Începem săptămâna cu un nou articol din seria „E LUNI e AMAZON”. Azi am găsit pe Amazon DE un accesoriu numai bun de luat în călătorii, în camping, poate chiar la pescuit. Este vorba despre pătura de exterior 4Monster, moale, călduroasă și ușor de transportat.
Pătura sosește într-un mic sac de transport și cântărește 453 de grame. Măsoară 224 x 172 centimetri și are o grosime de 0.1 centimetri. Are peste 150 de recenzii pozitive pe site, fiind foarte apreciată de către cumpărători. Materialul din care este concepută este rezistent la apă în regim 20D 380T. De asemenea, este rezistentă la contactul cu solul și poate fi folosită la temperaturi de până la -20 de grade Celsius.
Cât costă o astfel de pătură de călătorie ușor de transportat? Ei bine, pe Amazon DE se vinde pentru suma de 69.99 euro. Transportul costă 7.35 de euro, iar produsul va ajunge direct la ușa casei tale, fără costuri suplimentare. Apropo, dacă nu știți încă cum puteți plasa o comandă pe Amazon DE, aveți un tutorial aici!
Mai mult ca sigur o astfel de pătură se va dovedi folositoare în timpul călătoriilor. Este ușor de transportat și o puteți chiar ține în portbagajul mașinii pentru „situații de urgență”, indiferent de anotimp.
Poți comanda pătura de aici!








