Săptămâna viitoare pe vremea asta vom visa să fim din nou copii pentru a aştepta cu nerăbdare pe Moşu'. Va fi Ajunul Crăciunului şi vom visa la LEGO-uri, PS5, un PC nou, galoşi, dulciuri, băuturi fine, cercei şi ceasuri, plus multe altele. Turul Magazinelor vă ajută să decideţi mai uşor ce comandaţi pentru a putea să primiţi cadourile pentru cei dragi la timp.
Am ajuns la episodul #1034, cu un PlayStation 5 în sfârşit în stoc, cu un bundle generos, cu 3 jocuri, dar şi un televizor uriaş de 190 cm la oferta. Aveţi şi 5 căşti Philips sub 200 de lei, dar şi un monitor extern Dell pentru muncă, cu un router cadou. Apare şi un TV Sony OLED cu discount şi un telefon de gaming Redmi rar întâlnit pe plan local.
Iată ofertele zilei:
1. Consolă PlayStation 5 plus 2 jocuri, PS Plus şi PS Card
Cel mai generos bundle cu PS5 de până acum apare azi la eMAG. A fost penurie de console în ultima lună, cu câte o apariţie timidă în stocuri ici şi colo, dar ceva îmi spune că acest bundle o să reziste în stoc. Preţul e sub 3800 de lei şi aduce pe lângă consola în versiunea B-Chassis, mai uşoară dar totuşi bine răcită şi cu un mecanism de fixare diferit şi 3 jocuri: Marvel's Spider-Man: Miles Morales, Sackboy A big Adventure, Ratchet & Clank: Rift Apart.
În plus, primiţi şi abonament PS Plus pe un an şi un PS Card de 100 de lei, ce poate fi cheltuit pe jocuri sau tot felul de conţinuturi digitale.
OFERTĂ FLANCO: PlayStation 5 + Spider Man Miles Morales + Demon's Souls + Ratchet and Clank + PS Plus 90 zile + card PS Store 250 lei = 3899,99 lei
2. Monitor LED Portabil Dell 14" C1422H
Un monitor extern de acest tip poate fi util pentru studenţi pentru a câştiga extra spaţiu de afişaj odată conectat monitorul la un laptop, dar şi pentru fotografi şi videografi, care îşi pot vedea mai detaliat capturile. Costă 1089 lei, cel mai bun preţ pe plan local, în vreme ce alţi retaileri au preţuri de 1300+ de lei (conform Compari.ro).
Vestea bună e că evoMAG vinde acest produs şi cu două cadouri: router wireless TP-Link Archer C6, care separat ar costa 130 lei, dar şi cartelă Orange Prepay de 6 euro. Are panou LED FHD, port USB-C, timp de răspuns de 6 ms şi poate fi rabatat la o sumedenie de unghiuri.
3. Redmi K40 Gaming
Dacă vreţi un telefon de gaming sub 2000 de lei, vă puteţi orienta spre acest Redmi K40 Gaming, care la Quickmobile costă 1999 lei, iar cu codul "QUICK202" aveţi reducere de 3%. E vorba despre versiunea de 12 GB RAM, 256 GB stocare şi aduce şi un ecran OLED de 6.67 inch cu rezoluţie FHD+ şi refresh rate de 120 Hz. Are şi butoane fizice pop up tip trăgaci, dar şi certificare IP.
Procesorul MediaTek Dimensity 1200 e cel mai puternic MediaTek din România, un CPU de 6 nm care se bate cu Snapdragon 870. Are şi camera de 64 MP în spate, alături de una de 8 MP ultrawide şi una de 2 MP Macro. Vine cu difuzoare stereo.
4. Televizor LG 75UP77003LB, 190 cm, 4K
Atunci când selectam cele mai mari televizoare pentru tot felul de oferte şi reduceri mă cam opream pe la 160-170 cm. Dacă aveţi totuşi o cameră de conferinţe, sufragerie imensă, vila, dacă vreţi să puneţi acest TV într-un showroom nu cred că veţi da greş cu această diagonală de 190 cm. Avem de-a face cu un TV LED aici, produs de LG, generaţie 2021 şi clasa energetică nouă.
evoMAG îl vinde la 3899 lei şi avem de-a face cu un smart TV, cu Wi-Fi şi slot CI+. Aduce FILMMAKER MODE şi HDR, pentru a experimenta filmele fix aşa cum le-a gândit regizorul. Are şi funcţii de optimizare a jocurilor, low input lag şi mod special Sports Alert, care te anunţă când începe meciul echipei preferate.
5. Televizor Sony 55A83J OLED
Încă un televizor atractiv se găseşte la eMAG şi e vorba despre un model OLED, care coboară din stratosfera preţurilor spre un nivel mai acceptabil, 5999 lei. Are subwoofer integrat, refresh rate de 100 Hz, upscaling 4K şi e excelent pentru conectarea la PS5. Aici am împărţit oferta în 3:
- Versiunea resigilată cu urme fine de utilizare la 5349 lei
- Combinaţia Voucher Rabla de 400 lei cu 100 lei card cadou, ducând preţul la 5499 lei
- Completaţi până pe 19 decembrie codul "TVSony" în coş şi primiţi reducere de 10%, adică 599 lei
6. Căşti Philips cu reducere 25%
Tot la eMAG, doar azi aveţi căşti Philips cu reducere 25%. Am găsit 5 modele care aveau preţuri deja bune, dar acum sunt şi mai bune dacă adăugaţi produsele în coş şi completaţi codul "Philips":






_570x313.jpg)

