Începem săptămâna cu un nou articol din seria “E LUNI e AMAZON”. Astăzi ne-a atras atenția un proiector LED inteligent, multifuncțional, care poate transforma o cameră monotonă într-un adevărat ring de dans prin intermediul difuzorului integrat și a jocurilor de lumini redate. Practic, produsul este dedicat atât copiilor, cât și adulților și poate deveni un cadou ideal indiferent de ocazie.
Proiectorul GRDE cu difuzor integrat cântărește doar 1.34 de kilograme și permite redarea muzicală atât prin Bluetooth, cât și prin sursă externă, via stick USB. Prin intermediul aplicației disponibile atât pe iOS, cât și pe Android, se pot alege mai multe jocuri de lumini și chiar personaliza în funcție de preferințe. Produsul permite chiar controlul prin intermediul vocii, având suport pentru Google Assistant și Amazon Alexa. De asemenea, efectele proiectate pot fi sincronizate în funcție de ritmul melodiilor redate.
În plus, proiectorul poate fi setat ca lumină de noapte pentru copii. Astfel, acesta poate reda efecte de val liniștitor sau de cer înstelat pentru a crea un mediu propice pentru somn. Boxa smart GRDE costă 47.99 euro pe Amazon.de, iar livrarea standard 7.97 euro. Vă reamintesc că avem un tutorial pentru achiziționare de pe Amazon, în cazul în care nu înțelegeți cum se procedează exact (îl găsiți chiar aici).
Potrivit producătorului, proiectorul face față unei suprafețe de cel mult 200 mp. Se poate utiliza și independent de smartphone, întrucât prezintă butoane fizice de control: rotiță pentru volum, control media. Alimentarea proiectorului se realizează prin intermediul mufei USB-C. Totodată, poate fi folosită o baterie externă pentru alimentarea sa oriunde.
Proiectorul GRDE cu difuzor integrat și control la distanță este disponibil atât pe alb, cât și pe negru:
- Boxă GRDE cu proiector integrat, negru - 47.99 euro
- Boxă GRDE cu proiector integrat, alb - 46.99 euro
Poate fi un cadou ideal de Dragobete, pe 24 februarie sau pentru luna martie, fiind luna cadourilor. Găsiți produsul chiar aici.