Cele mai bune oferte Apple AirPods 2, AirPods Pro, AirPods 1 de la evoMAG; Iată preţurile căștilor wireless!

3.951 ori
<b>Cele mai bune oferte Apple AirPods 2, AirPods Pro, AirPods 1 de la evoMAG; Iată preţurile căștilor wireless!</b>Aţi văzut deja o sumedenie de clone de Apple AirPods pe piaţă, dar originalul e întotdeauna cel mai bun. evoMAG are unele dintre cele mai bune preţuri de pe piaţă pentru căştile

Aţi văzut deja o sumedenie de clone de Apple AirPods pe piaţă, dar originalul e întotdeauna cel mai bun. evoMAG are unele dintre cele mai bune preţuri de pe piaţă pentru căştile Apple şi toate generaţiile acestor căşti sunt în oferta sa. Lumea s-a săturat de fire, de autonomii scăzute ale căştilor şi de seturi de căşti mari, cu cupe care îţi fac urechile să transpire şi să se irite. Vrem ceva compact şi cu autonomie de 24 de ore. Aflaţi care sunt cele mai bune preţuri mai jos, dar şi alte oferte pentru căşti Apple.

Apple AirPods 2

Începem cu Apple AirPods 2 , la suma de 733 lei, deloc rea. Căştile acestea au debutat în martie 2019 şi au acelaşi design ca şi prima generaţie, dar aduc funcţionalitate nouă. Se bazează pe procesorul nou H1 şi au suport pentru control Siri hands free, dar şi conectivitate Bluetooth 5.0. Apple a promis autonomie sporită cu 50% şi conexiune mai rapidă la telefoane. Poţi şi să dictezi mesaje via Siri şi să trimiţi răspunsuri la mesaje. AirPods 2 se încarcă în doar 15 minute, oferind 3 ore de autonomie.

AirPods 2

Odată încărcate complet pot ajunge şi la 24 de ore de autonomie, cu tot cu acea cutie de transport. Produsul cântăreşte doar 4 grame şi nu va cădea din ureche când faci sport. Atenţie, aceasta este versiunea cu aceeaşi cutie de transport şi încărcarea ca şi prima generaţie. Cine vrea varianta cu cutie cu încărcare wireless plăteşte 829 de lei.

AirPods Pro

Cine nu suportă plasticul rigid în ureche şi vrea un dop moale, poate opta pentru noile Apple AirPods Pro la 1179 lei. Vin cu o cutie cu încărcare wireless şi un corp mai scurt, care iese mai puţin din ureche. Au debutat în toamna lui 2019 şi au acelaşi cip H1 ca şi AirPods 2, doar că adăugând bonusul Active Noise Cancelling. Există şi setarea de profil automat de frecvenţă, certificare IPX4 pentru rezistenţa la apă şi dopuri interschimbabile din silicon.

AirPods Pro

Un microfon special va filtra zgomotul de fundal, iar accelerometrul şi senzorii optici detectează apăsările pe corpul căştii şi amplasarea în ureche. Se schimbă controlul, de la apăsări pe corp, la apăsarea unui senzor special de forţă pe "trunchiul" căştii. Viaţa bateriei e cam la fel ca la generaţia AirPods 2. Avem şi un Transparency Mode, încât să auzim sunetele importante din jur.

AirPods 1

Cine preferă prima generaţie de AirPods le găseşte tot la evoMAG la 804 lei. E modelul din 2016, unul de colecţie, care a pornit zeci, dacă nu sute de clone. La baza seamănă cu EarPods, doar că wireless. Conexiunea se face automat şi rapid, iar căştile detectează când sunt în ureche şi se opresc automat când le scoţi. Oferă 5 ore de autonomie/ascultare cu o singură încărcare. Autonomia maximă cu acea cutie de încărcare este de 24 de ore.

AirPods 1

Cipul proprietar Apple W1 ajută la optimizează consumului, iar conexiunea se face pe Bluetooth 4.2. Există două microfoane pe fiecare cască, unul la nivelul urechii spre exterior şi unul jos. O încărcare de 15 minute înseamnă 3 ore de ascultare a muzicii. Produsul e un clasic şi nu se mai produce din martie 2019.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×