Miercuri, într-o zi rece am creat un Tur al Magazinelor bazat pe... monitoare. Cumva se pare că trăim într-o perioadă de boom şi exuberanţă a acestor produse, care apar în stoc suficient, cu oferte bune şi panouri de top. Episodul #1043 din Turul Magazinelor include şi un aspirator robot Xiaomi celebru deja, acum resigilat şi sub 600 lei, dar şi proaspăt anunţatul telefon realme 9i. Avem parte şi de 3 monitoare LED, unul de gaming, unul de productivitate şi unul pur şi simplu ieftin. Completăm cu un laptop future proof pentru productivitate.
Iată ofertele zilei:
1. Aspirator robot Xiaomi Mi Mop Resigilat Essential 0.42 Litri 25W White
Unul dintre aspiratoarele hit din România este acest aspirator robot Xiaomi Mi Mop. Azi îl găsim la cel mai bun preţ, sub 590 de lei la ITGalaxy, în versiunea resigilata. Retailerul are detalii complete despre starea produsului, citez "Produsul se afla într-o stare excelentă, arată foarte bine. Îl vindem ca resigilat pentru că s-a făcut un test cu el." Are filtru HEPA, capacitate de colectare de 0.42 litri şi putere de 25W. Poate aspira uscat şi umed multiple tipuri de suprafeţe. Are autonomie de 90 de minute şi poate fi controlat prin aplicaţie. Poate fi returnat în termen de 14 zile de la primirea comenzii dacă nu sunteţi mulţumiţi de starea sa.
2. realme 9i
De abia anunţat la începutul săptămânii curente, acest smartphone e deja listat de un retailer din România la suma de 1091 de lei. Fiind vorba despre Quickmobile, aveţi la pachet şi o reducere de 3% dacă aplicaţi codul "QUICK202". Terminalul apare aici în versiunea cu 4 GB RAM şi 128 GB stocare şi e primul în România cu procesor Qualcomm Snapdragon 680, în vreme ce refresh rate-ul ecranului e atipic şi e între 30 şi 90 Hz. Sună bine şi camera principală de 50 MP, dar şi bateria generoasă de 5000 mAh, care se încarcă la 33W. Rulează Android 11 cu realme UI 2.0 aplicat peste.
3. Monitor LED DELL Gaming S2522HG 24.5 inch 1 ms
Acest monitor DELL de gaming sună bine atât la preţul sau original de la PC Garage, de 1068 de lei, dar şi în versiunea resigilata de doar 899 lei. E vorba despre un monitor IPS cu diagonală de 24.5 inch, cu rezoluţie Full HD, timp de răspuns de 1 ms şi refresh rate de 240 Hz. E chilipir absolut, dacă mă întrebaţi pe mine, mai ales dacă eşti gamer competitiv, care joacă des Apex Legends, CS Go şi alte jocuri unde ai nevoie de frame rate şi reflexe excelente. Are şi suport pentru montare VESA, Bluelight Reducer, Flicker Free, FreeSync Premium şi G-Sync. Dispune de 2 porturi HDMI, 1 DisplayPort şi 4 porturi USB 3.0.
4. Monitor LED VA Lenovo 21.5", Full HD, 75Hz
Coborâm în altă zonă de preţ, cu acest monitor Lenovo care costă doar 499 lei la eMAG. Îi apreciem designul minimalist şi sobru şi cel mai mult preţul. ARe muchii foarte înguste, certificare TUV pentru emisie redusă de lumină albastră şi cântăreşte doar 3.03 kilograme. Are protecţie anti glare, panou VA LED, timp de răspuns de 4 ms şi refresh rate de 75 Hz. La conectica găsim VGA, HDMI, audio out. Are şi VESA, AMD FreeSync, Eye Comfort şi Lenovo Artery.
5. Monitor LED IPS Huawei 23.8 inch
Pentru cei care contează mai mult productivitatea decât gaming-ul am găsit acest monitor Huawei de 60 Hz la eMAG la preţul de 589 de lei. Are diagonală de 23.8 inch, muchii foarte înguste pe cele 3 lături şi vine cu panou IPS, pentru culori corect calibrate. Are timp de răspuns de 5 ms, raport de contrast de 1000:1 şi certificare TUV Rheinland pentru reducerea luminii albastre dăunătoare ochilor şi eliminarea pâlpâirii. Vine cu raport corp-ecran de 90% şi unghi de vizualizare de 178 de grade. Îmbinările se fac fără suduri vizibile sau şuruburi inestetice.
6. Laptop Lenovo V15 IIL cu procesor Intel Core i7-1065G7 până la 3.90 GHz 15.6 inch
Sunt unele persoane care îşi cumpără un laptop strict pentru Office, productivitate, vlogging şi blogging şi cărora nu le pasă de placă grafică, ci vor să nu mai schimbe laptopul timp de 10 ani. Acesta pare genul ACELA de laptop, dacă mă uit la procesorul Core i7 Gen 10, la cei 12 GB RAM, ecranul Full HD de 15.6 inch şi SSD-ul de 512 GB. Are TPM 2.0 pentru extra securitate, design elegant, protecţie anti glare, difuzoare stereo de 3W, 2 porturi USB 3.1, un USB 2.0, un HDMI şi jack audio, dar şi card reader. Tastatura are protecţie anti stropire şi bateria promite 6 ore de autonomie.
Costă 3499 lei la eMAG.