Este momentul pentru un nou catalog LIDL, cel asociat perioadei 20 - 26 februarie 2023 iar ca de fiecare dată vă anunț că pe noi ne interesează în mod special aici gadget-urile, electronicele și electrocasnice. Acestea fiind spuse, cred că ar fi cazul să lăsăm vorbăria și să descoperim ce ne va aduce comerciantul la raft în zilele ce urmează. Pliantul complet poate fi răsfoit în format digital de aici!
Brățară fitness
Nu este prima dată și probabil nici ultima când vedem purtabile vândute de LIDL, iar astăzi descoperim o brățară fitness Health for You by Silvercrest. O vei găsi de luni, 20 februarie, la raft și este un model cu 3 ani garanție și preț de 149 lei. Poate monitoriza pulsul, înregistrează pașii, distanța parcursă, caloriile consumate și durata de activitate plus monitorizare somn. Văd că are și funcție de obiective cu reminder.
Aparat de gătit orez
Dacă apreciezi mult orezul și îl consumi des poate că ți-ar fi util un aparat creat fix pentru gătit orez. Așa ceva vei găsi de luni la LIDL, un model Silvercrest Kitchen Tools ce are 3 ani garanție și putere de 400W. Se va vinde la suma de doar 129 de lei, are cablu de alimentare de 135 cm, strat antiaderent de înaltă calitate și capacitate de 1 litru. Este utilă și funcția de menținere a temperaturii, cât și funcția de gătire lentă. Ai și accesorii la pachet.
Termometru
Un alt produs interesant care trebuia detaliat este acest termometru multifuncțional cu Bluetooth. Măsoară temperatura corpului fără contact, include baterii la pachet și poate măsura până la 30 de măsurători astfel încât să observi evoluția temperaturii celui mic. Oferă și afișat pentru dată și oră plus alarmă optică la febră prin afișarea stării cu LED colorat. Prețul va fi de doar 89.99 lei și are de asemenea și acesta 3 ani garanție ca mai toate electronicele vândute la LIDL.
Disponibile din 20 februarie:
- Răzătoare multifuncțională - 39.99 lei
- Cântar cu calculator de calorii - 59.99 lei
- Aparat de gătit orez - 129 lei
- Mixer vertical și smoothie maker - 119 lei
- Mărunțitor electric - 64.99 lei
- Grill - 119 lei
- Prăjitor pâine - 139 lei
- Storcător citrice 25W - 64.99 lei
- Termometru multifuncțional cu Bluetooth - 89.99 lei
- Tensiometru cu Bluetooth - 149 lei
- Brățară fitness - 149 lei
- Cântar cu Bluetooth - 129 lei
- Pulsoximetru cu Bluetooth - 139 lei
Disponibile din 23 februarie:
- Binoclu - 54.99 lei