Turul Magazinelor #1307: Honor 90 Lite a sosit în România, Galaxy S23 Ultra sub 5000 lei, monitor 165 Hz la reducere

3.364 ori
<b>Turul Magazinelor #1307: Honor 90 Lite a sosit în România, Galaxy S23 Ultra sub 5000 lei, monitor 165 Hz la reducere</b>Sper că veţi citi aceste rânduri de la adăpostul umbrei şi al aerului condiţionat, altfel e jale. 40+, soare orbitor, creierul abia mai procesează. Îmi aminteşte de perioada când Orange avea oferta aceea cu procente de reducere pentru fiecare grad

Sper că veţi citi aceste rânduri de la adăpostul umbrei şi al aerului condiţionat, altfel e jale. 40+, soare orbitor, creierul abia mai procesează. Îmi aminteşte de perioada când Orange avea oferta aceea cu procente de reducere pentru fiecare grad Celsius peste 30 sau 35. Acum în Turul Magazinelor #1307 aveţi parte de new entry-uri pe piaţa locală: au sosit la noi telefoanele Honor 90 şi Honor 90 Lite. Avem un Galaxy S23 Ultra la sub 5000 lei, în vreme ce un Xperia 10 V vine la pachet cu o pereche de căşti potente. Avem şi un TV 4K mare, cu preţ puţin peste 1000 lei. Plus un PC de Gaming capabil de 100+ FPS şi un monitor de gaming la 165 Hz sub 650 lei.

Iată ofertele zilei:

1. Samsung Galaxy S23 Ultra

Singurul telefon flagship din 2023 cu stylus inclus şi cu cameră cu zoom optic 10X are acum o ofertă de nerefuzat la Flanco. Este sub 5000 lei, în versiunea cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Are corp certificat IP68, rama din Armor Aluminiu, camera selfie de 12 MP cu filmare 4K 60 FPS bună de vlogging. Are procesor Snapdragon 8 Gen 2 foarte potent, o alegere mai bună decât un Exynos. Ecranul de 6.8 inch e printre cele mai luminoase de pe piaţă.

2. Honor 90 Lite

Acum vreo 2 săptămâni eram la Paris pentru un hands on cu noile telefoane Honor 90. Printre ele se numără şi Honor 90 Lite, care acum a ajuns la eMAG la 1239 lei. Are camera principală de 100 MP, camera ultrawide de 5 MP şi camera de 2 MP Macro. Vine cu ecran generos IPS LCD, de 6.7 inch, cu refresh rate de 90 Hz, baterie mare, de 5000 mAh, care se încarcă rapid, la 35W. Primeşte şi procesor Mediatek Dimensity 6020 de 7 nm, care nu e rău deloc.

3. Honor 90

Honor 90 abia a sosit la noi şi deja primeşte o reducere mult mai mare decât a primit Honor 70 la debut. E 2899 lei la eMAG şi primeşte un 500 lei extra reducere dacă aplicaţi codul "honor90". Campania ține până pe 31 iulie. E un telefon redutabil, cu ecran AMOLED de 6.7 inch la 120 HZ, procesor Snapdragon 7 Gen 1 Accelerated Edition plus 12 GB RAM şi 512 GB stocare. Are camera principală de 200 MP, camera selfie de 50 MP cu filmare 4K şi e foarte bun la vlogging şi selfie-uri.

4. Sony Xperia 10 IV + căşti Sony Wireless WH-CH520B

Aici atrage nu atât telefonul de sine stătător, cât oferta. Sony Xperia 10 IV, un telefon midrange bunicel vine cu un cadou la eMAG, căştile Sony WH-CH520B. Telefonul are 6 GB RAM, 128 GB Stocare, ecran OLED de 6.1 inch şi de departe cel mai uşor corp din 2023, la 159 de grame. Mai are şi procesor Snapdragon 695, baterie de 5000 mAh, camera principală de 48 MP cu stabilizare optică. Are şi camera telephoto de 8 MP cu zoom optic 2X, o raritate pe midrange-uri. 2049 lei acest bundle la eMAG. Căşti excelente pe zona high midrange drept cadou. 

5. Televizor 4K 127 cm la puţin peste 1000 lei

Am găsit azi un TV 4K pe la 1080 lei la evoMAG. Mă atrage că nu are diagonală clasică de 108 sau 110 cm, ci 127 cm. Are funcţii smart, Wi-Fi şi slot CI+. Oferă unghiuri de 178 de grade, difuzoare integrate şi două porturi USB 2.0. Are şi 3 HDMI-uri. Panoul e unul LED, iar aplicaţiile rulează excelent, conform recenziilor de pe evoMAG.

6. PC Gaming Drifter, Intel i3-12100F 3.3GHz

Am ales acest PC deoarece ni se promit peste 100 FPS în Counter Strike, poate şi alte shootere. Costă 2339 lei, are SSD de 500 GB, 16 GB RAM şi procesor Intel i3 Gen 12. Aduce iluminare RGB şi placa grafica RX 6400 cu 4 GB memorie. Dacă adaugi un SSD de 1 TB primeşti 10% reducere, adică 42 lei. Are sursa de 550 Watt, carcasa cu tempered glass pe lateral. Răcirea e cu aer, avem şi 1 port HDMI şi 1 DisplayPort.

Bonus: Monitor LED Philips Gaming 24M1N3200VS 23.8 inch FHD VA 1 ms 165 Hz FreeSync Premium: 683 lei la PC Garage

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×