Turul Magazinelor #1545: Laptop cu RTX 3050 spre 3000 lei, friteuză Philips la reducere, TV OLED Bravia la preţ mai omenesc

1.934 ori
<b>Turul Magazinelor #1545: Laptop cu RTX 3050 spre 3000 lei, friteuză Philips la reducere, TV OLED Bravia la preţ mai omenesc</b>A început încă o săptămână din Luna Cadourilor, gata cu Moş Nicolae, ne-am îndulcit suficient. De data asta ne orientăm spre cadouri de Crăciun şi pornim Turul Magazinelor, episodul #1545. Începem cu o friteuză pentru toată familia, având

A început încă o săptămână din Luna Cadourilor, gata cu Moş Nicolae, ne-am îndulcit suficient. De data asta ne orientăm spre cadouri de Crăciun şi pornim Turul Magazinelor, episodul #1545. Începem cu o friteuză pentru toată familia, având o capacitate mare, de mulţi litri. Plus un laptop Lenovo spre 3000 de lei, cu placa RTX 3050, iar apoi trecem la TV-uri. Unul imens cu brand autohton, smart şi 4K, apoi un OLED Bravia la preţ ceva mai normal. Am dat şi peste un accesoriu must have dacă ai maşina şi o baterie externă de 30.000 mAh, la care vă recomand... precauţie.

Iată ofertele zilei:

1. Friteuza fără ulei Philips HD9280/90 Airfryer

Poţi găti fără ulei prăjit chiar şi de Crăciun, nu e o problemă asta. Costa sub 480 de lei la evoMAG, acolo unde costa şi 800 lei uneori şi vine cu capacitate de 6.2 litri, Wi-Fi, 7 preseturi. Poţi găti pentru o familie de 4 oameni, fără probleme. Are ghid pas cu pas, sute de mâncăruri sugerate în aplicaţia HomeID, dacă nu ai inspiraţie. Are şi funcţie de prăjire, coacere, pregătire la grătar, deshidratare, prăjire uşoară, dezgheţare, reîncălzire.

2. Laptop cu RTX 3050

Laptopul de gaming de aici costă 3448 lei la PC Garage, dar dacă îl pui în coş ai încă 344 lei reducere. Se duce spre 3100 lei, astfel, deloc rău pentru ecranul FHD de 15.6 inch la 144 Hz, procesor Intel Core i5 Gen 12, 16 GB RAM, SSD de 512 GB şi placa RTX 3050 cu 6 GB memorie. Bun pentru editare foto şi video, ceva gaming, adică God of War cel din 2018 portat pe PC rulează la 50-60 FPS constant pe RTX 3050, am testat.

3. TV imens cu brand românesc, preţ bun

Brandul Diamant a fost readus la viaţă de către eMAG, care ne oferă şi un model imens, de 164 cm. Costă 1799 lei la eMAG, are VIDDA OS-ul de la Hisense, rezoluţie 4K şi 66 de recenzii cu clienţi în mare mulţumiţi. Vine cu 3 porturi USB-A, jack audio, port optic, slot CI+, 3 HDMI 2.0 şi un Ethernet. Are suport HDR 10, tuner digital DVB-T, acustică de 20W cu Dolby Audio. Cântăreşte 17 kilograme.

4. Suport număr pentru afişaj în parcare

La nici 4 lei, poţi lăsa numărul în geam fără pix şi hârtie, dacă eşti genul care călătoreşte des şi mult şi lasă maşina parcată aiurea.

5. TV Sony Bravia OLED care nu e prohibitiv

De ani buni televizoarele Sony Bravia sunt scumpe, scumpe rău. Ei bine cele OLED sunt de-a dreptul prohibitive. Nu şi acest model, care costă 4999 lei la eMAG, ceva mai omenesc decât de obicei. Are 139 cm diagonală, rezoluţie 4K, Google TV, funcţii smart, refresh rate de 100 Hz. E excelent în tandem cu un PS5, pentru a savura Ghost of Yotei. E compatibil cu conţinuturile înregistrate cu surround, la 360 de grade.

6. Baterie externă de 30.000 mAh

Privesc cu suspiciune acest produs, după ce au fost unele cazuri de fake-uri în eMAG Marketplace. La doar 92 de lei să ai 30.000 mAh şi busolă şi cataramă şi ceea ce par a fi panouri solare? Parcă sună prea bine... Verificaţi politica de retur cu atenţie. Văd că recenziile, 3 din 4 sunt pozitive.

BONUS: Unul dintre cele mai ieftine televizoare 4K de la brand bun: Televizor LED TCL 109 cm (43") 43V6C, Ultra HD 4K, Smart TV, WiFi, CI+: 1099 lei la evoMAG

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×