Turul Magazinelor #1424: Cadouri de 1 iunie - biciclete, trotinete, Nintendo Switch OLED, Xperia 1 VI în România

1.434 ori
<b>Turul Magazinelor #1424: Cadouri de 1 iunie - biciclete, trotinete, Nintendo Switch OLED, Xperia 1 VI în România</b>Ultima săptămână din luna mai tocmai a început şi odată cu ea avem şi perspectiva unor zile libere. Din păcate 1 şi 2 iunie pică în weekend, dar asta nu înseamnă că nu îi vom aniversa acătării pe juniori, cu cadouri drăguţe. De aceea episodul #1424

Ultima săptămână din luna mai tocmai a început şi odată cu ea avem şi perspectiva unor zile libere. Din păcate 1 şi 2 iunie pică în weekend, dar asta nu înseamnă că nu îi vom aniversa acătării pe juniori, cu cadouri drăguţe. De aceea episodul #1424 din Turul Magazinelor e dedicat în principal celor mici, cadourilor lor. Sub formă de biciclete, trotinete, Nintendo Switch OLED, o tabletă Samsung bună şi pentru la şcoală. Plus un laptop care ar trebui să ţină măcar jumătate de ciclu gimnazial. Între timp Sony Xperia 1 VI e deja în stoc în România, deşi abia a fost anunţat. Şi avem şi reducere pentru voi. Era să uit şi de căşti Huawei cu preţ foarte bun!

Iată ofertele zilei:

1. Sony Xperia 1 VI

Sony Xperia 1 VI a fost anunţat pe 15 mai 2024 şi iată-ne pe 27 mai cu el în stoc la Quickmobile. Cel mai nou flagship de la Sony costa sub 7200 de lei, iar dacă aplicaţi codul "QUICK202", aveţi o extra reducere de 3%. Vorbim despre un model cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare. Are ecran OLED de 6.5 inch, procesor Snapdragon 8 Gen 3 şi refresh rate de 120 Hz. Primeşte şi o cameră principală de 48 MP cu stabilizare optică şi autofocalizare avansată. Camera ultrawide are 12 MP şi oferă zoom optic 3.5X până la 7.1X. Există şi o opţiune Close Focus cu zoom 2X. Plus lentile Zeiss T Star, care scad artefactele şi ghosting-ul. Bateria e mare, de 5000 mAh, iar telefonul e ceva mai lat acum, scapă de aspectul de "telecomandă".

2. ASUS VivoBook 15X

Începem acum seria de cadouri de 1 iunie cu un laptop future proof, bun pentru şcolari, liceeni şi nu numai. Are 16 GB RAM, 512 GB stocare, ecran FHD de 15.6 inch şi costă 2299 lei la eMAG. Cu codul "extraelectro", primeşte o reducere de 229 lei. Aduce procesor Intel Core i5 Gen 12, are protecţie anti glare, difuzoare stereo, port USB 2.0, HDMI, încă două porturi USB 3.2 Type A şi unul Type-C. Toate în doar 1.6 kilograme.

3. Trotineta electrică pliabilă Xiaomi Electric Scooter 3 Lite

Un alt cadou atractiv de 1 iunie este o trotinetă electrică pliabilă Xiaomi Electric Scooter 3 Lite. Costă 1399 lei la evoMAG şi vine cu autonomie de 20 de km şi viteză maximă de 25 km/h, care cred că este cea maximă legală pentru segment. Are putere a motorului de 300W şi certificare IPX4. Se poate testa direct în showroom evoMAG. Cântăreşte 13 kilograme.

4. Nintendo Switch OLED

Cel mic va fi foarte fericit să primească şi o consolă Nintendo Switch OLED cu 64 GB stocare, disponibilă acum la preţ bun la evoMAG, adică 1599 lei. Are ecran de 7 inch, controllere detaşabile şi cel mai important jocuri exclusive din serii că Zelda, Mario şi multe altele. Vine la pachet cu dock cu port LAN cu fir pentru modul şi sunet îmbunătăţit livrat de acel dock. Are suport mai lat şi mai stabil decât modelul original, este compatibil cu toate jocurile şi accesoriile existente pentru Nintendo Switch.

5. Căşti Huawei FreeBuds 5

Căştile Huawei FreeBuds 5 scad azi pe la 540 de lei, dacă aplicaţi codul "electronics" la eMAG. Arată foarte bine pe nuanţa Coral Orange şi vin cu design futurist, Spaţial Audio, ANC şi codec dual (L2HC şi LDAC). La debut erau 700 lei. Au sunet echilibrat şi un ANC util în medii zgomotoase. Oferă un total de 20 de ore de playback cu tot cu tocul de transport şi încărcare.

6. Samsung Galaxy Tab A9

O tabletă bună pentru învăţat, pentru şcoală, pentru divertisment, socializare, unele joculeţe, Samsung Galaxy Tab A9 costă 1170 lei la eMAG, doar aplicând codul "audiomobile" ai parte de o reducere de 117 lei. Vine cu diagonală de 8.7 inch, 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Foarte important e că are şi conexiune 4G, aşa că te poţi conecta la Internet oriunde ai fi. Are speakere Dolby Atmos, greutate de 33 de grame şi grosime de doar 8 mm. Plus slot microSD şi productivitate prin împărţirea ecranului în 3.

BonusBicicletă pentru copii 16" Disney Frozen 2: 599 lei la evoMAG

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×