerei evocă amintiri de la Xiaomi Mi 10T Pro.

Nu lipseşte ecranul AMOLED LTPO, dar nici difuzoarele stereo şi cel mai nou MIUI, MIUI 13 aplicat peste Android 12. Uitându-mă la predecesori văd un Mi 10 Pro şi Mi 11 Pro poziţionate ca telefoane multimedia cu camere principale de temut. La Xiaomi 12 Pro constat un upgrade la camere şi o poziţionare mai spre pofta inimii gamerilor. În ce măsură telefonul se poate bate cu flagshipurile actuale cu Snapdragon 8 Gen 1 aflaţi din această recenzie, care include atât mostre foto din Bucureşti, cât şi Timişoara şi chiar... Viena, într-un tur savuros de oraş. 

În acest moment găsiţi telefonul la preţ de 5199 lei cu un Xiaomi Watch S1 cadou la precomandă.

Design Xiaomi 12 Pro

Sticlă + aluminiu plăcute privirii de jur împrejur

Xiaomi 12 Pro merge pe direcţia predecesorilor, dar cu un plus de eleganță. Vorbim despre sticlă curbată pe margini în faţă şi sticlă curbată pe margini şi în spate. Telefonul se găseşte pe nuanţe de gri, albastru, mov şi verde şi are o ramă din aluminiu, de care te agăţi bine pentru o priză cât mai bună. Nu l-aş numi un telefon alunecos, deşi operăm cu sticlă curbată.

Video-review Xiaomi 12 Pro, secțiunea Design

Telefonul măsoară 8.2 mm în talie şi cântăreşte 204 grame. Spatele său e mat şi nu atrage deloc amprente, grăsime, praf. Nu are certificare IP, deci nu scăpa cu viaţa dacă îţi alunecă în cadă sau piscină. De remarcat că dacă scoţi SIM tray-ul vezi totuşi un sigiliu pe el. Identitatea sa este consolidată de modulul de cameră din spate, cu o cameră principală cu lentila generoasă care iese în fata printr-un inel metalic în jurul său, care luceşte de mama focului la soare. Cumva aminteşte de Xiaomi Mi 10T Pro această abordare.

Eu am găsit eleganță la acest telefon în detalii fine și mă refer la acele linii dintre camere, trasate perfect, matematic, meticulos. Spatele curbat pe margini ajuta şi că telefonul să stea mai bine în palmă şi îl găsesc rezonabil de manevrabil pentru o diagonală de 6.73 inch. Cu toate acestea, luaţi în calcul şi faptul că e cu 6 milimetri mai lung decât Galaxy S22+, ceea ce înseamnă şi că e bun pentru vizionare de filme pe landscape. Amprentele nu se văd nici pe fata telefonului, deci bănuiesc că are o folie oleofoba aplicată din fabrică (folie sigur e).

Butoanele sunt amplasate la îndemână, comode, responsive. Ca o tuşă extra de eleganta remarc forma grilelor de difuzoare sus şi jos, care aminteşte de un waveform muzical. Concluzia? E un telefon mai elegant decât predecesorii, scoate în evidenţă camera principală şi e destul de manevrabil şi fabricat din materiale premium.

Display Xiaomi 12 Pro

Mare şi încântător, viu colorat şi excelent la contrast

Xiaomi 12 Pro are un ecran de 6.73 inch şi când te apropii de periculos de mult de 6.8 inch ai un telefon pe cinste. Ce e clar e că telefonul e mai degrabă lung şi îngust, iar un astfel de ecran e predispus la utilizare în landscape şi vizionare de conţinuturi video şi gaming.

Video-review Xiaomi 12 Pro, secțiunea Display

Ecranul de aici este un AMOLED cu rezoluţie de 3200 x 1440 pixeli, cu aspect 20:9, cu refresh rate de 120 Hz şi touch sampling de 480 Hz. Panoul este de tip LTPO, deci poate cobora la doar câţiva Hz, atunci când afişează conţinut static, pentru a economisi energie. Ecranul mai pune la bătaie şi Dolby Vision, HDR10+ şi promite până la 1500 nits de luminozitate. Ecranul are protecţie Gorilla Glass Victus şi protecţie din plastic aplicată din fabrică, iar muchiile sale sunt curbate. 

Ecranul oferă culori foarte vii şi aprinse, în paleta largă, unghiuri largi de vizualizare şi contrast excelent la soarele de 25+ grade cât au mai fost la final de martie. E lizibil la soare, foarte luminos şi are negru adânc. Animaţiile sunt cât se poate de cursive. Pixeli iau aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la 557 LUX, o valoare cât se poate de respectabilă.

Test Luminozitate ecran

  • 1.Huawei Pura 70 Pro1749 (LUX)
  • 2.Google Pixel 8 Pro1721 (LUX)
  • +
  • 187.Xiaomi 12 Pro557 (LUX)
  • 188.Huawei Nova 9556 (LUX)
  • 189.POCO F4556 (LUX)
  • 190.Nubia Red Magic 6S Pro555 (LUX)
  • 191.Sony Xperia XZ1553 (LUX)
  • 192.Samsung Galaxy Z Fold 2552 (LUX)
  • 193.Xiaomi Mi 5550 (LUX)
  • 194.Xiaomi Mi Note 10550 (LUX)
  • 195.ASUS ZenFone 3 (ZE520KL)547 (LUX)

Am depăşit Samsung Galaxy S21 Ultra şi pe Galaxy S21 FE 5G, dar am fost sub realme GT2 Pro, Motorola Edge 30 Pro şi Galaxy S22 Ultra. Şi Xiaomi Mi 11 Ultra era clar mai sus în ierarhie. Xiaomi continuă să fie şi compania cu cele mai multe meniuri, opţiuni, reglaje şi sub reglaje pentru ecran. Poate chiar prea multe.

Avem luminozitate, luminozitate automată şi Sunlight Mode. Apoi avem 5 moduri de culoare: Vivid, Saturated, Original şi Advanced, dar şi Adaptive Colors, care se adaptează la lumina ambientală. Nu uităm şi de paleta de culori din care alegem manual, cu setări de Cald, Rece, Custom, Default. Revenind la zona Advanced de mai sus, aici avem gamă de culori Original, P3 sau sRGB. Imediat dedesubt putem regla slidere pentru roşu, verde şi albastru.

Şi nu am terminat! Mai vin slidere pentru nuanţă, saturare, valoare, contrast, gamma. Refresh rate-ul se poate seta pe Auto, 60, 90 sau 120 Hz, iar rezoluţia pe 1440p sau 1080p.

Eu zic să nu vă băgaţi nasul în toate setările, deoarece riscaţi să stricaţi ceva. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
-50 de lei din preț pe Flip.ro dacă folosești cuponul: MBL50
  • 1234
Xiaomi 12 Pro8,5510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×